Politică

Ioan Oltean: Reprezentantul PDL, candidatul dreptei. Crin Antonescu e om de stânga

Vicepreşedintele PDL, deputatul Ioan Oltean, a declarat că democrat-liberalii pleacă de la premisa că reprezentantul PDL va fi candidatul dreptei la alegerile prezidenţiale, dar, în situaţia în care în turul doi se confruntă un candidat al dreptei şi unul al stângii, PDL l-ar susţine pe cel al dreptei. ”Legea descentralizării e împotriva cetăţeanului”, a adăugat el.

Oltean a făcut aceste precizări, întrebat în legătură cu afirmaţia preşedintelui României, Traian Băsescu, potrivit căreia în turul al doilea Crin Antonescu ar fi susţinut de toate partidele de dreapta, dacă s-ar confrunta cu candidatul PSD.

”Noi plecăm de la premisa că candidatul nostru, al dreptei, va fi reprezentantul PDL. Evident, dacă printr-o întâmplare, o minune, am retrăi momentul 2000, PDL va alege şi va susţine obligatoriu candidatul de dreapta. Nu vom putea niciodată, într-o situaţie în care va fi un candidat al dreptei şi unul al stângii, unul de stânga”, a precizat Oltean.

El a adăugat, însă, că ”în acest moment, Crin Antonescu nu este un om de dreapta, este de stânga prin modul în care a girat întreaga politică a actualei puteri şi nu va putea fi de dreapta nici nici în viitor, dacă ieri şi astăzi este de stânga”.

Oltean a adăugat că PDL nu este de acord cu adoptarea Legii descentralizării prin asumarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului şi cere Executivului să repună în dezbatere publică actul normativ, iar în situaţia în care nu va ţine cont de solicitare PDL va depune o moţiune simplă şi se va adresa CCR. ”PDL evident respinge această modalitate de adoptare a actului normativ şi se pronunţă categoric împotriva ei. Cerem Guvernului să repună în dezbatere publică actul normativ, să consulte mediul academic, să consulte structurile asociative şi să consulte la modul foarte serios opoziţia. Această cerere o întâlnim într-un mod extrem de serios şi din partea unor confederaţii sindicale care au cerut Guvernului acelaşi lucru, foarte multe ONG-uri solicită Guvernului retragerea din dezbaterea guvernamentală a actului normativ şi punerea în dezbatere publică, acelaşi lucru l-a făcut şi face PDL în mod foarte serios”, a spus Oltean într-o conferinţă de presă susţinută la Bucureşti, potrivit Agerpres.

El a susţinut că în situaţia în care Guvernul nu va ţine cont de aceste solicitări, PDL va depune o moţiune simplă pe administraţie publică, imediat după angajarea răspunderii de către Guvern şi apoi se va adresa Curţii Constituţionale în vederea analizei elementelor de neconstituţionalitate: ”Sunt atitudini pe care PDL va fi nevoit să le manifeste pentru a determina puterea şi a evita punerea în aplicare a unui act normativ care este categoric împotriva cetăţeanului, împotriva celor care doresc apropierea de cetăţean a serviciului public şi a calităţii acestora. De altfel, prin actul normativ partidele aflate la guvernare urmăresc în primul rând schimbarea din funcţii a tuturor celor care conduc serviciile deconcentrate şi transferul competenţei de numire a acestora către preşedintele Consiliului Judeţean”.

10 comentarii

  • „Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
    Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
    Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
    Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
    Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
    Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
    Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
    Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară…
    …………………………………………………………
    Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
    Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
    Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
    Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”

  • puteti spune ce vreti cit a fost OLTEAN la putere si cite s-au facut pentru judet nu o sa poata face nimeni pentru noi cu toata majoritatea colosala din parlament atit si doamne ajuta

    • Exact, atatea a facut incat si-a indeplinit toate pofetele, si-a facut toate afacerile si …a deviat autrostatda ca nu cumva sa treaca pe la Bistrita

  • acelasi lucru poate fi spus si de fostul sef cj LIVIU RUSU care a fost inlaturat cum a fost inlaturat pacat….se intilnesc munti cu munti dapoi oameni cu oameni…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.