Actualitate Social

Ioan Oltean despre cheia succesului electoral

Secretarul general al PDL, deputatul Ioan Oltean, a declarat, vineri, la Bistrița, că, în calitate de secretar general al partidului vrea să impună o nouă regulă la nivelul PDL, respectiva ceea că cine vrea funcții în partid trebuie să se ducă în teritoriu și să discute cu oamenii.

Ioan Oltean a fost întrebat în legătură cu dispoziția dată organizațiilor din teritoriu și legată de participarea membrilor PDL la diverse manifestări publice, religioase., sociale, culturale, etc.

„Este inițiativa mea și a lui Gheorghe Flutur prin care noi încercăm să fim cât mai prezenți în teritoriu și să luăm contact direct cu cetățeanul. Evident că suntem interesați de o serie de manifestări politice, culturale, sociale, religioase, la care să participăm. A fost o informare pe care noi am cerut-o din teritoriu, nimic secret, totul la vedere. Ce e secret să participi la o sfințire de biserică sau la zilele orașului nu știu care? Nu e dispoziție de la partid, e o recomandare”, a declarat Oltean.

Secretarul general al PDL a spus că el este cel care a am gândit și scris nota respectivă fiindcă, în calitate de secretar general, nu are de unde ști de exemplu ce evenimente sunt în județul Olt, dar ar vrea să participe la ele.

„De aceea, având evidența exactă a manifestărilor din teritoriu, putem și noi, membrii Biroului Permanent Național să ne planificăm unde mergem”, a spus Ioan Oltean.

Întrebat dacă aceasta este o cheie a succesului electoral al PDL, Oltean a spus: „Sunt multe chei ale succesului. Important e să le folosești pe toate până când una se potrivește”.

„Una din chei (ale succesului-n.r) este aceea de a fi cât mai prezent în rândurile electoratului, oamenii să te vadă, să te și înjure dacă vor, să-ți și mulțumească pentru ceea ce au. E obligatoriu acest contact nemijlocit cu oamenii. Cei care reprezentăm astăzi guvernarea nu avem niciun motiv să nu fim prezenți în mijlocul oamenilor, dimpotrivă”, a spus el.

Oltean a declarat că prezența membrilor PDL între oameni se impune fiindcă, în prezent, se face „o dezinformare crasă” prin mass-media ostile guvernării.

„Prezența noastră în teritoriu pentru a informa oamenii corect este obligatorie și, în calitatea mea de secretar general, vreau să impun această regulă: să meargă în teritoriu. Cine vrea funcții în partid, să le și justifice, să se ducă în teritoriu”, a declarat Oltean.

El a mai adăugat că se discută în partid despre remaniere, dar această „chestiune” este exclusiv sarcina premierului.

Ioan Oltean a răspuns întrebării unui jurnalist care a vrut să știe dacă și când urmează o remaniere ca urmare a analizei gradului de absorbție a fondurilor europene de către ministere.

„Premierul e singurul în măsură să facă o analiză foarte serioasă a modului în care la nivelul fiecărui minister fondurile europene au fost absorbite și a modului în care fiecare ministru s-a preocupat și și-a realizat atribuțiile. E atributul primului ministru și domnia sa să și-l exercite. Întrebați-l pe premier. El, singurul, poate să facă acest lucru”, a spus el.

Întrebat dacă se discută în partid  despre aceste subiect, Oltean a spus: „Se discută în partid, dar vă spun că, în momentul acesta, această chestiune este exclusiv în sarcina premierului și nu vrem să facem o imixtiune”.

Oltean spune că Guvernul va încerca să simplifice procedurile de recuperare a taxei auto deja plătită: „Guvernul va încerca să simplifice procedurile prin care cei îndreptățiți să-și recupereze taxa auto plătită să o facă, să nu mai fie nevoie să apeleze la hotărâri judecătorești. Deci Guvernul gândește o asemenea procedură și eu sper ca, într-un interval foarte scurt, să vină cu această procedură simplificată, dar și cu diminuarea taxei de mediu”.

 

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.