Oltean a menţionat că a depus o plângere la Poliţie fiindcă cineva i-a creat un cont fals pe Facebook.
Ioan Oltean a declarat că are un cont de Facebook oficial, administrat de consilierul său personal Gabriela Montoiu, şi că la sfârşitul anului trecut i-a fost semnalat faptul că mai are încă un cont, de data aceasta fals în care apăreau diverse informaţii neadevărate despre el.
„Cineva m-a sunat şi m-a atenţionat că am un cont fals de Facebook, eu care nu m-am uitat niciodată (pe Facebook–n.r). Nu ştiu cine a făcut acest cont fals. Vreun prieten, cine putea să facă? Am depus o plângere la Poliţie. Nu am niciun fel de informaţie legat de cine ar fi putut să-mi creeze un astfel de cont. Nu am mai vorbit cu cei de la Poliţie de când am depus plângerea penală. Nu m-au chemat să dau declaraţie”, a spus Ioan Oltean.
Întrebat de ce este deranjat de contul fals de Facebook din moment ce nu este utilizatorul acestei reţele de socializare, Oltean a spus, răzând, că a făcut o greşeală cu consecinţe vizibile.
„Nu, nu sunt utilizator de Facebook. În primul rând, mie nu îmi place să-mi fac poze. În al doilea rând, nu am timp să mă ocup de Facebook. Am făcut şi eu o greşeală (a spus el râzând –n.r) şi uite la ce s-a ajuns. La modul foarte serios însă, atunci când s-a făcut contul fals, eram curios şi eu cine îşi permite să facă aşa ceva”, a declarat Ioan Oltean.
Un jurnalist a făcut o observaţie legată de faptul că, în repetate rânduri, Ioan Oltean i-a criticat e politicienii care folosesc internetul ca mijloc de comunicare, fie utilizând bloguri, fie conturi de socilializare, iar Ioan Oltean i-a răspuns că el nu este adeptul acestui mod de a face politică.
„Eu cred că politica se face altfel. Nu cred că politica se face pe blog. Nu cred că o poziţie a mea ca membru al PDL trebuie exprimată pe blog, iar dacă am fost şi mi-am tăiat porcul trebuie să-mi pun poza pe Facebook. Nu cred. Dacă alţii fac aşa ceva e treaba lor. Personal nu agreez pentru o persoană publică una semenea mod de a se comporta. E părerea mea şi sunt principiile mele”, a spus Ioan Oltean.
El a adăugat că, atunci când cineva are ceva serios de spus în politică trebuie să o facă într-un cadru organizaţional.
„Eu cred că atunci când ai de spus ceva serios în politică, te duci şi spui la partid. Nu îl trag de mânecă eu pe primul ministru, eu ca preşedinte al organizaţiei PDL Bistriţa-Năsăud, pe blog. Nu, mă duc la şedinţe şi îi spun ce am de spus. Pe blog poţi să scrii altceva. Eu am posibilitatea să organizez conferinţe de presă şi spun ce am de spus aici”, a declarat el.
Ioan Oltean s-a arătat deranjat şi de comentatorii anonimi din presa online.
„Dacă eu personal am ceva de spus ceva despre cineva, o spun. Nu mă ascund niciodată în spatele unui nume fals. Văd atâta lume care scrie şi comentează pe presa online. Dacă am ceva să-i spun lui Emil Radu Moldovan (liderul judeţean al PSD Bistriţa-Năsăud – n.r) sau lui Emil Boc, le spun în faţă. Nu voi scrie nici că sunt ciupitu, că sunt pârlitu, şarpele sau crocodilu sau broscoiul. Nu, domnule. Acesta sunt eu, vă spun. Eu, recunosc, mă uit pe presa online şi mă uit şi la comentarii să văd ce mai zic de mine. Sigur, asta este. Atât pot, atât dau. Nu mă enervează, râd, dar nu-mi permit să judec un om fără să ştiu ceva despre el”, a spus Oltean.
Imagini de la conferinţa organizată la Bistriţa cu prilejul Sfântului Ioan de secretarul general al PDL – pe pagina noastră de facebook.
Adaugă comentariu