Actualitate

Programul Întâlnirii Tinerilor Ortodocși, Bistrița 29-30 iulie

”Pentru a da expresie grijii părintești și preocupărilor misionar-pastorale pentru educația și viitorul tinerilor”, Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului şi Clujului va
organiza în zilele de 29 și 30 iulie, la Bistriţa, Întâlnirea Tinerilor Creştini Ortodocşi din Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Parteneri în organizarea acestui eveniment sunt Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Primăria Municipiului Bistriţa.

”Evenimentul este o premieră pentru orașul Bistrița, care are șansa de a-și confirma tinerețea și deschiderea spre viitor și spre tineri, iar scopul principal al Întâlnirii este acela de a-i aduna pe tinerii din cele 5 județe ale Mitropoliei noastre împreună într-o atmosferă de prietenie, bună cuviință, respect și încredere în viitorul care le aparține”, anunță organizatorii.


La această Întâlnire, orașul Bistrița va fi animat de peste 1.000 de tineri din întreaga Mitropolie a Clujului, Maramureșului și Sălajului, care vor participa la dezbateri, la programe duhovnicești, educative, culturale și artistice organizate special pentru ei.

Printre momentele de referință ale acestei Întâlniri amintim:

 Conferința cu tema ”Demnitatea tinereții în Hristos” susținută de către părintele Constantin Necula, sâmbătă 29 iulie, ora 11.00, Sala Polivalentă Bistrița
 Procesiunea Bucuriei, sâmbătă 29 iulie, începând cu ora 18.00, în centrul municipiului Bistrița
 Sfânta Liturghie săvârșită de către Înaltpresfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, în fața Panteonului Bistriței, lângă Biserica de la Coroana, duminică 30 iulie, începând ora 9.30
 Spectacol muzical susținut în încheierea Întâlnirii de către Ducu Bertzi, Florin Săsărman, Grupul Valeria Peter Predescu, Trupa Big City, duminică 30 iulie, ora 13.00, Sala Polivalentă Bistrița

Programul Întâlnirii  Tinerilor Creștini Ortodocși, Bistrița, 29-30 iulie:

Sâmbătă 29 iulie

Ora 10.00 – Deschiderea oficială a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, la Protopopiatul Ortodox. Slujba de Te Deum/Rugăciunile de dimineață în față la Panteonul Bistriței. Cuvântul de bun venit al IPS Andrei. Cuvânt de bun venit al oficialităților locale și județene. Un mic concert muzical. Concertul va fi susținut de către grupul de copii Picături din Fântânele coordonați de către obștea Mănăstirii Piatra Fântânele și prof. Nicolae Rus.

Ora 11.00 – Conferința susținută de către părintele Constantin  Necula cu tema ”Demnitatea tinereții în Hristos” la Sala Polivalentă. Va avea loc un micro-concert de muzică religioasă și laică susținut de către Corala Osana a preoților din protopopiatele Bistrița și Beclean, coordonați de către pr. Cristian Dragoș

Ora 13.30 – Discuții/workshopuri (20 persoane/grupă, coordonați de către un profesor sau preot voluntar). Locații: Liceul cu Program Sportiv Bistrița, Colegiul Tehnic „Infoel” Bistrița, Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Bistrița

Ora 15.30 – O scurtă vizită a orașului, însoțiți de către un ghid/voluntar sau preotul coordonator: Sinagoga, Bisericile Ortodoxe din oraș, Biserica Evanghelică, Complexul Muzeal, Sugălete, Parcul Mare, Biblioteca Județeană „George Coșbuc”

Ora 18.00 – Procesiunea Bucuriei, condusă de către IPS Andrei înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Traseul: Biserica „Sfânta Ana” (Big) – Biserica de la Coroana. Tinerii vor merge grupați câte 4, fiind urmați și de alți tineri îmbrăcați în costume populare din diverse părți ale județului. În timpul procesiunii se vor cânta pricesne și cântece patriotice.

Ora 19.00 – Rugăciunile de seară la Panteonul Bistriței. Mini recital de muzică (Balada lui Todoran)

Ora 20.30 – Participare la Festivalul Internațional de folclor „Nunta Zamfirei”

Duminică 30 iulie

Ora 9.30 – Sfânta Liturghie oficiată de către IPS Andrei înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile la Sfânta Liturghie vor fi date de către Grupul Coral Oremus de la Seminarul Teologic Ortodox Cluj, coordonați de către Arhid. Daniel Mocanu

Orele 13.00-15.30: Festivitatea de încheiere a Întâlnirii în Sala Polivalentă – Spectacol muzical realizat de către Grupul Valeria Peter Predescu, Trupa Big City, Florin Săsărman, Ducu Bertzi și alți tineri invitați.

5 comentarii

  • mda.. Ceva parca totusi lipseste din programul acesta deosebit de cultural si educativ.. Pomohaci.. episcopul de Husi?.. parintele Celestin?

    hai. curaj :))

  • Foarte moale reacția bisericii fata de homosexualii care se joacă cu ciocanelele ! Penibil ! Se mai mira ca se subțiază numărul credincioșilor!

    • Nu homosexualitatea este o problemă, stimabile , ci pedofilia și abuzul sexual de orice natură. Acestea distrug vieți și familii.

  • Din ce am mai auzit de pe la baietii de la seminarul din Cluj, tare laudarosi, mai mult de jumate din ei au avut pe parcursul seminarului diverse experiente sexuale cu alti baieti sau barbati din BOR.

    Calugarii din manastiri, probabil la fel, majoritatea au experiente sexuale cu persoane din anturajul lor, deci de acelasi sex.

    Corpul omului nu stie religie (sau mai popular.. P**A NU STIE CARTE), prin urmare sexualitatea se manifesta si rabufneste pe unde apuca si pe cine prinde.

    Lucrurile acestea se stiu de multa vreme, si in cadrul BOR au devenit atat de banale, incat nu ma mira ca descoperirea lor publica nu a provocat nici un mare soc in BOR.

    Ei stiu ca majoritatea dintre ei sunt „cu musca pe caciula”.. sau pe ciocanel :))

    Daca aveti prieteni care au terminat seminarul ortodox, vorbiti cu ei si intrebati-i de chefurile si de orgiile de acolo, si atunci o sa intelegeti relaxarea BOR 🙂

  • Biserica Ortodoxa face eforturi pt a recastiga tineretul pe care,in ciuda orelor de religie l-a cam pierdut.De ce sa nu apreciem eforturile ce se fac?Da! Trebuie rezolvate problemele grave ce umbresc viata Bisericii! Lucrurile nu mai pot fi es camotate.Forul superior se va pronunta.Dar, haideti sa ne bucuram ca Bistrita adaposteste un astfel de eveniment!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui mircea Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS