Ioan Oltean: Nu de puţine ori, eu, ca om politic, am fost nedreptăţit de presă – interviu

E o bătălie mai grea ca altădată? Vi se pare contextul mai dificil?

Cred că e cea mai grea bătălie politică din 1990 încoace. Dacă am în vedere experienţa pe care o am şi cunoştinţele despre politică şi campanie, ar trebui să fie uşoară. Altădată eram începător şi nu ştiam lucrurile acestea, dar greutatea constă în contextul politic actual, în tensiunea politică care există şi în ura care există între oamenii politici acum mai mult decât oricând. În acest context, fiecare formaţiune politică şi mai ales USL, pe de-o parte, PDL pe de altă parte, va încerca, prin mijloacele unora mai puţin ortodoxe, altora mai legitime, să obţină un scor electoral cât mai bun.

Vă referiţi la faptul că e mai greu cu USL la guvernare? Când e la putere un partid are de partea lui mai multe avantaje?

Când eşti la guvernare, ai la îndemână instrumente de a fi mai atractiv pentru electorat. Eu vreau să vă spun că, dacă la alegerile locale USL nu era la guvernare, scorul electoral era mult mai mic decât cel pe care l-a obţinut pentru că guvernarea în sine îţi dă posibilitatea să vezi lucrurile în sine prin prisma celui care deţine puterea, iar românul este acel soi de om care, în general, este cu cel puternic, crede în cel puternic chiar dacă cel puternic este mai degrabă puternic pentru el şi o grupare foarte restrânsă, dar există acest magnetism al puterii.

Eu nu aş spune asta. Cred, mai degrabă, că românul este milos şi are senzaţia că trebuie să fie de partea celui oropsit, a victimei dacă îi putem spune aşa.

Există şi comportamentul românului de a fi solidar cu victima. Noi nu putem spune ca partid că suntem o victimă. Dacă suntem, atunci suntem a propriei noastre guvernări, nu a poporului, şi poate victima unei mass-media extrem de ostile şi nedreapte cu noi. Dacă Boc ar fi plagiat şi s-ar fi descoperit acest lucru când era premier, era desfiinţat. Ar fi o nulitate. Ponta e dovedit că a plagiat şi nimeni nu comentează deloc. Dacă privatizarea Oltchim ar fi eşuat pe vremea Guvernului Boc, guvernul ar fi fost desfiinţat. Iată că aici premierul nu este desfiinţat. Dacă PDL ar fi organizat un miting împotriva congresului socialiştilor europeni care s-ar fi desfăşurat la Bucureşti, am fi fost desfiinţaţi. Iată care este presa, o mare parte a presei româneşti. Practică o susţinere necondiţionată a unor lideri şi a unor partide chiar dacă nu există niciun element care să justifice o asemenea susţinere. Cum poţi să susţii un pagiator, un hoţ?

Dar cum a reuşit PDL să-şi îndepărteze presa? Vă reamintesc faptul că în timpul guvernării PSD aţi avut toată presa de partea dumneavoastră.

PDL nu a avut niciodată propria lui presă, propria lui televiziune, ziar sau radio. Dacă am avut parte de o anumită simpatie a presei a fost pentru ceea ce a fost PDL şi pentru că unii lideri au ştiut să menţină  o relaţie cu presa, dar niciodată nu am avut presa noastră, nici măcar televiziunea naţională când eram la putere. În 2004, nu puteam vorbi de Antena 3, de Realitatea sau România TV, televiziuni conduse de oameni care se doresc a fi oameni politici antrenaţi într-o activitate politică ostilă PDL. Antena 3 cu Voiculescu vă daţi seama că e imposibil de avut zile frumoase cu această televiziune sau cu RTV. Realitatea TV manifestă, în ultima perioadă, un soi de echilibru demn de remarcat şi mi se pare un comportament normal al unei prese care doreşte să se respecte.

Credeţi aşadar că şi presa a făcut foarte mult rău.

Foarte mult rău a făcut nu numai PDL, ci poporului acesta. A indus în popor sentimentul că tot ce se produce în România, tot ce se face este rău. A dezvoltat ura între oamenii politici, tot timpul promovând şi susţinând lucruri care nu sunt adevărate, susţinând întotdeauna lucrurile mai puţin atractive. În viaţa unui om politic şi a unui partid, fie că e la putere, fie că e în opoziţie, se produc şi lucruri frumoase şi mai puţin frumoase, ori întotdeauna presa a cultivat tot ce a fost mai rău şi chiar şi ce a fost neadvărat a cultivat.

V-a făcut dumneavoastră personal presa un rău?

Categoric. Nu de puţine ori, eu, ca om politic, am fost nedreptăţit, când am constituit obiect de dezbatere pe aceste televiziuni fără ca realitatea în sine, fapta să existe, să se fi petrecut. De atâtea ori mi s-a întâmplat.

Dar aţi făcut şi nişte gafe. De exemplu cea cu Regele.

În viaţă am spus că şi greşeşti, dar este foarte important dacă omul poate să îşi recunoască greşeala şi să o regrete. Cu Regele a fost mai mult o glumă decât o afirmaţie reală, însă dată fiind poziţia mea în PDL, nimeni nu a tratat-o ca pe o glumă, ci ca pe o afirmaţie a unui om politic. Am recunoscut că am greşit. Nu era o glumă potrivită. Era o glumă deplasată. Un om politic de o anumită anvergură nu poate să-şi permită nici măcar să glumească în legătură cu anumite lucruri, iar eu acolo am greşit, mi-a părut foarte rău pentru greşeala aceea şi mi-am cerut scuze imediat.

Eu am o vechime în politică, multă. Pe măsură ce am îmbătrânit, am acumulat multă experienţă şi multă înţelepciune în privinţa comportamentului omului politic, dar e un adevăr că nu întotdeauna oamenii politici realizează nu se pot detaşa. Când ai o anumită funcţie politică, nu poţi spune că vorbeşti în nume personal şi nu în numele partidului sau al instituţiei pe care o reprezinţi. Această detaşare nu o mai poţi face. Un ministru, un vicepreşedinte de partid nu se poate detaşa de partid. De multe ori, oamenii politici încearcă să îşi exprime poziţii personale fără să reuşească să convingă că acea poziţie nu e şi a partidului sau a instituţiei pe care o reprezintă. În felul acesta, de multe ori s-au creat stări de tensiune şi stări de  nemulţumire personală sau a partidului din care fac parte sau a societăţii faţă de afirmaţiile respective. Nu întotdeauna oamenii politici sunt extrem de responsabili, nu realizează că, odată ce ţi-ai asumat riscul să devii o persoană publică, trebuie să înţelegi că eşti o carte în care citeşte oricine şi că tot ce faci tu trebuie să fie transparent. În acelaşi timp, iar este adevărat că şi mass-media trebuie uneori să aibă o limită referitor la cât poate intra în viaţa unui om.

Sunteţi în Parlament încă de la început. Şi vreau să vă aduc aminte că niciun legislativ nu a luat serios în discuţie un proiect de lege care să reglementeze profesia de jurnalist. Lucrurile par a fi luat-o razna.

Din 1990, nu au fost puţine ocaziile în care şi cei de la guvernare, şi opoziţia, au pus problema reglementării statutului de jurnalist. Am reglementat statutul cadelor didactice, al cadrelor medicale, al poliţistului, al magistratului, dar mai ales în ultimul timp, nu s-a mai pus în discuţie adoptarea unui act normativ care să reglementeze activitatea mass-media pentru că şi cei care lucrează în mass-media, fie că e vorba de reporter, de realizator, trebuie să aibă o anumită responsabilitate, să ştie că atunci când îşi permite să facă o afirmaţie sau să o susţină pe televiziune când aceasta nu corespunde realităţii trebuie să ştie că va suporta rigorile legii.

Dar credeţi că va veni vreo clasă politică în stare să-şi asume o astfel de lege?

E foarte greu. Dacă prin anii 90 se mai discuta şi au fost încercări de a se adopta un act normativ, în ultimii opt ani, nicio formaţiune politică nu a mai avut curajul măcar să pună în dezbatere necesitatea adoptării unui asemenea act normativ care să reglementeze statutul juridic al ziaristului, al mass-media. De ce? De teamă că intră în conflict cu mass-media, cu presa, de teamă că va fi luat în colimator şi va face obiectul unor dezbateri totalmente incorecte. Odată şi odată va trebui cineva, o formaţiune politică, un grup de parlamentari, cineva care să aibă o asemenea iniţiativă şi să adopte un act normativ care să reglementeze şi această profesie. În ţările civilizate există acte normative care reglementează şi fiecare ştie că poate să jignească, dar suportă consecinţe dacă se constată că fapta în sine contravine legii. Să sperăm că, într-o zi, şi noi vom reuşi să facem acest lucru.

Interviu realizat de Cristiana Sabău