Actualitate

Ionuț Simionca: Pachetul de măsuri propus de Guvern, o batjocură la adresa românilor

”Pachetul de măsuri propus de Guvernul PSD-PNL-UDMR reprezintă o batjocură de 4 lei la adresa românilor. Coaliţia joacă un teatru ieftin de complezenţă şi compasiune în faţa oamenilor. Se plâng că şi ei simt efectele crizei socio-economice prin care trece ţara. Românii nu aşteaptă de la guvernanţi lacrimi de crocodil, ci soluţii concrete”, spune președintele PMP Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, secretarul general al partidului.

El a menționat: ”Guvernul poate lua măsuri clare, aşa cum PMP a propus: a) reducerea TVA care i-ar ajuta pe toţi românii şi ar ameliora problema inflaţiei; b) reducerea accizelor şi taxelor pe combustibili, în contextul în care 44% din preţul de la pompă merge direct către stat; c) creşterea producţiei de energie apelând chiar şi la metodele clasice. Evident, banii europeni pot fi o parte a soluţiei, dar ei stau blocaţi din cauza guvernanţilor care nu ştiu cum să-i gestioneze. 3,7 miliarde de euro din PNRR zac în trezoreria BNR pentru că nu există pârghii administrative în acest sens, iar ministrul Proiectelor Europene tocmai şi-a dat demisia. De asemenea, 430 de milioane de euro din Măsura 4.1.1 au fost blocaţi printr-un simplu ordin de ministru. La fel şi situaţia programului ElectricUp unde aplicaţiile au fost făcute încă din urmă cu un an şi nu sunt nici acum soluţionate de incompetenţii din Executiv”.

Pachetul de măsuri pentru populaţie intitulat ”Sprijin pentru România”, stabilit de coaliția de guvernare, cuprinde, printre altele, acordarea de vouchere pentru alimente, rechizite și haine, dublarea normei de hrană pentru pacienţii din spitale, creşterea valorii tichetelor de masă, amânarea ratelor, scheme de ajutor de stat, acordarea unor granturi, șomaj tehnic, proiecte pentru tineret.

Sprijin pentru economia României

  •  300 de milioane de euro vor fi alocaţi pentru a sprijini IMM-urile care se confruntă cu dificultăţi din cauza efectelor generate de contextual regional. Va fi acordat ajutor de până la 400.000 de euro/firmă pentru IMM-urile cu cheltuieli de plus 15 la sută la utilităţi 

DE LA 1 IUNIE 

  •  Investiţiile reprezintă motorul creşterii economice. Avem în vedere un buget de 200 milioane euro pentru stimularea investiţiilor cu impact major în economie. Vorbim despre acordarea de ajutor de stat pentru încurajarea investiţiilor în valoare de peste 1 milion de euro, cu efect important de dezvoltare regională. Cu perspectiva de continuare.  

 DE LA 1 MAI 

  •  Pentru susţinerea transportatorilor şi distribuitorilor avem în vedere o schema de sprijin dedicată. 300 de milioane lei vor fi direcţionate firmelor de transport rutier de mărfuri, de persoane şi pentru companiile de distribuţie. Pentru companiile de transport şi distribuţie, afectate de creşterea preţurilor la combustibil, punem în aplicare un mecanism de sprijin prin care vom acorda o subvenţie de 0,50 lei/litru de carburant. 

Aproximativ 4.000 de firme vor beneficia de acest mecanism.  

  •   Ajustarea contractelor de investiţii publice în derulare, finanţate din fonduri naţionale şi europene, o măsură ce are în vedere creşterea preţurilor la materiale, manoperă, transport, utilaje. Tot pentru susţinerea investiţiilor publice sunt alocate 5,2 miliarde lei în 2022   pentru continuarea şi finalizarea contractelor în derulare. O masura OUG saptamana asta – 2,5 mrde si in doua saptamani a doua – 2,7 mrde lei. Jumatate din suma fonduri UE. 
  •  Două măsuri importante pentru protejarea locurilor de muncă şi crearea altora noi: Angajaţii în şomaj tehnic vor beneficia de 75% din salariu, până la sfârşitul anului de la 1 mai. 450 milioane lei, SHURE – fonduri UE. 
  • Continuarea programului Kurzarbeit de la 1 mai a.c. 

 AGRICULTURA 

  • 200 milioane de euro pentru procesarea produselor agricole în România; Fermierii care procesează produse agricole în ţară vor beneficia de o primă de 10% din valoarea produselor procesate. – 1 iunie începe   
  • 300 milioane de euro grant capital de lucru pentru fermieriii români – termen 30 iunie încheierea contractelor de finanţare 
  • Salariul minim în agricultură şi industria alimentară – 3.000 de lei brut (similar celui din sectorul construcţiilor) – se aprobă săptămâna viitoare în Parlament 
  •  Capitalizăm cu 100 de milioane de euro Casa de Comerţ UNIREA – integrator de programe naţionale în agricultură – de la 1 august, de la bugetul de stat. 

 SOCIAL 

– 1 miliard euro – 50 la sută fonduri europene – Vouchere pentru alimente de bază – 50 de euro la fiecare 2 luni pentru:  

Familii cu cel puţin 2 copii sau monoparentale cu venit mai mic de 600 lei/lună 

Pensionari cu venit mai mic de 1.500 lei/lună 

Persoanele cu venit minim garantat 

Persoanele cu dizabilităţi 

Intra in vigoare la 1 iunie. 

– Vouchere pentru elevii care primesc burse sociale – 30 de euro pentru fiecare lună în care sunt organizate cursuri şcolare pentru cumpărarea de alimente, rechizite şi haine. Valoare totală 33 milioane euro. 

 4,7 milioane de români vor beneficia de vouchere în 2022  

– 200 de lei în plus pentru salariul minim (creştere voluntară scutită de taxe)  

– Valoarea tichetelor de masa creşte cu 50% – de la 20,17 lei la 30 de lei   

– Dublarea normei de hrană pentru pacienţii din spitale şi vârstnicii instituţionalizaţi – de la 11 lei/zi – la 22 de lei/zi. Peste 3 milioane de persoane vor beneficia de această măsură. Valoare totaa 270 milioane lei.

PROTECŢIA COPILULUI 

– Alocaţia zilnică de hrană creşte de la 12 lei cât este acum la 16 lei/zi, respectiv de la 16, 6 la 22 lei/zi, în funcţie de vârsta copilului 

– Sumele lunare de care beneficiază copiii şi tinerii din sistemul de protecţie specială pentru unele nevoi personale se majorează de la 28 de lei la 150 de lei 

– Cresc cu 58,5% sumele acordate anual copiilor şi tinerilor pentru îmbrăcăminte, încălţăminte, rechizite 

– Alocaţia lunară de plasament creşte de la 630 de lei la 900 de lei, iar în cazul copiilor cu dizabilităţi, de la 945 de lei, la 1.350 de lei lunar 

TINERI 

– Programul Family start pentru tinere familii – garantarea unui credit în valoare de maxim 75.000 lei, în proporţie de 80% de către stat pentru plata cheltuielilor cu cresa, gradinita, scoala, after school, plata chiriei, avans din achiziţia unei locuinţe 

– Programul naţional Student Invest – garantarea unui credit în valoare de maxim 50.000 lei, în proporţie de 80% de către stat,  pentru  taxe de studii, publicarea unor cărţi sau a studiilor de specialitate, plata locurilor de cazare în căminele studențești. 

Etichete

6 comentarii

  • Tu chiar esti cu VACA!!Masurile tale pot fi luate intr o tara europeana normala,cu rezerve,nu intr o tara care traieste din imprumuturi lunare de 1 miliard de euro,ca sa va plateasca pe voi,lipitorile acestei tari!!

    • Prietene, e grav că ești conștient că nu suntem o „țară” normală și nu faci probabil nimic în afară de a da din gură. Oricum nici nu ai putea face mare lucru, având în vedere că tara a fost „vândută” prin contract. Deci… Concluzia… Așteptam să vedem cine scăpa!!! Sau căutăm soluții pt „rahatul” cultivat de 30+ de ani. Fiecare pasăre moare pe limba ei. România nu mai există decât ca nume!

  • Exemplu de cum poate o națiune să fie luată de proastă! Acum e drept ca prostia a fost cultivata pe toate planurile din ’89 până astăzi. Deci, populația în mare parte crede tot ce zboară fără să gândeasc. Astfel populația are o nouă împărțeala: „proști și deștepți” cei din urmă trăgând la oala lor, care la un moment dat posibil să le vină în cap

  • Va rog domnule deputat sa propuneti la Bucuresti o lege de ajutor si pentru refugiatii din localitatea Livezile. In ultimele doua saptamani foarte multe persoane din localitatea Livezile si-a cautat chirie in Bistrita pe motiv ca nu mai pot locui in zona poligonului unde armata face antrenamente sa -l omoare pe Putin. Se trage cu armament greu si foarte greu care nu prea e autorizat in acea zona. Dar cum Putin e cel rau in povestea asta , armata are o scuza!
    (oare suntem in razboi si noi nu stim?)

  • Masuri clare cum a propus PMP?!?! PMP nu e partidul lui ăla faimos printre altele cu „poate eram sub influența băuturilor alcoolice” și pt pârât alți oameni la fosta securitate? Cred că pe la PMP e și o blondă… temporal rezident in Bulgaria.
    Poi cum sa creadă careva un politician de la o panaramă de partid?! (Nu spun că PSD, PNL sau UDMR sunt partide serioase care au în frunte oameni cu coloana vertebrala)

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Upsss Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS