Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud a scos la licitație achiziționarea unui număr de 1570 de tablete cu abonament inclus la internet pentru 24 de luni, procedură pentru care a alocat 1,2 milioane de lei.
Cele 1570 de tablete cu abonament inclus la internet pentru 24 de luni sunt pentru desfășurarea on-line a activității didactice în cadrul unităților de învățământ preuniversitar de stat din județul Bistrița-Năsăud.
Conform site-ului de licitații publice, tabletele sunt cumpărate prin Programul național „Educația în siguranță“, derulat de către Ministerul Educației și Cercetării (MEC) prin inspectoratele școlare județene, program prin care au fost alocate fonduri pentru achiziția de dispozitive electronice, necesare asigurării desfășurării on-line, a activităților didactice în cadrul unităților de învățământ preuniversitare de stat din judeţ.
”Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud urmărește, ca în urma realizării acestei achiziții să constituie stocuri de rezervă pentru dispozitivele electronice, care vor fi distribuite unităților de învățământ preuniversitar de stat din județ, la solicitarea ulterioară a acestora. Produsele şi cantităţile de produse care fac obiectul achizitiei sunt prezentate în caietul de sarcini”, se arată în motivarea achiziției făcute în baza HG 756/2020. Termenul limită pentru oferte este 09.11.2020, ora 15:00.
Abia acum!!!!!!! De 6 luni ce au făcut??? Când sosesc tabletele, după pandemie??? Sunt o grămadă de clase în scenariul roșu, și ei acum cumpără tablete??? Rușine inspectorului general!!!!
Dragă elevule, tu nu contezi !!! Pentru că TU NU VOTEZI !
dupa 8 luni de pandemie???????????????? ce jenant…..deci pe la anul!!! ca si cartile, ca si patruile ATI, ca si mastile ptr necajiti!!!!
Și după cum a declarat duoamna sinistră cu nume de 2 instituții de represiune ANI-SIE:
„Copiii dacă nu au curent electric, pot urmări lecțiile la televizor”
Învățământul românesc e salvat de urmașii brătienilor.
Incompetenta acestor mascarici sinistri e de cartea recordurilor. Au dat tablete pe care era instalata o aplicatie care blocheaza tableta, astfel incat sa fie folosita doar pentru scoala. Numai ca acea blocare poate fi dezactivata si de catre un copil de clasa pregatitoare in cel mult un minut.
https://www.youtube.com/watch?v=YxGWrg4SEbU&feature=youtu.be
Va dati seama cati copii neuspravegheati vor avea acces la toate „bunatatile” internetului? Aceste tablete, fiind atat de usor de deblocat, sunt adevarate pericole in mainile copiilor.
Nu aveam asteptari de la duamna Pepsiglas, dar totusi, nici chiar asa.