Actualitate

IPJ și IJJ Bistrița-Năsăud: Recrutări pentru admiterea în instituții de învățământ

A început recrutarea și selecția candidaților pentru admiterea la instituțiile de învățământ din structura Ministerului Apărării Naţionale şi la Academia Naţională de Informaţii ”Mihai Viteazul”, sesiunea 2020.

În această perioadă, Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud organizează recrutarea şi selecţia candidaţilor pentru admiterea la instituţiile de învăţământ care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne.

Astfel, au început înscrierile pentru examenul de admitere și sunt scoase la concurs 136 de locuri pentru învățământul superior la instituțiile din structura Ministerului Apărării Naţionale şi la Academia Naţională de Informaţii ”Mihai Viteazul”, în anul universitar 2020/2021. Totodată, sunt scoase la concurs și pot fi depuse dosarele în vederea admiterii, 62 de locuri pentru învățământul postliceal, în școlile de maiștri militari de la Sibiu, Pitești, Boboc și Constanța.

Recrutarea candidaţilor se realizează potrivit organizării administrativ-teritoriale şi specialităţii pentru care optează în raport de domiciliul/reşedinţa candidatului înscris/ă în cartea de identitate.

Înscrierile se fac personal, pe baza cărții de identitate, până pe data de 16 iunie 2020, între orele 11.00 – 15.00, la sediul IPJ Bistrița-Năsăud, cu sediul în Bistrița, strada Nicolae Bălcescu, nr. 1-3.

Toate detaliile cu privire la condiții și criterii de înscriere, dar și la desfășurarea examenelor se pot obţine de la Serviciul de Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Informații suplimentare pot fi solicitate telefonic, la numerele: 0263203114 și 0263203113 sau accesând link-ul: https://bn.politiaromana.ro/ro/cariera/admitere-2020

Și Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bistriţa–Năsăud primește cereri de înscriere până la data de 16 iunie 2020, inclusiv.

Dosarul complet va trebui depus până la data de 22 iunie 2020, inclusiv.

Probele eliminatorii sunt: vizita medicală, testul psihologic şi probele de aptitudini fizice. Perioada în care se va efectua vizita medicală şi testul psihologic va fi stabilită după finalizarea perioadei de înscriere.

Date privind numărul de locuri și instituțiile de învățământ pentru care puteți opta se pot obţine la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud – Biroul Resurse Umane sau pe site-ul instituţiei: www.jandarmeriabistrita.ro/carieră/admiteri.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.