”Este un proiect de investiții amplu și, din păcate, în România, aceste investiții merg greu”, a declarat primarul Bistriței, Ioan Turc, despre centura ocolitoare a Bistriței, oferind totuși și o veste bună: ”Până acum nu aveam nimic. În urma diligențelor pe care le-am făcut, avem SF în derulare, după care proiect tehnic și de execuție”.
”Drumul de centură, în momentul de față, se află la CNAIR care a organizat o procedură pentru realizarea studiului de fezabilitate (SF) pentru cele trei tronsoane din drumul rapid Baia Mare- Suceava. Discutăm despre trei tronsoane Baia Mare- Bistrița, Bistrița-Vatra Dornei, Vatra Dornei -Suceava. Primul tronson a fost contestat, acolo, din păcate, lucrurile sunt blocate, al doilea și al treilea tronson au fost încredințate pentru realizarea studiului de fezabilitate”, a spus primarul Bistriței răspunzând unei întrebări care i-a fost adresată.
El a menționat că a avut o discuție la București cu Mariana Ioniță, directorul general al CNAIR și a convenit cu ea ca porțiunea care va fi, de fapt, centura ocolitoare a municipiului Bistrița să fie trecută la tronsonul II care se află la stadiul realizării studiului de fezabilitate de către o firmă din Cluj-Napoca.
”După ce studiul de fezabilitate va fi gata, conform unui document pe care l-am semnat cu CNAIR, proiectul tehnic și de execuție va fi preluat de către Primăria Bistrița în așa fel încât procedurile să meargă mult mai repede, să se facă expropierile și să înceapă efectiv lucrările. Este un proiect de investiții amplu și, din păcate, în România, aceste investiții merg greu. Am insistat, și nu a fost ușor, să încheiem un acord cu CNAIR prin care să ne asumăm realizarea proiectului tehnic și a execuției pentru a contracta, pentrru a aduce mai aproape de noi termenul în care drumul de centură va fi finalizat. Nu vând castraveți nimănui, nu se va întâmpla mâine acest lucru, va dura câțiva ani de zile, dar vestea bună este aceea că suntem pe procedură. Până acum nu aveam nimic. În urma diligențelor pe care le-am făcut, avem SF în derulare după care proiect tehnic și de execuție”, a declarat primarul.
Felicitari pentru implicare si dedicare, domnule primar!!!!!!!!!!!!!
Ce vor cetățenii Bistriței :
https://www.metacafe.com/watch/12113873/ostrich-from-bistrita/
In filmare pare un singur cetatean….
Cine va face noua Centură prin afara intravilanului Bistriței va fi un bărbat adevărat şi va rămâne în istoria Bistriței, ceilalți vor fi doar nişte umbre trecătoare.
Suntem mai mulți decât toți politruci la un loc.
!
Primarul macar e cinstit cand recunoaste ca niste lucruri nu vin de pe o zi pe alta. Prea eram obisnuiti sa visam azi si sa avem a doua zi toate proiectele promise de politicieni. Cum era, putintica rabdare?
Dacă PNL-ul nu se opunea doar din cauza faptului că proiectul a fost propus de adversari politici ASTĂZI AVEAM O CENTURĂ pe malul râului Bistrița. Aşa acum avem numai nişte vorbe de gurist fără nicio valoare.
Plus un act cu valoare juridica semnat de CNI, deci mai mult decat a avut PSD vreodata… Ai grija cu metastazele, am auzit ca sunt mortale
PSD-işti au ajuns să rãdă cu gura până la urechi de Turc şi PNL fiindcă Becleanul va avea curând o nouă centură pe când Bistrița reşedința județului este doar la capitolul poveşti nemuritoare. Ha, Ha.
Am auzit ca unii oameni curajosi s-au mumificat incercand sa treaca prin Beclean, spre Bistrita! Dar ati putea face acolo un mic orasel psd-ist, cu tabere de vara psd pe la bai, asa o sa mai cunoasca si Prezi niste fetite underage
PSD-istii rad de ei insisi ca in 12 ani nu au facut nimic, nici macar un proiect pe hartie pentru centura!!!
cine râde ?! Există studi şi proiecte doar trebuie puse în aplicare. Asta cu aplicare la gurişti incopetenți todeauna a fost foarte greu. Vreau să văd construită centura complet prin afara oraşului că de vorbe sunt sătul până în gât.
Tot Becleanul rămâne fruntea iar Bistrița se luptă cu Sângeorz Băi pentru evitarea ultimui loc.
Primarul măcar este cinstit şi recunoaşte că este incompetent şi prin urmare este incapabil să facă o centură prin afara oraşului ha, ha
Asta inseamna sa fii in slujba oamenilor. Cel mai simplu e sa nu faci nimic, ca nu se poate, dar primarul se zbate si gaseste cele mai bune solutii in contextul dat! Mult succes si spor!
Deci promisiunea facuta in campanie este in curs de realizare… Sunteti un om de cuvant!
Singurul traseul viabil pentru centura Bistriței este pe lângă localitățile Monari Jelna.
Esti penibil cu schimbarile tale de locații… la orice proiect tu gasesti altă locație… :::::)))))))))))
Pentru Sabrina, De ce traseu vorbeşti matale că nu înțeleg nimic ? Singurul traseu posibil pentru centura Bistriței a fost din todeauna pe la Jelna ?!
Din comentariu nu se înțelege de ce te hlinzeşti ? Vorba poetului : râzi ca proasta în târg.
Proasta mai rade undeva! Exact! Ai ghicit din prima!
Voi cu jignirile si caracterele mizerabile, altii cu puterea si locurile de munca… Ups, cine rade pana la urma?
Deja e mai mult decat a facut vreodata peeeeseeeeedeeee pentru asta! Dati-le clasaaaa!
Cine vorbește??? cel care vine din pesede sau pisi ¿?aud..?
Nu v-ati plictisit de aceleasi 2 subiecte fara continut? Asta e politica psd? Consilieri si grupuri sanitare? Atat puteti, atat comentati. Asta arata si nivelul vostru si respectul pe care il aveti fata de cei pe care credeti ca ii veti provoca sa aiba reactii emotionala la subiecte fara fond repetate la infinit
@ Predescu, PNL încă nu a făcut nimic, eu m-am dus special pe dealul Budacului şi m-am uitat în zare şi nu am văzut încă niciun exavator lucând la Centură nici lângă Monariu şi nici lângă Jelna.
CENTURION va fi acela care reuseste sa construiasca o centura ocolitoare la Bistrita, iar primarul e in pole-position.
Cine va mai crede pe voi politicienii ori e prost ori e prost,nu a-ti fost in stare sa faceti 3 (treiiii) bariere spre Vatra Dornei si Nasaud in 3o (trei zeci) de ani si faceti centura,ha ha ha ha ce-mi plac glumele voastre desfintati dreku linia ferata care oricum sta pe pamant si spala bani tot la gastile voastre faceti o centura care in mod normal nu ar trebui sa dureze nici un an pe traseul fostei cai ferate cu magistrala de gaz pe Bargaie si mai discutam, pana atunci zbrrrrrr!
Ahahahah ce idei au astia!!! Du-te schimbati numele in buletin sa te cheme Cretu Jr.
Ce barieri, ăstia nu au fost nici măcar în stare să pună nişte semnale luminoase la trecerea de cale ferată de pe strada Slavici.
Turc din nou minte prin omisiune există un studiu făcut de CNAIR şi de IPTANA din care se poate folosi fără probleme soluția SUD 2 ( Budac- Jelna ).
Ce idiotenii neconectate nici la viitoarele lucrari regionale, nici la inteligenta… Deseuri, deseuri, idei bune de aruncat la groapa lui Niculaeee
În fapt prin Sud este singurul traseu posibil pentru o Autostradă respectiv pentru o Centură a oraşului Bistrița.
Bistrița va avea în curând o nouă centură va fi centura Crețu redenumită Linia Albastră de către Niculae.
Vrem stiri de genu’…AM TERMINAT SF-ul, PROIECTUL si LUCRAREA…iar ACUM facem receptia…
Termenele legale si realiste pentru asta te obliga sa astepti pentru asta. Asta daca nu cumva si tu esti unul din aia care au vise frumoase noaptea si le confunda cu realitatea. Mergeti, ma, cu populismele astea la ADI Niculae Gunoae
Ce prostii vorbiți, habarniștilor! Linia albastră este un proiect pentru un traseu de agremenent pe lângă râu, penibililor!
O soluție excelentă pentru degocestionarea traficului din oraş este şi ideia primarului Turc cu axa pe ambele părți a căi ferate. Este relativ simplu doar trebuie unite şi asfatate străzile. Această soluție va fluidiza traficul din oraş şi va fi conexă cu noua centură prin afara intravilanului oraşului care va scoate traficul de tranzit din oraş.
Este o propunere foarte bună a primarului Turc şi a PNL. Strada Arțarilor trebuie să revină la două sensuri de mers, să se renunțe la Nonsensul de sens unică pentru o mică porțiune din zona pieți.
Tot o propunere foarte bună a primarului Turc este prelungirea străzi Colibiței pe lângă calea ferată până în strada Lucian Blaga. Acum pe strada Colobiței se va ajunge la Lidle , la Piața, la Autogară şi Gară. Dacă se face această prelungire de pe Colibiței se va ajunge foarte uşor la Selgros, Piața de Ruşi , Cibela etc….
Când se va amenaja şi trecerea la nivel de caleferată dintre străzile Grigore Pletosu şi Gheorghe Bozga atunci se va ajunge foarte uşor şi la viitorul Mall Bistrița de pe locație unde acum este clădirea abandonată a filaturii Rosyanis de pe strada Simion Mândrescu.
” Fără o centură prin afara intravilanului Bistriței, fără o Autostradă, fără un Aeroport, fără toate acestea Bistrița va rămâne un cătun nenoricit uitat de timp şi lume „. Baftă în realizarea acestui proiect vital pentru oraş. Centura va trebui să fie făcută complet în afara oraşului.
Pentru cea care face trotuarul pe pietonal, Ce agrement vezi tu pe lângă groapa de gunoi şi stația de epurare sau pe mizerile de străzi Zãvoiae şi Valea Ghinzi ? Linia Albastră va fi o centură care să unească Parcul Industrial Sud , Fabricile din Sărata şi Sărățel cu Moldova .
Acel moment când îți dai seama că ești îmburdat cu leagănul: https://timponline.ro/de-a-lungul-raului-bistrita-ar-putea-fi-amenajat-un-nou-coridor-de-mobilitate-urbana-linia-albastra/
V-au ajuns gunoaele la cap!!!
Exat cum spuneam rezultă din articol că Linia Albastră este o păcăleală a pădurarului pentru a se face centura lui Crețu.
Agrement pe păşunea Cocoşu ;o)
Cara-te dracului impostorule din catunul asta de care iti tot bati fleanca. Iesi dracului din priza si valea in occident ca acolo vin afganii si sirienii peste tine.Nu meriti tu orasul asta frumos. Boule !
Din fericire, bistritenii adevarati sunt oameni cumsecade, cu bun-simt si respect, ospitalieri si linistiti, in niciun caz ca tine…
„Fără o centură prin afara intravilanului Bistriței, fără o Autostradă, fără un Aeroport, fără toate acestea Bistrița va rămâne un cătun nenorocit uitat de timp şi lume „. Eu am fost şi continu să merg cu treabă prin ocident şi acolo am văzut că oraşele care nu au avut măcar o centură, o autostradă şi un aeroport au murit economic şi intelectual. A, vreau să vă mai spun că în Europa absolut nimeni nu a auzit de Bistrița. De aceea toate creierele şi toți care au putere de muncă fug din Bistrița aici rămân doar politruci incopetenți, sclavi băncilor, bețivi şi fraieri ca mine care încă țin la Bistrița.