Politică

Ioan Oltean: Încercarea de suspendare a preşedintelui este un abuz, ne vom opune

Preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, a declarat că încercarea USL de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu este un abuz de putere şi că PDL se va opune prin toate pârghiile parlamentare şi democratice.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Ioan Oltean l-a acuzat pe premierul Victor Ponta să s-a contrazis în mai puţin de 60 de minute în ceea ce priveşte interferenţa în activitatea Curţii Constituţionale, adoptând ordonanţa de urgenţă privind CC.

„Dimineaţă, Victor Ponta a spus că Guvernul nu va mai atenta sub nicio formă la buna activitate a Curţii Constituţionale, iar în mai puţin de 60 de minute de la această afirmaţie a adoptat o ordonanţă prin care atribuţiile Curţii sunt diminuate prin eliminarea din competenţele acesteia a hotărârilor Parlamentului de a fi verificate sub aspectul constituţionalităţii”, a spus Oltean.

De asemenea, el a precizat că democrat-liberalii se vor opune prin toate mijloacele avute la îndemână faţă de acţiunile USL de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu.

„Încercarea de suspendare a preşedintelui este un abuz, nu aş spune fără precedent, pentru că a mai fost un asemenea abuz, dar este un abuz de putere care merită comentat şi contestat la modul foarte serios. Ne vom opune prin toate pârghiile parlamentare şi democratice pe care le avem la îndemână la acest demers politic, de aceea şi suntem prezenţi la Birourile reunite, tocmai pentru a exprima poziţia noastră foarte clară”, a explicat Oltean.

Liderul PDL Bistriţa-Năsăud a precizat că în care a fost revocată Roberta Anastase a fost ilegal convocată, întrucât nu a fost respectat Regulamentul Camerei, iar şedinţa pe care Anastase este acuzată de a fi prezidat-o a fost, de fapt, prezidată de el însuşi.

Democrat-liberalul a amintit de articolul 84, alineatul 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Potrivit acestuia, „Camera Deputaţilor se întruneşte şi în sesiuni extraordinare, la cererea Preşedintelui României, a Biroului Permanent sau a cel puţin unei treimi din numărul deputaţilor”.

„La biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor nu exista o cerere depusă în scris prin care să ceară convocarea unei sesiuni extraordinare cu o ordine de zi şi cu o durată”, a explicat deputatul PDL, adăugând că nu a găsit nici anunţul din Monitorul Oficial privind convocarea sesiunii extraordinare.

Oltean a subliniat că şedinţa la care se făcea trimitere în motivarea cererii de demitere a Robertei Anastase „a fost condusă de la un capăt la altul de către subsemnatul”. „Istoria va consemna un abuz fără precedent”, a încheiat Oltean.

Birourile permanente au decis ca joi, la ora 10.00, să aibă loc şedinţa plenului reunit al Parlamentului pentru citirea cererii USL de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

USL susţine în documentul pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui că Traian Băsescu „a instigat la nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale”, a făcut presiuni directe asupra judecătorilor CC şi a iniţiat un proiect neconstituţional de revizuire a Constituţiei.

Judecătorii Curţii Constituţionale nu se mai pot opune procedurii de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, după ce Guvernul a decis, prin ordonanţă de urgenţă, că avizul CC asupra hotărârilor Parlamentului este unul consultativ.

Mediafax

6 comentarii

  • Serios? Dar taierea salariilor bugetarilor cu 25% nu a fost un abuz? De ce nu ai protestat atunci? Mi-e sila de asemenea oameni,daca se pot numi oameni.

  • Ponta a declarat ca nu va face schimbari in ceeace-i priveste pe judecatorii CCR, desi, daca ne uitam bine,….unii .n-ar avea ce sa caute acolo. Ce pacat ca multi oameni si-au pus mari sperante in pdl si uite in ce rahat ne-au adus.
    Sper sa le reuseasca usl-istilor sa mai dreaga cate ceva din nenorocirile aduse de portocalii.

  • Romania va suferi grave cutremure financiare daca acest guvern va continua sa conduca dupa 8 clase sau 12 clase absolvite avem nevoie urgenta de oameni scolarizati serios si nu de oameni de acest fel] care cred ca un doctorat sau un masterat reprezinta o diploma de prezenta la un curs ne facem de rusine deja sunt semnale majore ca investitorii vor sa se retraga din acesta cacealma numita Romania.

    Veti vedea cum in scurt timp Romania va fi izolata atat economic cat si politic ca si Ungaria lucru ce va instaura o criza nemaintalnita in istoria recenta a Romaniei , inclin sa cred ca tara asta doreste cu nerabdare si intoleranta sa ajunga Grecia din urma parca am fi la stafeta ne intrecem in prostie lipsa de cunoastere si greseli ireparabile.

    Mie teama ca este numai omul care produce tranzitia spre scopul final preluarea puterii cu forta de catre vechea garda a PSD
    Pana atunci eu zic sa-i lasam sau mai bine zis va intreb ceva
    Putem noi sa ii oprim ?
    Putem face ceva ?
    Merita sa ii aparam pe hotii din garda lui Basescu ?
    Nu putem face nimika deocamdata decat sa SPERAM la mai bine !
    Daca nu va fi mai bine atunci va trebui facut ceva !
    Oricum cei cu buna intentie nu suntem bagati in seama !

  • Maine la ora 20 putem face nu poate astepta.Iar dl Raul nu veti intelege niciodata pentru ce manifestam.Va explic:Pana acum GUVERNUL a fost impiedicat sa lucreze basescu umilind ministrii in functie cu tot felul de incompatibilitati( vezi Diaconu)sau plagiat sa sa fie facuti de rusine si purtati in ficare zi la Cotroceni dupa pofta acestui ..DICTATOR.?! basescu a impiedicat GUVERNUL SA LUCREZE DE FRICA PARLAMENTARELOR (adica de frica ca avand realizari in toamna usl ar putea castiga MAJORITATEA prin uninominal pur)iN CEEA CE PRIVESTE UNINOMINALUL PUR pdl contesta asta la ccr insa va rog amintiti-va ca ACEASTA LEGE PRIMA DATA A FOST mult clamata si PROPUSA TOT DE pdl este extrem de ciudat ca atunci cand ei sunt la putere DORESC ASTA IAR CAND SUNT ALTII O CONTESTA.Pentru ca sa nu mai avem AMBIGUITATI AR FI BINE SA SE CLARIFICE ODATA PENTRU TOTDEAUNA CONSTITUTIA. Iar CURTEA CONSTITUTIONALA A ROMANIEI SA FIE LIBERA SI NU AFILIATA PARTIDELOR si sa lupte pentru SUPREMATIA CONSTITUTIEI SI NU A POFTELOR DE INNAVUTIRE!.Prima data sa LASAM guvernul SA LUCREZE si dupa aia sa comentam ca nu face .Vad multe comentarii care critica fostul guvern psd OAMENI BUNI ACUM LA GUVERNARE AVEM MULTIPARTIDISM SI NU PARTID UNIC (PDL SAU PSD)De partide unice sa ne fie frica BRRRR, aceasta alianta USL este formata din PNL,PSD si PC este cu mult diferit .In cazul in care dupa un anumit timp nu vedem fata GUVERNULUI INDREPTATA SPRE OAMENI nimeni nu ne opreste sa iesim in strada si sa le aducem aminte CELOR care ne conduc (la vedere sau din UMBRA) CA nu sunt NEMURITORI si trebuie sa faca tot ce este posibil ca sa creeze locuri de munca chiar si in agricultura ca sa ne fie mai bine si sa nu mai fure pentru ca vor umple si ei o GROAPA iar de pe pamant NIMENI NU POATE DUCE AVERI CU EL.TOTI PLECAM CU MANA GOALA.Cred ca nici un roman nu vrea sa fie un asistat de catre stat toti avem vointa sa lucram pentru ca suntem HARNICI (in ciuda a ceea ce au spus ungureanu si pedelacii)important este sa ne scoata din iadul in care ne-a adus pdl la LUMINA,sa dea drumul parghiilor pentru dezvoltare ca HAR DOMNULUI in tara asta mai sunt multe de facut. Doar uniti si nu dezbinati de de-alde basescu vom merge inainte .Pentru ca Nu banul „ochiul”dracului sa aiba valoare si intaietate ci DRAGOSTEA PENTRU OAMENI SI FATA DE OM.NU traiti degeaba ALERGAND dupa bani uitati-va in jurul vostru si bucurati-va de flori de iubita de copii de NATURA.Lasati la o parte URA SI ranchiuna.Iesim in strada sa manifestam contra AROGANTEI SI SFIDARII SI MILITAM PENTRU UNITATE.

    • Cel mai penibil comentariu ever!
      Dumneavoastra aveti serioase probleme de logica elementara!

  • Toate aceste lucruri facute de basescu sunt diversiuni securiste.Azi in timp ce ambasadorul sua critica intamplarile din Romania acolo fiind prezenti PONTA si ANTONESCU(pe ei ii” obrazea”)la un moment pica camerele pe fata lui ungureanu care radea ca fraierul asta e atitudine patriotica in momentul cand unul din afara iti critica tara tu securistule nu trebuie sa razi ca si cand stiai scenariul dinainte si tatucul tau te-a trimis in delegatie ca sa studiezi mimica celor incriminati.Hidos comportament.Atunci cand conduceau ei orice aroganta a lor li se parea ceva firesc.UITE ca ne-am SATURAT.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.