Actualitate

Ionuț Simionca: ”Surpriza etapei”

Deputatul Ionuț Simionca, vicepreședinte al PMP și președinte al organizației județene PMP Bistrița-Năsăud, anunță începerea campaniei de strângere de semnături pentru europarlamentare la corturile PMP amplasate în mai multe puncte importante din Bistrița.

”Pentru români, miza alegerilor europarlamentare din 26 mai este aceea de a trimite în Parlamentul European oameni conștienți că, dincolo de obligația de a servi interesele Uniunii Europene, au datoria să servească interesele României. Am convingerea, dacă ar fi să parafrazez o expresie din fotbal, că PMP va fi surpriza etapei în situația în care lista noastră de candidați va fi deschisă de președintele Traian Băsescu. Nu există un alt potențial candidat care să cunoască mai bine mecanismele de funcționare a Uniunii Europene și, în același timp, să cunoască și să susțină mai bine interesele strategice ale românilor și României decât Traian Băsescu”, a declarat parlamentarul bistrițean.

”La alegerile europarlamentare din acest an, PMP duce mai departe linia politică a președintelui Traian Băsescu și candidează sub sloganul „Uniți în Europa”, a explicat Ionuț Simionca. ”Acest slogan încorporează trei direcții majore de acțiune: proiectul Statelor Unite ale Europei, care presupune accelerarea integrării europene; susținerea celor 3,5 milioane de români plecați la muncă în state din Uniunea Europeană; și, nu în ultimul rând, împlinirea dezideratului de reîntregire a țării, prin unirea cu R. Moldova”, a adăugat deputatul PMP.

”Dacă vrem, ca cetățeni europeni, să trăim mai bine, să ne menținem prosperitatea, avem nevoie de o Europă cât mai integrată, care să tindă către Statele Unite ale Europei. Modelul pe care îl avem în vedere este cel al Statelor Unite ale Americii. Nu putem discuta despre accelerarea integrării europene fără să gândim la salarii apropiate în Germania cu cele din România, la pensii din România apropiate de cele din Germania. Dar acest lucru nu se poate realiza fără ca marile economii ale Uniunii Europene să plătească acest cost. Avem nevoie de români care să spună cu voce tare la Bruxelles că asta e direcția, ăsta e viitorul și să ceară popoarelor Uniunii Europene să accepte proiectul Statelor Unite ale Europei – ca soluție de garantare a prosperității lor, ca soluție de a face față concurenței generate de procesul de globalizare”, a mai spus Ionuț Simionca, președintele PMP Bistrița-Năsăud.

7 comentarii

  • Nu mi se pare corect. faptul ca acum strangeti semnaturi fiecare pentru partidul lui,apoi dupa ce unii din cei care castiga ,adica cei de pe primele locuri cu multa nesimtire se muta la alte partide,sfidand astfel si partidul pe listele caruia au fost alesi ,dar mai ales alegatorii care au avut incredere in ei.Si atunci alegatorul simte un gust amar .Si -a pus speranta degeaba .Mai are rost votul atata timp cat parlamentarii se muta de la un partid la altul ca la fotbal?

  • Marea surpriza va fi daca PMP ia 2% ca mai mult…am vazut ce fac oamenii lui Base (monica Macovei et.comp.).La aceste alegeri conteza structurile de partid din teritoriu (primari,consilieri locali ,judeteni) ca alegatorii de rand s-au saturat de voi toti ca de pere padurete.
    PAREREA MEA!

    • Nea Ion, știu cine ești, un comunist și securist ordinar, numai zic.
      Surpriza ta va fi 6% pentru PMP cu Băsescu cap de listă.

  • Îmi place sloganul, cum zice domnul deputat PMP, Ionuț Simionca cu trei direcții (bine că nu a spus viteze), deși se potrivea mai bine, la prima direcție,
    – Accelerarea integrării europene;
    – Iar la cea de a doua sunt hotărâți să susțină numai 3,5 milioane de români plecați la muncă
    în state din Uniunea Europeană, deși noi știm că sunt mult mai mulți, o cifră apropiată de 5-
    5,5 milioane, dintre care o parte, poate cea mai mare sunt stabiliți cu familia în acele state;
    – Dezideratul de reîntregire prin unirea cu R. Moldova cu o populație de ceva mai mult de
    1,5 milioane cetățeni, care ar trebui ei să se unească cu România;
    Apoi vorbește de menținerea prosperității actuale (vai de ea prosperitate, că suntem înglodați în datorii până peste cap, (iar PSD are de gând să ne bage și mai adânc, prin amanetarea simbolului ”prosperității” noastre, rezerva de aur depozitată la Londra) prin care România să tindă către Statele Unite ale Europei, punând însă o condiție acestora: ”cu condiția ca marile economii ale Uniunii Europene să plătească acest cost”. D-apoi că e un slogan foarte bun, că doară fără noi, statele apusene dezvoltate nici nu-și pot realiza acest scop, le mai trebuie un ”balast” prin care să evite scufundarea! Noa, că cu asemenea eurodeputați, ”chiar că am pus-o de o coleșă șerbinte”, poate și mai tare, decât cu ”trio mahalaua” de deunăzi, că aieștia-s mai bine pregătiți, o avut mai multă vreme să se pregătească. Tulai Doamne, că mulț-îs în grădina Ta!!!

  • Vorbeam mai sus fix de situatia celor doi fosti europarlamentari PMP.Preda care a zburat la Plus si S.Muresan zburator la PNL. Simionca e un deputat harnic si dornic de a rezolva probleme.Toata lupta lor de la campania trecuta pentru europarlamentare s-a dus pe apa sambetei daca acceptam sa ne plece la alte partide alesii.Ar fi ideal ca dezertorii sa plece din politica si sa vina urmatorii de pe lista in locul celor care nu se mai regasesc in partidul respectiv sau au alte intetese..

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Cititor Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS