Actualitate

Interzicerea circulaţiei maşinilor grele şi de şcoală în orele de vârf, proiect iniţiat de Dorin Dobra

Senatorul PNL Dorin Dobra propune o dezbatere publică având ca subiect un ”proiect de hotărâre privind interzicerea circulaţiei unor categorii de autovehicule ce desfăşoară activităţi administrative şi instructive care conduc la îngreunarea circulaţiei în municipiul Bistriţa în orele de vârf”.

”Prezenta iniţiativă are la bază două premise: creşterea exponenţială a numărului autovehiculelor în municipiul Bistriţa, sistemul de management al traficului ce a recurs la transformarea în sensuri unice a multor străzi din oraş.

Consecinţa imediată şi observabilă este supra-aglomerarea traficului urban între orele 7:00 – 8:30 şi 15:00 -16:30, în zilele de lucru mai ales pe marile bulevarde ce asigură accesul la principalele instituţii, şcoli şi firme din oraş.

Reiese de aici cu evidenţă că activitatea specifică pe care o desfăşoară vehiculele diferitelor servicii administrative şi de întreţinere (DSP, Urbana, LDP, Drumuri Naţionale, etc.), precum şi autovehiculele ”Şcoala de şoferi”,  nu face decât să îngreuneze şi mai mult starea subliniată, fie prin activităţile lor specifice (irigarea florilor din sensuri giratorii între orele 7 şi 8 de exemplu), fie prin gabaritul şi starea tehnică precară a multora din acestea, fie prin reducerea vitezei de deplasare datorată autovehiculelor ”Şcoala de şoferi” mai ales pe sensurile unice ce nu permit depăşirea.

În consecinţa logică a tuturor acestor premise, considerăm evident necesară o hotărâre care să interzică accesul pe străzile din municipiu a tuturor categoriilor de autovehicule menţionate (Şcoala de şoferi, Urbana, DSP, LDP, Drumuri Naţionale), în intervalele de timp menţionate mai sus.

Adăugăm că măsura cerută e deja prezentă în multe din oraşele UE ce se confruntă cu situaţia vizibilă la nivelul municipiului Bistriţa.

Conştienţi fiind de inconvenientele provocate agenţilor vizaţi de eventuala măsură supusă dezbaterii publice, considerăm că interesul general al locuitorilor Bistriţei este apărat ca obiectiv prioritar al oricărei administraţii eficiente”.

La iniţiativa senatorului Dorin Dobra, acest proiect va fi propus de către consilierii locali PNL spre adoptare în Consiliul Local Bistriţa.

18 comentarii

  • Mai stiu eu unul [nu demult] care interzicea circulatia masinilor , intr-o si era cu sot, in cealalta fara sot. si s-a dus si el . bai fratilor, prietenilor …………astia atita stiu sa faca: sa taie , sa interzica sa anuleze , atit ! ceva constructiv, ceva durabil si pe TL , nu stiu sa faca . nu am vazut sa faca nimic din ce au propus , nimic din cele 15 masuri anti criza trimbitate in alegeri , nimic, nimic !

    • Slab ca argumentatie, si nu la subiect. Aveti carnet, Dl Raul? Are perfecta dreptate in ceea ce spune.

  • Sper sa intre in aplicare. Adaug autobuzele sa circule cu viteza normala si sa astepte in statii de autobuz daca au timp prea mult intre stopuri. Eventual statiile de autobuz largite…mai ales in zona scolilor.

  • Permiteti-mi sa nu fiu de acord in doua privinte cu ceea ce se propune aici! In primul rand, ca cetatean reprezentat in parlament de domnul Dobra, as dori ca domnul senator sa se ocupe de cerintele functiei sale ( initiative legislative, proiecte de dezvoltare regionala, dezbateri politice de cel mai inalt nivel, etc. ); in nici un caz nu ma astept ca dansul sa faca treaba pe care o are de facut aparatul local deliberant (consiliul local ) si executiv ( primaria ). O alta propunere de tip similar ( si la fel de populista ) a avut-o si in campania din decembrie, cand spunea ca se va lupta din functia sa sa realizeze un complex cinematografic in locul fostului 23 August.

    In alta ordine de idei, sunt stupefiat de intentia profund socialista a domnului senator, care reprezinta Partidul National Liberal. Tipul acesta de abordare nu poate aduce cinste niciodata oamenilor de dreapta. Adica, identifici problema, o dezbati, iar in loc sa gasesti o solutie contructiva si viabila, propui o varianta discriminanta, de resrestrictionare a traficului pentru anumite categorii de participanti, de parca soferii acelor masini s-ar plimba prin trafic la acele ore, nu ar avea probleme specifice de rezolvat.

    Il rog in continuare pe domnul Dobra si in general pe liberalii parlamentari din judetul nostru sa vina cu solutii reale, de dreapta, in ton cu doctrina partidului lor si sa lase populismul si atitudinile de stanga in seama colegilor lor de alianta. Dreapta politica din tara este suficient de fragila si fragmentata, ar fi pacat ca si dramul de liberalism reprezentat de PNL sa se iroseasca sub influenta PSD-ului.

    PS: Apreciez, in contrapartida, efortul si unele initiative timide dar laudabile din partea domnului Dolha. Este, din pacate, singurul parlamentar al judetului care se manifesta de dreapta!

    • Intrebarea cheie ar fi, daca si un reprezentant al „dreptei” cum ziceti dvs. sa nu aiba voie la idei binevenite la un public mai larg. Automat cind devine parlamentar nu mai are voie sa se exprime SI de ale locale? Mie sa pare cam rigida ideea.

    • ma mai taci , sunt satul sa-ti vad zilnic poza de chelios si aberatiile pe care le debitezi….

    • Stimate domn Urs
      Chiar s-au saturat cititorii sa iti tot auda opiniile si sa tot iti vada poza in presa fara rost.
      Chiar esti un personaj penibil care nu are nici o contributie la dezvoltarea locala dar care apare la fiecare initiativa si tot incerca sa contreze.
      Domnul Dobra propune O DEZBATERE PUBLICA la care pot participa toti cetatenii cu privire la o initiativa extrem de buna din punctul meu de vedere.
      O initiativa care in statele din vest e adoptata (de ex Spania) dar pe care nu ai tu de unde sa sti ca esti limitat.
      si va rog sa-mi spuneti cum se ocupa senatorul tau domnul Florian de „cerintele functiei sale ( initiative legislative, proiecte de dezvoltare regionala, dezbateri politice de cel mai inalt nivel, etc. ” daca spui ca Dobra nu face ce trebuie. Si nu ne lua cu aberatii ca Florian e de la alt partid (PD-L) si tu de la altul (FC) ca tot intr-un rahat sunteti.
      Domnul Dobra dovedeste ca vrea sa faca ceva, dovedeste ca se implica si ca ii pasa de cetatenii acestui oras si acestui colegiu senatorial.
      In concluzie stimte domn opozant ar trebui sa mai taci din gura si sa mai stai pe fundul tau si sa ii lasi pe cei cu adevarat importanti sa isi faca treaba.

    • Domnule Remus, va raspund doar fiindca, spre deosebire de altii, ati avut disponibiliatea de a va adresa decent. O sa incerc sa va raspund pe rand:
      – in ceea ce priveste contributia mea la comunitate, ca intreprinzator privat local va pot asigura ca am contribuit la bugetul central si local cu sume considerabile, fara a pretinde niciodata asistenta economica sau sociala din partea statului; sunt un contribuabil si atunci am tot dreptul sa ma exprim fata de problemele comunitatii
      – eu va respect punctul dvs. de vedere; probabil ca nu faceti parte din categoria de persoane care ar fi afectate de ceea ce propune domnul Dobra si aveti tot dreptul sa considerati initiativa una buna; asta nu inseamna ca eu va impartasesc opinia, iar criticile mele au fost expuse mai sus; de aceea va rog respectuos sa acceptati si parerea mea, ca simplu cetatean, daca tot este o dezbatere publica – se cer argumente pro si contra;
      – nu tot ceea ce e bun in Occident se poate aplica cu succes la noi – va amintiti teoria institutionala a formelor fara fond promovata de Maiorescu? Se preda in clasa a 9-a in orice scoala, nu cred ca ati ratat-o daca aveti absolvit liceul!
      – „sa mai stai pe fundul tau si sa ii lasi pe cei cu adevarat importanti sa isi faca treaba” – am mai auzit expresia asta undeva: era foarte frecventa in nomenclatura comunista, in care nu era nevoie de opozitie sau de idei alternative celor deja asumate de conducatori; pentru un moment as fi crezut ca sunteti un sustinator a cenzurii opiniei si a a „teoriei bagatului pumnului in gura”
      – acest ziar online este un spatiu de dezbatere; daca nu va place faptul ca vocea opozitiei este publicata aici, puteti oricand citi doar ziarele USL-ului sau sa „schimbati canalul” pe antene.
      – tocmai reactiile precum cea a dumneavoastra, tipic stangiste, virulente, agresive, cu limbaj deseori vulgar si cu multiple greseli gramaticale si de sintaxa intareste necesitatea ca opozitia de dreapta sa se exprime si sa vina cu alternative; se pare ca cenzura FSN-isto-comunista e inca adanc inradacinata in moravurile publicului romanesc;

    • Problema e ca voi nu veniti cu nici o alternativa. Voi nu propuneti nimic. Vo doar stati si criticati.
      Pe un adevarat politician il intereseaza binele cetatenilor in primul rand. Asta ar trebui sa-i fie prioritar. Nu sa astepte sa propuna ceva vecinul si el sa critice.
      Da tu o alternativa la proiectul propus de Dobra.

  • Domnule Raul, nu se putea sa nu comentati ! Va reamintesc ca atunci, era vorba de „duminica” cu sot sau fara sot ! Aici e vorba de esenta unei adevarate situatii, care se afla demult in atentia unor consilieri din mari orase europene…

    • Pai nu se putea, e o tara libera [inca] ! cind n-o sa mai pot [din diferite cauze] si vad ca deja aceasta incepe sa fie prezenta [si prin atitudinea dvs] atunci n-o sa mai comentez.
      va aduc aminte ca eu am comentat si pe cealalta vreme , cind aveam ocazia .ultima data a fost la Jelna cind a fost impuscatu la cabana , si noi am format plutonul de primire pe stadionul Gloria , si cind cineva a spus ceva dupa ce a dat mana cu Ceausescu , i-am sus si lui ceva , am comentat. de ce sa nu comentez. ??? vreti sa ajungem iar in acele vremuri ??iar si din nou ??
      Dar nu l-am vazut pe Dobra sa faca o lege , ceva in Parlament pina acum [el si toti Bistritenii alesi de dvs.] , sa faca ceva , nimic. doar ineterziceri si taieri . atit.

  • Domnule Raul , nu se pune problema sa nu aveti voie sa comentati…; este vorba de anumite cunostinte in domeniul pe care-l comentati… Nu suntem genii, sa putem comenta pertinent orice…Este vorba de o atitudine cetateneasca, care ar trebui tratata cu maxima seriozitate !

    • da , asa este . voi fi mai atent pe viitor. oricum m-am linistit foarte mult ! intr-un moment eram tulburat.

  • 1. Cand am facut eu scoala de soferi, aveam voie sa intru in oras abia dupa un anumit numar de ore de condus, cand deja stapaneam manevrele de baza. Acum toate scolile de soferi baga elevii inca din prima ora in oras, unde incurca fantastic traficul. Si nu e vina elevului, ci a intructorului. In plus, de nenumarate ori, elevul efectueaza manevre total absurde (oprire pe trecerea de pietoni, schimbarea benzii de mers in sens giratoriu fara semnalizare), cu instructorul in masina, ceea ce inseamna ca nici el ca instructor nu are ce cauta in trafic. Deci, aici are dreptate Domnul Senator.
    2. Urbana are niste masini de preluat gunoiul imense, deci e de bun simt sa faca colectarea la orele cand traficul e mai redus. E mai usor pentru noi ca soferi, si mai usor si pentru ei sa faca treaba pentru care sunt platiti. Deci, si aici are dreptate Domnul Senator.
    3. Reparatiile la drumuri par ca se fac DOAR in orele de trafic intens. Parca e o Bad Karma a Bistritei. 🙂 Deci, si aici are dreptate Domnul Senator.
    4. De cate ori nu ati patit, ca soferi in trafic, sa aveti in unul din sensurile giratorii din oras cate un tractor de la DSP plin cu flori, rasaduri, care sta in trafic, si 2-3 cucoane care planteaza flori? Sau care uda florile, fix cand e soarele mai in mijlocul cerului? (udarea gazonului si a florilor se face seara sau dimineata la prima ora, stiu asta cu toate ca sunt crescut la oras). Deci, si aici are dreptate Domnul Senator.

  • Masura restrictionarii circulatiei in vederea fluidizarii traficului in orele de varf este necesara dar insuficienta.E nevoie si de masuri mai radicale, precum interzicerea circulatiei in centrul istoric, cu exceptia mijloacelor de transport in comun si cresterea numarului de locuri de parcare in zonele adiacente. Un astfel de punct este piata Petru Rares care gazduieste institutii publice, hoteluri, banci, magazine, in care locurile de parcare sunt total insuficiente. In acest sens, o reorganizare a cerculatiei, prin crearea unui sens giratoriu amplu in jurul monumentului eroilor ar putea duce la cresterea numarului de locuri de parcare prin preluarea circulatiei dinspre str. 1 Decembrie si disponibilizarea sensului dinspre bulevardul Republicii pentru dublarea locurilor de parcare pe latura nordica a prefecturii. In plus, la noul sens giratoriu ar putea fi racordate si strazile Pacii si un sens spre Crinilor, obtinand astfel spatii de parcare si pe latura dinspre posta a pietei. Toate aceste interventii in Piata Petru Rares nu ar afecta cu nimic lucrarile de reabilitare efectuate aici in anul precedent. Daca s-ar renunta si la zona pietonala din fata prefecturii, care in prezent este pavata cu dale de beton colorate, numarul de locuri de parcare ar putea creste si mai mult.

    .

  • In acelasi ton, initiativa mi se pare corecta. Intr-adevar, din cauzele mentionate in articol, in orele de varf, foarte multi soferi sunt obligati sa faca manevre „indraznete”, de multe ori pentru evitarea blocarii complete a circulatiei. Eu remarc un lucru foarte frumos si anume faptul ca politetea rutiera incepe sa functioneze si in Bistrita. Soferii incep sa se civilizeze, sa se ajute intre ei. Si asta o observ cu pregnanta de cand au aparut pe soselele noastre statiile CB. Parca si profesionistii inteleg mai bine restul soferilor si reciproca este foarte valabila. Pentru a putea fluidiza si mai mult circulatia in orele de varf, ar trebui ca soseaua de centura sa fie brici. Sunt foarte multi (si eu ma numar intre ei) care trebuie sa traversam orasul de la un capat la altul dimineata si ne-ar fi mult mai usor daca centrura n-ar fi dezastru. Ar mai fi legatura pe Artarilor pana sus pe Sucevei, etc. Poate si pe partea de langa rau o „centura” pentru masini mici… doar cateva idei, nimic mai mult!

  • altceva nu mai stiu decit sa interzica circulati dar sa dati autorizati de intrare in orase de ce nu va ocupati va puneti puturosi de la politia comunitara sa stea la pinda sa amendeze in loc sa te ajute findca de aceea sunt platiti ei stau las japca pentru a amenda.de ce nu face-ti ceva pentru a obtine o autorizatie de acces cum sunt si in alte orase te duci la orice benzinarie la intrare in oras si iti iei autorizatie fara sa mai trebuiasca sa te duci cu taxiul pina la primarie,, care te costa si ala vreo6,5 7 lei .. dar dupa ora 9 ca mai devreme nu se poate ca nu are cine sa iti elibereze autorizatia.I afara de aceasta iti calculeaza la un tir,,cap tractor si semiremorca,, masa total autorizata adica vreo 53tone si platesti 53lei iar rovinieta pe o zi costa 46 lei

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.