Politică

Ioan Oltean la cafeneaua politică: România se târâie. E descurajant pentru tineri

Încotro se îndreaptă România, dar Bistriţa? Sunt întrebări la care au căutat un răspuns organizaţiile de tineret şi de femei ale PDL Bistriţa-Năsăud într-o cafenea politică la care au participat şi senatorul PNL Dorin Dobra, dar şi consilieri municipali PNL, PER şi UDMR. În acest cadru, liderul PDL Ioan Oltean a spus că, în opinia lui, "România se târâie".

Preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, a declarat, vineri, la cafeneaua politică organizată de organizaţiile de tineret şi de femei ale PDL la care au participat printre alţii – senatorul Cristian Florian, consilierii judeţeni Gabriela Montoiu, Eugen Curteanu, şi Monica Săsărman, consilierii locali Filip Moisil şi Mihai Sărmăşan, dar şi fosta şefă a ARR, Doina Filipoiu – că locul României este în Uniunea Europeană.

„Ca să fiu foarte sincer, întrebarea România încotro? trebuie adresată domnului Victor Ponta, lui Radu Moldovan şi lui Ovidiu Creţu. Cei care creionează un drum sunt cei care se află la guvernare. Eu nu pot să creionez un răspuns exact încotro se îndreaptă România pentru că aşa cum merg lucrurile, cum se desfăşoară actul de guvernare, e greu să spunem încotro se îndreaptă România. (…) Ţelul nostru a fost să ajungem în UE şi să ne aşezăm pe un eşalon fruntaş acolo. Drumul României este în Europa”, a spus Ioan Oltean.

La dezbateri au participat în calitate de invitaţi senatorul Dorin Dobra, preşedintele PER Alexandru Toniuc, liderul UDMR Bistriţa Antal Attila, consilierul municipal Sorin Hangan (PNL). Reprezentanţii PSD nu au fost invitaţi de organizatori, iar gestul lor a fost atxat de Ioan Oltean. „Nu ar fi fost rău să-i invităm şi pe cei de la PSD. Un schimb de idei între putere şi opoziţie e binevenit în acest caz, Nu ar fi rău să identificăm şi alte teme la care să invităm toţi parlamentarii”, a spus Ioan Oltean.

Liderul PDL a adăugat că „România se târâie”, ceea ce e „descurajant pentru tineri şi pentru orice om”. Deputatul a spus că strategia unei ţări e stabilită de cei aflaţi la guvernare, iar alternanţa partidelor la guvernare face ca o direcţie dată de un partid aflat la guvernare să nu mai fie urmată de partidul care-l urmează.

Tinerii şi femeile din PDL promit că vor organiza lunar câte o cafenea politică.

cafenea 2 cafenea 3 cafenea 4 cafenea 5 cafenea 6 cafenea 7 cafenea 8 cafenea 9

13 comentarii

  • Ma intreb care este scopul acestor intalniri. Sesiune foto pentru presa? Vad acolo doar membri de partide si, banuiesc, presa. Sa inteleg ca se intalnesc pedelistii la o cafea? Multe povesti si cam atat. Nu vad alte persoane neinregimentate politic, nu citesc nicio idee valabila, nu vine nimeni cu solutii la probleme ci doar vorbarie. Romania incotro? Ce tema e asta? Nu vad societatea civila… asa palida si fara vlaga cum e ea la bistrita. Nu vad reprezentanti ai tuturor partidelor. Poate nu au fost invitati. Sau poate nu isi pierd timpul cu discutii sterile. Banuiesc ca sunt satui de discutiile lor, nu se mai incarca si cu ale opozitiei. Of, of. Era interesanta o deybatere cu solutii pe teme de interes local.

  • Penibil si lipsiti de imaginatie ! Unde-i Oltean ,hop si d-ra presedinte a femeilor … Rau a ajuns partidul si Ioan Oltean … Are langa el oameni slabi si fara viitor ,adio pdl

    • victor o singura data am mai auzit pina la tine adio pdl,ii fi ceva mare grangur…ori vrei sa pleci undeva de spui adio….

  • Ce ai fost si ce-ai ajuns ,d-le Oltean ! Daca tot ce poti e d-ra Montoiu si dl Florian inseamna ca e sfarsitul ! Mi-e mie rusine de rusinea dvs ! Spune o vorba din popor – spune-mi cu cine te insotesti ca sa-ti spun cine esti ! Trist ….

    • curajul care-l au se datoreste voturilor primite de le noi,inainte de alegeri nu erau chiar asa curojosi….

  • dl.Oltean mai acum ceva vremr(nu foarte demult) cind v-am intrebat la tv de Romania , spuneati ca ea zburda si alte prostii(ptr. cei ce pun ,, botul,,). Iar acum………? Oate prin absurd daca raminrati la putere ce ati fi spus ?

  • Asemenea evenimente fara un final benefic pentru societate si omul de rand sunt pentru imagine sociala, un comportament patologic care atinge societatea romaneasca dar si membrii ei, in particular. PDL si partidele de azi aflate la putere inca nu sesizeaza ce se intampla de fapt in tara pe care au condus-o sau o conduc. Primeaza inca interesele personale si de grup mafiot; cei multi, de ieri si de azi, inca nestiutori in puterea lor de a face schimbari radicale, care supravietuiesc numai pentru a-si umple stomacul si a-si plati facturile, sunt desconsiderati, adica neluati in seama. Pe acestia din urma nu ii intereseaza problemele globale ale omenirii sau ale Europei sau teoriile false ale politicului, ci doar rezolvarea problemelor cotidiene de langa ei: bunastare, siguranta si liniste. Romania de azi nu se indreapta spre progres si bunastare ci spre instabilitate, saracie si intuneric. Tuturor celor care administreaza azi tara, ca sa stie ce se intampla, ar trebui sa supravietuiasca 30 de zile cu 700 de lei: alimentatie, utilitati, copii, taxe etc.

  • Ne bucuram ca au inteles si domniile din PDL, in sfarsit, ca Romania „se taraie”. Atunci cand esti spectator, cand privesti spectacolul proletariatului din loja, iti vin, iata, tot soiul de idei marete. Pacat ca pe noi, actorii, nu ne incalzesc cu nimic astfel de remarci cu potential de cliseu. Din pacate, pentru protagonistii tragediei cotidiene romanesti, nu are nimeni solutii viabile…

  • Danci de la observator b n este prezent???mai bea si el un suc dat de Montoiu daca tot ii aduca osanale ,ca usl ul il baga afaraaaaa…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.