IPS Mitropolit Andrei, slujbă la Bistrița în a doua zi de Paști, de Sf. Gheorghe (FOTO)

Păstrând tradiția începută acum zece ani, IPS Andrei Andreicuț, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Bistrița în a doua zi de Paști.

Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica Protopopiatului, ”Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, de la Coroana.

Au asistat la slujbă primarul Ioan Turc, președintele CJ Radu Moldovan, prefectul Mica Oprea, deputatul Bogdan Ivan.

După citirea pericopei evanghelice, IPS Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, spunând printre altele că ”pe Dumnezeu Tatăl îl vedem prin Fiul Cel înviat, iar pe Fiul Cel înviat îl vedem în Sfânta Euharistie”.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corala parohiei ”Coroana”, dirijată de prof. Rozalia Fucă-Tomescu. La chinonic, interpretul de muzică populară Alexandru Pugna, managerul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, a interpretat pricesne.

La finalul slujbei, din partea Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, IPS Andrei i-a oferit președintelui CJ, Radu Moldovan, Ordinul ”Sfinții Martiri Brâncoveni”, cu prilejul aniversării a 30 de ani de la înființarea Consiliului Județean.

Anul acesta, în a doua zi de Paști este sărbătorit Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, cinstit în mod normal în 23 aprilie. Motivul schimbării din acest an este acela că ziua de pomenire a Sfântului Gheorghe a coincis cu Sfânta și Marea Sâmbătă, iar Tipicul prevede ca sărbătorirea sfinților mari care cad în Vinerea Mare sau Sâmbăta Mare să fie transferată a doua zi de Paști. Aproape un milion de români poartă numele Sfântului Gheorghe, care este ocrotitorul forţelor terestre ale Armatei Române.

Pastorala de Paști a IPS Andrei,citită în toate bisericile în prima zi a sărbătorilor pascale:

†ANDREI

Din harul lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului și Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului,

Preacucernciului cler, Preacuviosului Cin Monahal şi iubiților noştri credincioși, urări de bucurie cu prilejul Sfintelor Paști

”Bucuria se naște din rugăciune”

„Bucurați-vă pururea. Rugați-vă neîncetat”

(I Tesaloniceni 5,16-17).

Iubiți frați și surori,

În sfânta zi de Paști, unul dintre stihurile învierii, proclamă ritos: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea”[1]. Nu este o altă zi mai plină de bucurie și de veselie ca ziua de Paști. Una din cântările slujbei, adresându-se femeilor purtătoare de mir, subliniază și motivul bucuriei: „Veniți de la mormânt, femei bine-vestitoare, și ziceți Sionului: Primește de la noi bunele vestiri de bucurie ale Învierii lui Hristos. Veselește-te, saltă și te bucură, Ierusalime, pe Împăratul-Hristos văzându-L ca pe un  mire ieșind din mormânt”[2]. Bucuria este pricinuită de învierea Domnului Hristos din morți și de biruința Lui asupra păcatului și morții.

Părinți care au meditat asupra bucuriilor le împart pe acestea în trei categorii. Începând cu cele mai de jos, care sunt bucuriile păcatului, continuă cu cele mijlocii, care sunt bucuriile curate și sfârșesc cu cele mai de sus, care sunt bucuriile sfinte.

Bucuriile păcatului țin puțin, și anume până când se consumă păcatul. Alcoolicul se simte bine până când e sub influența băuturii, iar apoi rămâne sănătatea zdruncinată. Cei ce folosesc droguri, cât sunt sub influența lor se simt grozav, dar după întrebuințarea lor îndelungată devin niște epave. Și am putea continua cu celelalte patimi care-l subjugă pe om. Bucuriile lor țin foarte puțin, iar urmările lor sunt catastrofale.

Bucuriile curate țin cât o viață de om. Asemenea bucurii are omul care reușește să se realizeze, să aibă o misiune frumoasă, să aibă o familie fericită, să-și vadă copiii crescând sănătoși, să aibă o casă tihnită. Aceste bucurii nu-l părăsesc niciodată cât trăiește, dar merg cu el numai până la mormânt.

Bucuriile sfinte se declanșează pe pământ, ne însoțesc toată viața, dar trec cu noi și în eternitate. Asemenea bucurie este bucuria Sfintelor Paști. O asemenea bucurie au avut femeile mironosițe în dimineața învierii. Pe când se duceau să le spună ucenicilor vestea primită de la înger că Domnul Hristos a înviat „iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucurați-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui și I s-au închinat” (Matei 28, 9).

Iubiți credincioși,

Sfântul Apostol Pavel leagă aceste bucurii sfinte de rugăciune. „Bucurați-vă pururea. Rugați-vă neîncetat” (I Tesaloniceni 5, 16-17) este îndemnul pe care ni-l face el nouă tuturor. Și nu uităm că acest an este, conform hotărârii Sfântului Sinod, anul omagial al rugăciunii. Fiecare creștin și lumea întreagă au nevoie de rugăciune.

S-au dat multe definiții rugăciunii și rugăciunile sunt de mai multe feluri. În general se vorbește de trei feluri de rugăciuni: rugăciuni de preamărire a lui Dumnezeu, rugăciuni de mulțumire aduse lui Dumnezeu și rugăciuni de cerere adresate lui Dumnezeu. Ordinea naturală aceasta este: rugăciuni de preamărire sau de slavă, rugăciuni de mulțumire și rugăciuni de cerere. Noi, din păcate, de cele mai multe ori facem rugăciuni de cerere.

Am zis că s-au dat multe definiții rugăciunii. Rugăciunea, fiind o lucrare spirituală, a fost numită „plugăria sufletului”. Sfântul Ioan Scărarul, în lucrarea sa de căpetenie – „Scara Raiului” – îi dă o definiție cuprinzătoare: „Rugăciunea este, după însușirea ei, însoțirea și unirea omului și a lui Dumnezeu; iar după lucrare, susținătoarea lumii”[3]. Așadar, rugăciunea ține lumea.

Rugăciunea trebuie făcută cu credință și stăruință. Mântuitorul Iisus Hristos ne zice: „Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice” (Marcu 11,22-23). Sfântul Iacov ne spune că „de este cineva lipsit de înțelepciune, să o ceară de la Dumnezeu, Cel ce dă tuturor fără deosebire și fără înfruntare, și i se va da. Să ceară însă cu credință, fără să aibă nicio îndoială, pentru că cine se îndoiește este asemenea valului mării, mișcat de vânt și aruncat încoace și încolo. Să nu gândească omul acela că va lua ceva de la Dumnezeu” (Iacov 1,5-7). Așadar, este nevoie de credință, dar, în același timp, și de stăruință. Mântuitorul Iisus Hristos, în Evanghelia după Luca, capitolul XVIII, ne dă ca exemplu pe văduva stăruitoare care l-a determinat pe judecătorul nedrept să-i rezolve pricina.

Este cunoscută în mediul monahal întâmplarea cu fratele simpluț și slăbuț în credință care a auzit citindu-se în biserică: „De veți avea credință cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: mută-te de aici dincolo, și se va muta” (Matei 17, 20). Chilia lui fiind chiar lângă un munte, care-i ținea atât umbră, cât și răcoare, s-a rugat seara: Doamne, mută muntele acesta mai încolo, ca să am și eu lumină și căldură! Apoi a tras perdeaua la geam și s-a culcat. Dimineața, ridică colțul perdelei și vede că muntele nu s-a mutat. Plin de amărăciune exclamă: știut-am eu că nu se mută! Atâta a fost credința lui.

Apoi, rugăciunea trebuie făcută fiind în pace cu toată lumea: „când stați de vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greșelile voastre. Că de nu iertați voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greșelile voastre (Marcu 11,25-26). Sau, după interpretarea Sfântului Ioan Scărarul, „Când pornești să te înfățișezi înaintea Domnului să-ți fie ție haina sufletului țesută întreagă din firele, mai bine zis din zalele nepomenirii răului”[4]. Iar subliniind calitatea rugăciunii face remarca că „îndulcesc bucatele, untdelemnul și sarea; întraripează rugăciunea, smerenia și lacrima”[5].

Dreptmăritori creștini,

Din punct de vedere calitativ, rugăciunile noastre trec prin câteva trepte. Prima treaptă o constituie rugăciunea trupului: „Mintea se împrăștie, inima nu încearcă niciun simțământ, nicio bucurie: omul are nevoie de răbdare, de trudă, de sudoare. Totuși, fără să ții seamă de toate acestea, roagă-te”[6]. În timpul rugăciunii trupului îți pot trece prin minte lucruri bune și rele, îți mai adaugi păcate, ai impresia că e o rugăciune timp-pierdut și, totuși, roagă-te!

Treapta a doua este rugăciunea cugetării: „mintea s-a deprins să se reculeagă în ceasul rugăciunii, pe care o rostește în întregime fără risipiri”[7]. Treapta a treia la care ajunge rugăciunea este rugăciunea simțirii. Mintea se coboară în inimă, inima se încălzește și grăiește cu toată fervoarea către Bunul Dumnezeu. Omul se simte bucuros și fericit, ca-n ziua de Paști „pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm și să ne veselim în ea”. Așa că din rugăciune izvorăște bucuria.

Nevoitorii mai pomenesc de încă o treaptă a rugăciunii, care-i mai mult decât o rugăciune, este starea de extaz sau de răpire! Sfântul Apostol Pavel zice, referitor la această măsură a rugăciunii, că „Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre, căci noi nu știm să ne rugăm cum trebuie, ci Însuși Duhul se roagă pentru noi cu suspine negrăite” (Romani 8,26).

Marea lipsă a omului contemporan este că se roagă puțin. Nici scurtele rugăciuni de acasă, de dimineața și seara, nu le mai face. Cu atât mai puțin participă la rugăciunea obștească de duminica, la Sfânta Liturghie. Ori participarea la Liturghia de duminica și scurtele rugăciuni de dimineața și seara i-ar aduce bucurie sufletului.

Iubiți credincioși,

Îngăduiți-mi să fiu nostalgic… Sunt Paștile cele frumoase. Înviază Domnul și înviază și amintirile. Îl văd pe preotul copilăriei mele călcând pe stele și pe flori. Îl văd departe, îmbrăcat în lumină și flori. Îl văd iluminat, deschizând sfintele uși ale altarului și întinzând făclia cu flacăra zbuciumată strigând cu bucurie: „Veniți de luați lumină!”.

Poporul din biserică se mișcă. E freamăt. E ca un codru trezit de vânt. Zeci de brațe ostenite se întind către făclia lui. Toți iau lumină din lumină, toți se bucură, și bucuria și rugăciunea îngemănate coboară cerul pe pământ, iar Domnul păcii, Cel înviat din morți, îi unește într-un gând și într-un cuget.

Această stare de armonie și de pace am dori-o revărsată acum nu numai peste noi, ci în mod special I-o cerem Domnului Hristos pentru cei prinși de un război care nu credeam că se poate ivi în aceste vremuri.

Cât de frumoase sunt Paștile! Ele ne „izbăvesc de întristare”[8]. Paștile le-au umplut de bucurie pe femeile mironosițe și ne umplu și pe noi. Sfântul Ioan Gură de Aur ne cheamă pe toți: „Cei ce ați postit și cei ce n-ați postit, veseliți-vă astăzi. Masa este plină, ospătați-vă toți. Vițelul este mult, nimeni să nu iasă flămând”[9].

Duhul sărbătoresc cuprinde în ziua de Paști toată făptura, pe oameni și mediul înconjurător. George Coșbuc, cu sensibilitatea-i inegalabilă dă glas acestei stări de fapt: „Și cât e de frumos în sat,/ Creștinii vin tăcuți din vale,/ Și doi de se-ntâlnesc în cale,/ Își zic: Hristos a înviat!/ Și râde-atâta sărbătoare,/ Pe chipul lor cel ars de soare”[10].

Cuprinși de acest duh sărbătoresc de bucurie și de rugăciune al Sfintelor Paști, vă îmbrățișăm cu sfântă dragoste, vă dorim ca Domnul cel Înviat din morți să vă izbăvească de orice întristare și vă zicem: Hristos a înviat!

†ANDREI

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului

---

[1] Slujba Învierii, E.I.B.M.B.O.R., București, 2010, p. 22.

[2] Ibidem, p. 43.

[3] Filocalia 9, E.I.B.M.B.O.R., București, 1980, p. 403.

[4] Ibidem, p. 404.

[5] Ibidem, p. 406.

[6] Sbornicul, Culegere despre rugăciunea lui Iisus, Episcopia Alba Iuliei, 1993, pg. 24.

[7] Ibidem.

[8] Slujba Învierii, p. 43.

[9] Ibidem, p. 46.

[10] George Coșbuc, Poezii, Editura Steaua Nordului, Constanța, 2007, p. 171.