Actualitate

Oltean: Este tragedia vieţii mele, sunt o victimă a DNA, un sistem creat şi consolidat de PDL

Deputatul PNL Ioan Oltean, urmărit penal de DNA care cere arestarea lui preventivă, susţine că este victima unei înscenări şi că nu există nicio probă împotriva sa, cu excepţia a două denunţuri.  În interviul acordat Lumeajustitiei.ro (luju.ro), Ioan Oltean aduce acuzaţii grave DNA, Parlamentului şi partidului din care face parte.

Despre dosarul în care este cercetat penal de DNA: „Este greu să găsesc o explicație (pentru instrumentarea acestui dosar -n.r.), o motivație care am convingerea că este reală, că ea stă la baza acestui spectacol pe care îl trăiesc de câteva zile. Cert este că este drama vieții mele, este tragedia vieții mele, că sunt pus într-o situație extrem de delicată, aceea de a fi autorul unei fapte pe care eu nu am săvârșit-o. Este ceva, dacă vreți, asemănător cu anii ’50, când bețivul unui sat îl reclamă la partid pe gospodarul satului că a vorbit ceva urât de Partidul Comunist, după care a venit, l-a luat și l-a închis. Sau, mai sugestiv, este ceva asemănător inchiziției spaniole sau medievale, când inchizitorul avea dreptate, indiferent care era realitatea”.

Despre DNA: ” Fac parte sau sunt victimă unui sistem pe care partidul din care am făcut parte l-a construit și l-a consolidat. Şi nu doar eu. Chiar alții, mai mari decât mine, sunt victime ale aceluiași sistem pentru că ei l-au creat. Recunosc, a fost un sistem în care nu am crezut, dar pe care l-am susținut pentru că era voința partidului. Nenorocirea mare știți care este? Că cei care la vremea respectivă criticau cu vehemență și foarte serios și pertinent ceea ce făceam noi, sistemul pe care noi îl creăm și îl consolidam, astăzi sunt ei cei care îl consolidează mai abitir și îl susțin. (…) Nu știu cine conduce DNA-ul. Ştiu doar că eu sunt o victimă a acestui sistem și o spun cu toată responsabilitatea. De zile bune fac deliciul presei naționale, deliciul vieții politice românești, iar eu sunt totalmente neputincios, neavând nicio posibilitatea să mă apăr și să mă justific. Nu știu dacă Traian Băsescu a condus DNA-ul. Eu nu am fost un apropiat al lui Traian Băsescu. Am fost văzut și sunt și astăzi văzut că unul care a fost apropiat de Traian Băsescu. Eu nu am fost apropiat de Traian Băsescu niciodată. Am fost însă un membru disciplinat de partid și un om care și-a făcut treabă pe funcția pe care a avut-o. Nu am avut niciodată informații care sunt raporturile lui Traian Băsescu cu DNA-ul, în ce măsură se influențează sau se conduc unii pe alții. Dar știu un lucru. Că am participat direct și am susținut sistemul care astăzi funcționează”.

Despre „victimele” DNA: „Prima victimă majoră în plan politic a fost Adrian Năstase, care, la vremea respectivă, am crezut, și cred și astăzi, că a fost nevinovat. Cum au fost și alte victime din Opoziția față de Traian Băsescu, în primul rând, nu față de Partidul Democrat Liberal. În ultimul timp, majoritatea victimelor sunt din vechiul Partid Democrat Liberal, printre care mă număr și eu. Care sunt argumentele sau care este motivația pentru care s-a întâmplat acest lucru nu știu. Cel puțin până în momentul acesta, niciuna dintre victimele actualului sistem nu a fost judecată și nu se află în posesia unei hotărâri judecătorești pentru a vedea care este situația. La prima vedere, din ceea ce a spus fiecare, rezultă clar că nu erau probe evidente pentru tratarea lor în felul acesta, pentru ridicarea lor din plină stradă, pentru încarcerarea lor sau pentru trimiterea lor în față instanţelor de judecată. Repet, nu am nicio explicație pentru faptul că suntem astăzi principalii vinovați.”.

Despre Parlament: „Avem astăzi un Parlament foarte slab, lipsit de personalitate, un Parlament care tot timpul a răspuns la comenzi, fie de la Cotroceni, fie de la Piața Victoriei, fie la comenzile unor lideri politici. Nu avem un Parlament care să fie puternic, care să reprezinte națiunea așa cum trebuie și care să creeze un climat de democrație și de siguranță pentru cetățeni. Avem un Parlament care astăzi este condus de o altă instituție. Şi știm cu toții care este cea care conduce astăzi Parlamentul. Este DNA! Este incontestabil! Nu putem să ascundem acest lucru. Ați văzut, nu există nicio solicitare a Direcției Naționale Anticorupție care în ultimul timp să fi fost respinsă, decât numai din greșeală. (…) Eu sunt decepționat de modul în care conducerea actuală a partidului acționează. DNA-ul nici măcar nu a susținut încă ridicarea imunității și membrii de partid s-au pronunțat că vor vota în favorarea unei asemenea solicitări. Este inexplicabil. Este vorba de un populism de proastă calitate, de o punere de acord cu strada, care vede în imunitatea parlamentară un adevărat bau-bau. (…)”

Despre Justiţie: ” Eu am șanse în față judecătorilor. Asta este speranța mea și asta este judecată mea. Şansa de a fi în fața judecătorului. Eu cred în Justiția românească, nu cred în DNA. Cred că avem judecători foarte bine pregătiți, oameni care respectă legea și cred că odată ajuns acolo, voi putea să mă apăr corect, iar judecătorii să realizeze existența sau inexistentă faptelor pe care astăzi DNA le pune în sarcină mea. (…) Relația mea cu procurorul de caz a fost civilizată. Nu am ce să reproșez. Eu reproșez modul în care acționează. Faptul că m-au transformat urgent din suspect în inculpat, că au demarat imediat urmărirea penală. Puteau să mă cheme cu o zi înainte, să îmi spună că sunt invitat la DNA. Pe mine m-au sunat joi dimineață, în 26 noiembrie 2015, mi-au spus să vin la București, le-am spus că iau primul avion și vin. La ora 13.45 am plecat din Cluj, la 15.00 fix eram în București, unde mă așteptau în aeroport reprezentații DNA, cu mandat de aducere. M-au luat, m-au dus la sediul DNA, iar după o oră și jumătate de așteptare am intrat la procurorul de caz. Acolo m-au pus să semnez procesul-verbal de suspect, iar după zece minute am semnat un alt proces-verbal de inculpat, au declanșat imediat urmărirea penală. Mi-au cerut declarație, iar eu am refuzat să dau declarație pentru că nu aveam niciun fel de informație legată de probele care stau la baza inculpării mele. (…) Nu mi s-a adus la cunoștință absolut nimic din dosar, mi s-a spus că nu mi se pot pune la dispoziție niciun fel de date. Eu știam că sunt suspect de săvârșirea celor două infracțiuni, trafic de influență și complicitate la abuz în serviciu, că sunt două denunțuri făcute de un individ pe nume Anghelescu, nu știam că aceste denunțuri sunt făcute la biserica din Chitila pentru că în procesul-verbal nu se preciza lucrul respectiv. Se spune că am primit suma de 600.000 euro, dar nu se preciză că evenimentul s-a produs în curtea bisericii din Chitila. Acum este pusă în mișcare acțiunea penală, am calitatea de inculpat și am reușit să studiez dosarul după ce DNA, prin ministrul Justiției, a solicitat Camerei Deputaților ridicarea imunității mele. Am în momentul asta imaginea exactă a ceea ce mi se impută, dar până nu am fost declarat inculpat sau suspect nu mi s-a pus la dispoziție niciun document”.

Despre denunţurile din dosar: „Se naște o întrebare retorică! Primul denunț este în 14 aprilie 2014, iar al doilea este în 25 noiembrie 2015, la un an și jumătate diferență între ele. Nu există în al doilea denunț, pe fond, vreo diferență pentru că se precizează că am luat aceeași sumă de la același personaj. Întrebarea este: de ce s-a așteptat din 2014 până în 2015? Pe de altă parte, există diferențe majore în ceea ce privește modul de derulare a acțiunii infracționale. În primul denunț, intram în posesia sacului cu bani într-un anumit mod, sau mai exact nu intram în posesia sacului cu bani, pentru că se spune că șoferul lui Rotaru a coborât din mașină cu un sac, fără ca denunțătorul să precizeze că sacul respectiv mi l-a dat mie. În al doilea denunț, sacul nu mai era la șofer, ci la denunțător, care iese afară dintr-un birou în curte și mi-l dă mie. Deci, sunt nuanțe care arată că nu există o coincidența între cele două denunțuri. Pe de altă parte, unul dintre participanții la evenimentele de acolo, și din aprilie 2014, și din noiembrie 2015, și care a fost acolo conform spuselor denunțătorului, afirmă că Ioan Oltean nu a fost niciodată la biserica din Chitila, deci neagă ferm prezența mea acolo. Sigur, mai sunt alte chestiuni interesante. Spre exemplu, denunțul din 25 noiembrie se întinde pe 22 de pagini, într-o oră și 18 minute. Este imposibil ca un denunț să fie făcut pe 22 de pagini doar într-o oră și 18 minute. Va dau exemplu o altă declarație, a unei alte părți, care este dată în același timp, dar pe patru pagini. Sunt chestiuni de amănunt. Dosarul meu stă în două denunțuri”.

Interviul în întregime, pe luju.ro

29 comentarii

  • Mai tizule mai plangi cu lacrimi de CROCODIL daca nu am sti cine ai fost,ce ai facut,cum ai furat si ai distrus tara asta cate destine ai distrus,iar acum ne spui ca a-ti creat un monstru,sa va distruga adversari politici iar vremurile s-au schimbat si acum va ia la gramada(SI BINE FACE) Un singur exemplu:Ani la rand ai criticat sistemul condus de Adrian Nastase(care merita sa stea 1000 de an in puscarie pt.distrugerea economiei)iar azi spui ca a fost victima,si pedepsit fara vina.Cand ai spus adevarul,sau cand ai mintit atunci sau acum?Ioane pote nu tu ai luat acel sac cu bani ,atunci ,poate nu acolo,dar cu siguranta la tine au ajuns milioane mullte de euro .In concluzie spune un singur lucru si te cred: CINE FACE CA MINE,CA MINE SA PATEASCA .PAREREA MEA

    • TROLENBORG, esti penibil de pesedist inrait ce esti! Originea raului in Romania postdecembrista e in Iliescu. Iar Oltean sa se salveze singur. N-am treaba cu el.
      Si PDL-ul oricum mu mai e.
      Dar nici un partid nu e curat, iar alianta USL mortala. II va veni randul.

  • Petre Tutea : suntem un popor de idioti . In postul Craciunului toti frustratii se bucura de necazurile altora . Romanul in loc sa-si vada de problemele lui si sa-si bata capul sa le rezolve , e foarte preocupat de problemele altuia . De aia merge tara asta ca c… , pentru ca romanul , in loc sa creasca el mai multe capre , sta la gard si se gandeste cum sa faca sa-i moara capra vecinului .

    • Dinule draga,poate ai inteles gresit,aici nu e vorba de,,capra vecinului”,iar daca tie iti place sa stai capra sa ti-o traga hotii precum olteanu,base,et. comp.este pur si simplu treaba ta,poate esti unul din protajatii mafiei,noi cei multi ne-am saturat,iar chestia cu prostul(pardon postul) nu mai tine,astia n-au nici un D-zeu.PAREREA MEA!

    • Dinule , poi sa stii ca Este Problema Noastra a tuturor romanilor ! Romanii trebuie sa se preocupe de cei ce au pradat tara asta , intr-un fel ai dreptate ca nu se preocupa si mai mult. Sa ne aducem aminte ce spunea Gigi Becali cu ani buni inainte de a fi inchis , ca la orice retrocedare 10% se duceau la Olteanu , o spunea la tv si nu-l baga nimeni in seama. Nea Ion , respect maxim !

    • Cine spune ca suntem un neam de idioti, merita sa fie scuipat, nu i-ar fi rusine, e ca si cum ti-ai injura mama, nu sunt de acord cu atitudinea asta.

  • Sa pui un incompetent aiurit prefect si senator doar pentru ca e umil si pe urma sa spui ca
    „Avem astăzi un Parlament foarte slab, lipsit de personalitate, un Parlament care tot timpul a răspuns la comenzi, fie de la Cotroceni, fie de la Piața Victoriei, fie la comenzile unor lideri politici.” Asta inseamna sa fii mafiot! 🙂

  • …tragedia vietii nostre,a multora, ai fost tuuuuuu,de atitia anii te ai agatat de ciolan,nu o mai incaput nimeni de tine ,si eu personal nu am simtit sa fi facut ceva deosebit in toti acesti ani pentru judetul meu decit rusineeee,botis,andreica,crinuta stii mai bine pe toti i ai bagat in troaca porcillor,a ta de fapt!!

    • mai annne, ai naucit ca n-ai ajuns si tu la troaca…toti si toate care n-ati ajuns va dati in stamba….faceti toti ca Becali, hoti de prima mana, si strigati, hotiii!

    • Aha! D-ta esti unul dintre cucii plini cu miere peste tot care tremură de frică pentru că au pierdut cucul alfa?

  • Cand o murit tâna, de suparare ca nu o primit niciun leu despăgubire pentru casa şi terenul luate la stat, n-a fost nicio TRAGEDIE . Şi ca ea atâţia alţii. Sunt doar Victime colaterale SISTEMULUI. Da când sARACU Nelutu este incoltit, e tragedie mare monşer !

  • Lipsiti de imaginatie, precum sunt, nu au investit banii in cercetare. O statie orbitala. Dincolo de stratosfera. Acolo ar fi trait fericirea vesnica. Fara drame si tragedii. Lipsiti de imaginatie.

  • Intreb si eu,nu dau cu bota(deci va rog nu ma sfaditi ca-s om batrin)oare actualul saf al judetului(e.r.m.) nu are acelesi apucaturi?Nu pt.lucruri normale care le face zilnic este ridicat in slavi?(Desi a 11-a porunca spune sa nu ridici niciodata femeia in slavi ,ca risti ca si acolo s-o f…..a extrateresti,cred ca uneori e valabila si la barbati,doar ca ei risca sa-i f…..a DNA-ul)Oare nu cumva aceasta copie a lui oltean a strans in 3 ani avere cati altii in 30 de vieti?Eu cred ca da.PAREREA MEA!

    • Nu e nevoie sa mergi la biserica , vin popii imediat si-ti bat la usa cu crucea , iti canta si apoi te intreaba cati bani ai , ca ii vor pe toti ! :). O vorba zice : nu-i prost cine mananca 10 paini , ci acel care le da . 🙂 ….baaaa …

  • Judetul nostru a fost condus de ştabii din fosta Cooperatie. Olteanul a fost jurist la cooperatie,chelnerul a lucrat la Codrisor iar George Avram vicele Bistritei a fost ,,generalul,, (usierul)de labar Flora.

  • Noi bistrițenii ne dorim din toată inima ca tragedia vieții tale să-ți fie confiscarea extinsă a averii !!! BĂSESCU E LIBER, BLEJNAR E LIBER, UDREA E LIBERĂ, VIDEANU, BERCEANU, BOC etc SUNT LIBERI … DNA ! DORMI ? SAU EȘTI NUMAI POLIȚIE POLITICĂ?

    • DNA, eu cred că ar trebui să intri mai în forță și prin comunele lui Oltean, pt. că se știe care sunt. Ș-apoi să vezi măi frate, ce îi prinde la bucate!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.