Actualitate Recomandări

Ionuț Simionca (PMP), către PSD și PNL: Lăsați ipocrizia la o parte și plătiți pensiile prin băncile românești!

Președintele Partidului Mișcarea Populară Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, a transmis, luni, un mesaj pentru PSD și PNL: ”Lăsați ipocrizia la o parte și plătiți pensiile prin băncile românești, nu prin cele austriece!”

”Cu toții suntem mâhniți și dezamăgiți de atitudinea Austriei. Folosind o analogie cu fotbalul, România a jucat deplorabil meciul Schengen și noi am pierdut. Austria ne-a faultat în careu, iar, la loviturile de la 11 metri, ați ratat cu poarta goală.

La fel cum în fotbal se schimbă antrenorul și jucătorii dacă echipa nu obține rezultatele așteptate, și în politică cei care eșuează trebuie să plece. În cazul ratării admiterii țării noastre în Schengen, responsabilitatea este a Președintelui României și a actualilor guvernanți.

În loc să își asume responsabilitatea eșecului și să facă o strategie pentru următoarea etapă, liderii politici de la PSD și PNL dau dovadă de maximă ipocrizie și nu fac altceva decât să îi îndemne pe români să boicoteze firmele austriece din țara noastră.

Românii pot folosi boicotul firmelor austriece ca formă personală de protest. Dar statul este cel care are datoria să reacționeze la această situație prin utilizarea instrumentelor pe care le are la dispoziție în relațiile economice cu alte state, inclusiv cu aceste firme, pentru a atinge obiectivele naționale, inclusiv accederea României în Spațiul Schengen.

Așadar, vă cer, stimați politicieni din PSD și PNL, să faceți ceva util. Și puteți să începeți, de exemplu, să plătiți pensiile românilor prin băncile românești, nu prin cele autriece, cum faceți acum.

Nu ne spuneți ce avem noi de făcut. Faceți voi ce trebuie pentru că aveți pârghii. Trebuie doar să vreți.

Doar dacă ne unim forțele și luptăm pentru drepturile noastre putem învinge!”, a scris Ionuț Simionca.

9 comentarii

  • Lasă demagogia la o parte, petrovel! Așa sunt și ățtia cum ai fost și tu. Până după alegeri erai împotriva psd, după alegeri, direct cu psd în pat!

    38
    10
    • Didi, nu duce discuția în altă parte. Ideea este bună. De dragul divergențelor dintre partidele politice și interesele lor, sacrificăm binele României. Îmi amintesc de mitul „investitorului străin” de după ’89. Și cât îl mai ridicau în slăvi clasa politică și presa. Nu mai bine era dacă se modernizau fabricile autohtone cu ajutorul banilor din conturile rămase de la Ceaușescu și cu ajutorul banilor ce trebuie recuperați din exterior…Irak, Ungaria (Gojdu), Germania, etc.?

      17
      6
  • Are dreptate Ionut Simionca, am pierdut intrarea in Schengen, pentru ca la fel ca si la fotbal nu avem profesionisti, ci doar amatori cu pretentii de profesionisti.
    Cat despre boicotul firmelor austriece, la nivel de individ putem face ce boiot dorim.
    Putem incepe prin a cumpara produsele romanesti in detrimentul celor austriece si nu numai.

    Dar la nivel de politica de stat, nu poti flutura aceasta amenintare .
    Ai insa alte parghii prin care sa te faci auzit si inteles.
    Una a amintit-o si domnul Simionca.

    23
    4
  • Nimeni nu te obligă sa ți se plătească pensia sau salarii la bănci austriece. Ți se platesc unde ai deschis cont. Punct. Dacă e vorba să îi fie cuiva rușine, atunci e vorba de politicienii rumâni. Și nouă tuturor.

    17
    2
  • Măi Ionuț, tu nu ști că nu-i bine să vorbești de funie în casa spânzuratului? Chiar tu afirmai public, că idolul, modelul și mentorul tău în politică e băse, alias petrov turnătorul. Păi nu din cauza lui, pensionarii au pensiile mai mici, deoarece le-a tăiat veniturile cu 25%, în consecință, salariul, contribuția, respectiv pensia e mai mică. Că veni vorba de plata pensiilor de către CJP, tu ești cel care duci contul de la banca care dorești. Eu, spre exemplu, am toate conturile la Banca Transilvania, prin care îmi încasez și pensia. Majoritatea pensionarilor își încasează pensia prin Poșta Română. A, dacă guvernanții, vor și au sânge în instalație, au multiple pârghii legale să acționeze împotriva austriecilor Ex : lege prin care se interzică exportul de material lemnos neprelucrat, nici măcar cherestea, doar mobilă, uși, geamuri, dar afectezi prietenii sasului de la Cotroceni, toate operațiunile bancare efectuate de instituțiile statului să fie derulate doar prin Trezorerie, CEC, Eximbank…și pot continua, dar îmi pierd vremea, deoarece totul, totul se face doar pentru comisioane, iar banul nu are culoare politică, nici dragoste de țară, care funcționează doar la românii simpli. No, numa zâc.

    12
    9
  • Salariul/ pensia se depune de către angajator/ stat în contul beneficiarului. Dacă omul are cont la o bancă austriacă, franceză, românească… acolo trebuie depuși banii. Așa că mai lăsați fumigenele electorale.

    14
    3
  • Din păcate asta cu boicotul nu o să țină mult, când o să apară oferte la benzinăriile austriecilor, românașii noștri o să se așeze cuminți la coadă și o să umple iar portofelele austriece.

    5
    1
  • Sigur dupa ce trece efectul consumului de Red Bull si ciocolata Amadeus ,sarakii isi vor da seama ca au stat doi ani in casa moka si isi vor da seama ca le au crescut de 3 ori facturile la utilitati.

    4
    1
  • Daca nu era problema cu Schengen mai era vreo discutie,e ca nevasta curva cat nu si barbatul e numai lapte si miere, dupa urmeaza cutremurul.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui loro Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS