Actualitate

Deputatul diasporei: Bistriţenii sunt apreciaţi în Spania fiindcă sunt harnici – interviu

Deputatul independent Aurelian Mihai care reprezintă diaspora a declarat, într-un interviu acordat publicaţiei noastre, că bistriţenii stabiliţi în Spania sunt bine integraţi şi apreciaţi de angajatori. Bărbaţii lucrează în industrie şi agricultură, iar femeile fac mai mult menaj. Unii, mai curajoşi, cum sunt doi fraţi din judeţ, şi-au deschis cel mai mare restaurant etnic din regiunea Arganda del Rey.

Domnule deputat, spuneţi-mi cum s-au integrat bistriţenii în Spania?

Aurelian Mihai: Sunt foarte mulţi bistriţeni în colegiul pe care îl reprezint, însă românii din comunitatea Madrid pe care îi cunosc sunt cel mai bine integraţi. Cea mai numeroasă comunitate există lângă Madrid, la 24 de km, la Arganda del Rey, o comunitate numeroasă formată din bistriţeni care au familii întregi acolo, care au copii care s-au născut acolo şi sunt familii integrate. Probleme pot avea cei care pleacă acum sau au plecat de curând şi, având în vedere legislaţia spaniolă în domeniul laboral, care interzice deocamdată, prin anumite prevederi, obţinerea unui loc de muncă legal bineînţeles că există probleme aici, însă pe 31 decembrie anul acesta se vor ridica şi aceste restricţii, moratoriul în cauză în domeniul muncii va fi ridicat. Există probleme din cauza lipsei locurilor de muncă, şomajul în Spania fiind foarte ridicat. Dacă în rândul spaniolilor şomajul e la 25%, în rândul imigranţilor şomajul e şi mai mare. Patru sau chiar cinci bărbaţi din zece nu au un loc de muncă permanent, ceea ce-i face să plece în alte zone ale Spaniei poate chiar şi în alte ţări. Femeile sunt cele care au însă locuri de muncă fixe, poate mai prost plătite, fiindcă lucrează în domeniul casnic, copii, bătrâni.

Totuşi, cei cu care am stat de vorbă mi-au spus că sunt mulţumiţi pentru că au salarii de peste 1000 de euro. Vreau să vă întreb cum sunt percepuţi de angajatorii spanioli?

Cu siguranţă că aţi întâlnit români care mergeau spre sudul Spaniei, unde se practică intensiv agricultura. Bistriţenii sunt foarte harnici, apreciaţi, iar eu, de multe ori, consider că sunt foarte puţin plătiţi în raport cu eforturile pe care le depun. Să munceşti în acele solarii în localitatea Almeria, la nişte temperaturi foarte mari, dar şi la montarea unor astfel de solarii e foarte greu. Am cunoscut bistriţeni care mi-au arătat palmele câţiva tineri. Erau pur şi simplu pline de răni de la sârmele pe care le întind ca să construiască acele solarii. Vă pot spune că sunt oameni foarte harnici, săritori, sufletişti, dar sunt prost plătiţi în raport cu toată prestaţia pe care o au în domeniul laboral, cu toate că sunt apreciaţi de şefi.

În România, dacă ar lucra 14 ore într-o zi, nu ar reuşi să câştige aceşti bani.

Sigur că da, dar ne raportăm la banii pe care i-ar putea câştiga în Europa. Situaţia din Spania o cunosc destul de bine. Pot spune că Bistriţa-Năsăud, dacă supravieţuieşte ca judeţ, în mare parte e datorat celor de acolo, din Spania care şi-au lăsat familiile şi au riscat totul pentru o viaţă mai bună. Foarte urât din partea clasei politice, inclusiv din partea României, că nu a reuşit să creeze condiţii propriilor cetăţeni. E o ruşine naţională să avem o emigraţie de tip economic, un exod bazat pe principii economice. Acei oameni trebuiau să fie încurajaţi să-şi deschidă afaceri în România.

E trist că România cu un pământ atât de fertil e lăsată în urmă de oameni care merg să lucreze pământul arid al altei ţări.

E trist mai ales din punctul de vedere al componenţei solului din România. Noi nu avem pământ bun, eu cred că avem cel mai bun pământ din lume, sigur cel mai bun din Europa. Iată că, de la anul, pământul ţării noastre poate fi instrăinat unor oameni din străinătate. Poate unii vin cu intenţii bune, mulţi poate nu, nu cunoaşte, dar ne-am fi bucurat ca românii să fie propriei ţări şi să se bucure de maximă libertate la ei acasă, nefiind obligaţi să sufere prin alte ţări.

Din estimările dumneavoastră, câţi bistriţeni lucrează şi trăiesc în Spania?

Din estimările mele, între 40.000 şi 50.0000. Este greu să spun exact. Nici instituţiile statului nu mi-au dat cifre clare. Inspectoratul Şcolar Judeţean mi-a avansat o cifră de 280 de copii care s-au întors acasă cu părinţii lor. Acest lucru înseamnă că mulţi bistriţeni se întorc. E un semnal important pentru toată lumea fiindcă avem un exod invers. Foarte mulţi români se vor întoarce. Vă pot spune că în Arganda del Rey sunt 6000 de locuitori din judeţul Bistriţa-Năsăud. Eu cred că 6-7 din 10 sunt din Bistriţa-Năsăud. Cei din Arganda lucrează în poligonul industrial, în servicii, în construcţii. Foarte multe tinere lucrează în baruri din localitate, iar unii au fost foarte curajoşi şi au deschis câteva restaurante. În comunitatea mea, e unul dintre cele mai mari restaurante etnice şi e deţinut de doi fraţi de aici, din Bistriţa. Se numeşte Mabacor. Este în poligonul industrial. Sunt mulţi mecanici auto, iar doamnele lucrează mai mult în casă, fac menaj. Avem o parohie ortodoxă, comunităţi protestante. Nu creează probleme.

Cei care vor să ia legătura cum vă pot găsi?

Mă găsesc în mediul online la adresa deputat.diaspora@gmail.com. Nu am cabinet parlamentar, dar am colaboratori în Spania, Italia, o să am în Marea Britanie şi în alte state şi sunt foarte bine informat. Am o iniţiativă legislativă de reducere a taxelor consulare. Sunt solicitările românilor şi vom insista să fie reduse.

Interviu realizat de Cristiana Sabău

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.