Politică

Ioan Țintean: Am votat pentru mai binele României

Preşedintele filialei judeţene a PNL, deputatul Ioan Țintean, a votat la şcoala din Unirea ”pentru redobândirea încrederii cetăţenilor în instituţiile statului, pentru a îndemna totodată cetăţenii să meargă la vot şi să decidă viitorul României”. Țintean crede că voinţa oamenilor poate depăşi condiţiile meteo nefavorabile.

”Am votat în primul rând pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, pentru redobândirea încrederii cetăţenilor în instituţiile statului, pentru recâştigarea independenţei şi manifestarea echidistanţei instituţiilor statului în raport cu cetăţenii, apoi am votat pentru a îndemna, şi a fi şi un exemplu în acest sens pentru toţi conjudeţenii mei, să iasă la vot pentru a putea hotărî cât mai mulţi soarta României. De votul lor depinde viitorul României. Nu în ultimul rând, am votat pentru a putea susţine pe viitor mediul de afaceri, care să aibă încredere în ceea ce înseamnă economia României. Într-un cuvânt, pentru mai binele ţării”, a spus Țintean, care a mers la vot alături de soţia sa.

Liderul PNL Bistriţa-Năsăud speră ca la închiderea urnelor prezenţa la vot în judeţ să depăşească 50%. ”Se pare că avem şi de această dată un fel de eşec privind prezenţa la vot. Dacă astă vară când a fost referendumul am avut cea mai călduroasă zi din, până acum se pare că 9 decembrie este cea mai rece şi potrivnică. Voinţa oamenilor cred că poate depăşi situaţia existentă şi sper ca până la închiderea urnelor să meargă la vot peste 50% din cetăţenii judeţului”, a menţionat el.

Pe pagina noastră de facebook puteţi vedea mai multe imagini!

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.