Politică

Ioan Gaftone: Miza alegerilor europarlamentare

”Tot mai des auzim că alegerile europarlamentare nu au miză, nu au importanţă şi nu trezesc interesul opiniei publice. Este un fals fără de seamăn. Confuzia pleacă de la lipsa de încredere a cetăţenilor români în instituţii, de la imaginea publică şi de la profilul parlamentarilor din parlamentul naţional. Indiferenţa faţă de aceste alegeri ne poate poziţiona într-un loc neonorant la nivel european”.

Prin integrarea României în Uniunea Europeană am cedat parte din suveranitatea statului român instituţiilor europene pentru a fi gestionată la nivel unional. Românii în Parlamentul European reprezintă cetăţenii Uniunii având atribuţii şi responsabilităţi la nivel european. Ei legiferează pentru toţi cetăţenii Uniunii, producând consecinţe asupra vieţii tuturor europenilor. Reglementările Parlamentului European în domenii ca siguranţa, ordine publică, justiţie şi afaceri interne, învăţământ, mediu înconjurător, agricultură, transporturi, politică externă şi de securitate etc, au prioritate faţă de reglementările parlamentelor naţionale.

Impactul şi consecinţele reglementărilor europene sunt foarte mari şi foarte profunde pentru toţi românii ca şi pentru toţi cetăţenii europeni. Parlamentului român nu îi revine decât sarcina obligatorie de a ratifica legile europene şi de a le transforma în legi naţionale.

Parlamentul european care va rezulta după 25 mai va avea atribuţii mai mari, va împărţi actul decizional cu Consiliul European şi va putea trasa sarcini Comisiei Europene. Este o nouă filozofie de guvernare. Statul român a cedat din putere în două direcţii, spre UE şi spre instituţiile judeţene. Din aceste direcţii poate veni şi binele şi răul. Sincronizarea şi adecvarea eforturilor judeţean şi naţional trebuie făcută cu agenda Parlamentul European.

Iată de ce este important să înţelegem procesul decizional la nivel european şi să-l influenţăm în favoarea noastră. Acest lucru nu-l putem face decât cu oamenii noştri pe care suntem chemaţi să-i alegem în 25 mai. Ei trebuie să aibă viziune europeană, expertiza profesională, anvergura politică, profunzime ştiinţifică şi să fie buni români. Indiferenţa faţă de aceste alegeri ne poate poziţiona într-un loc neonorant la nivel european.

Trebuie să arătăm prin participare la vot că participăm la actul de consolidare a Uniunii, că-i dăm o direcţie de dezvoltare şi o manieră responsabilă de a participa la actul de decizie european.Trebuie să demonstrăm că suntem eliberaţi de moştenirea trecutului şi ne-am luat în serios rolul european. Vizibilitatea aleşilor noştri facă vizibilă România în UE şi Europa în lume.

Cutremurul geopolitic creat de Rusia ne oferă şansa de a reda greutatea geopolitică, geostrategică şi geoeconomică a României la nivel european şi la nivel global. Alegerile europene ne scot din case la tabla istoriei contemporane şi a viitorului. Răspunsul nostru trebuie să fie auzit, simţit şi adecvat momentelor pe care le trăim.

Ioan Gaftone, consilier judeţean

5 comentarii

  • Alegerile sant fara importanta.DE CE? pentru ca am avut europarlamentari care nu au stiut sa comunice suspendarea.Madam Monica a jucat de nota 10 desi a prejudiciat interesele tarii-un votant din 1992 PDSR voi vota cu PDL sau PMP.
    Al de ivan,madam antonescu, dl.Ioan Mircea Pascu,etc,sau sant naivi sau sant mana-in -mana cu jupanu-sef prin intermediar.

  • 33 de europarlamentari paricipă la facerea legile, iar în țară 588 să le răstălmăcescă. Cam subțirică argumentația.

  • nooo miza e mare noo pentru cunoscatori nooo prostimea manipulata noo habar nare nooo si ce sa votezi noo la europarlamantare noo ?gunoaie care ne vand? jos psd noo jos montoiu noo jos toti hotii nooooo

    • ,,stroe” fiinta un sfert om iar trei sferturi pasare….Asta rezulta din onomatopeele lui (ei). In rest nimic….nici macar triluri.

  • Suna frumos theorie domnule Gaftone, iar in realitate cei 7500000 Socialsiti Nationalisti nu sint interesat in UE de cit daca este vorba de a calatori libere si de a cultiva comunismul nou marca PSD.
    In loc sa fie trimisi omeni capabili ne mandrim se trimitem zerouri si naivi sau neveste si fiice, nu se salveze pozitia Romaniei in UE ci sa salveze pe familiile lor si anturajul lor. Atit. Nici vorba de elita sau creme de la creme.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.