Aflat pentru a doua oară în cursa pentru Primăria Şieu Odorhei, vicepreşedintele PNL Jenor Beudean spune că vrea să facă din comuna sa natală o adevărată bijuterie în care localnicilor să le placă să trăiască. Este posibil, spune el, dacă banii publici sunt cheltuiţi cu chibzuinţă şi dacă primarul este unul gospodar şi îi pasă de comunitate.
Sunteţi pentru a doua oară în cursa pentru Primăria Şieu Odorhei. De ce candidaţi din nou?
E adevărat. În 2012, am intrat în cursa pentru Primăria Şieu Odorhei pe ultima sută de metri. Am avut foarte mult entuziasm, am accelerat, dar era greu să câştig. În politică, la fel ca şi în sport, trebuie să faci paşi mici. În ultimii patru ani am fost consilier local, am condus Comisia de buget-finanţe, am văzut ce înseamnă administraţia, m-am luptat pentru binele cetăţenilor din comună, am făcut şi politică la nivel judeţean, am înţeles mai multe lucruri decât cele pe care le ştiam în 2012. M-am pregătit mai bine pentru a deveni primar. Candidez acum, la fel ca şi în 2012, pentru că sunt foarte ataşat de comuna mea natală. M-am născut şi am crescut în Şieu Odorhei, acolo am cei mai buni prieteni, acolo mi-am întemeiat o familie şi tot apropiată de această comunitate a crescut şi fiica mea. Nu m-a lăsat inima să vând pământul pe care mi l-au lăsat moştenire bunicii mei. Am acolo o grădină care e, pentru mine, cel mai frumos loc din lume. Între timp, am avut ocazia să călătoresc în multe locuri din lumea asta, să văd cum sunt gospodărite comunităţile, ce fac administraţiile pentru oameni, şi m-am gândit că aş putea face şi eu aceleaşi lucruri pentru consătenii mei. Chiar dacă România nu e Germania, ţară în care merg destul de des, eu tot cred că şi la noi poate fi ordine, curăţenie, instituţii publice în slujba oamenilor şi nu invers.
Aşadar nu v-a dezarmat eşecul din 2012.
Nu e simplu să pierzi nimic, însă cine nu ştie să piardă nu ştie nici să câştige. Nu a fost un moment uşor pentru mine fiindcă îmi place să câştig ca oricărui om. Atunci când ţine de mine, fac tot ce pot ca să câştig, însă nu a ţinut doar de mine ce s-a întâmplat atunci. Când am aflat rezultatul alegerilor m-am întristat fiindcă aveam planuri mari pentru comună şi chiar puteam să duc la îndeplinire. Mi-a părut rău mai ales pentru oameni. Au fost speriaţi probabil de schimbare. Mulţi mi-au spus după aceea că regretă că nu mi-au dat votul. Sper că o vor face acum.
Între timp însă, s-au făcut multe lucrări în comună, drumuri, aducţiuni de apă, primărie, cămin cultural.
Aşa este. S-au făcut, era şi anormal să nu se facă. Să nu uităm că aducţiunea apei a fost realizată prin Masterplanul realizat de Aquabis. Au fost probleme din cauza dezinteresului cu care Primăria Şieu Odorhei a tratat colaborarea cu proiectantul şi cu societatea de furnizare a apei şi mă refer la informaţiile eronate pe care le-a furnizat acestora. S-au înregistrat numeroase plângeri legate de numărul de branşamente prinse în proiect, de faptul că străzile secundare nu erau prevăzute cu aducţiunea apei. În ultimii patru ani s-a construit mult în toată ţara, însă, aşa cum ştiţi, mult şi prost. Şieu Odorhei nu a făcut excepţie de la această stare de fapt.
Totuşi, Guvernul PSD a alocat nişte bani pentru Şieu Odorhei.
Nu neg lucrul acesta, însă, dacă tot aţi adus vorba, aş vrea să le atrag atenția concetătenilor mei că aceşti bani au fost prost gestionați. S-au făcut drumuri care duc nicăieri în condițiile în care în interiorul comunei sunt atâtea străzi neasfaltate. Cu bani din bugetul local a fost reabilitat căminul cultural din centrul de comună, dar s-a omis a fi prevăzut cu sistem de încălzire şi nici nu e racordat la reţeaua de apă, dacă vă puteţi imagina. O lucrare simplă de modernizare și reabilitare a clădirii, din cauza modului defectuos în care s-au derulat lucrările, a ajuns să coste bugetul cât una nouă. Același lucru s-a întâmplat și la şcoala generală. Am insistat și am votat pentru proiectul de reabilitare și modernizare a școlii. În opinia mea, educația este prioritară și o școală care arată deplorabil nu este atractivă nici pentru copii și nici pentru dăscălii care fac naveta din Bistrița și Beclean. Din păcate, momentul ales pentru demararea lucrărilor, după începerea anului școlar și în plin sezon ploios, a compromis proiectul și a epuizat bugetul alocat.
Autorităţile judeţene care au inaugurat sediul nou al Primăriei au declarat că acesta a costat a costat un milion de euro. Cum comentaţi?
Dacă n-ar fi afirmația președintelui CJ, aș zice că e banc, și nu unul bun. Dumneavoatră cum vi se pare? Clădirea are aproximativ 350 mp, la un simplu calcul avem un cost de 3000 euro∕ mp. În București, în cartierul Primăverii, costul pe metru pătrat la vânzare nu sare de 2000 euro∕mp, dar include și terenul. Nu cred că mai e nevoie de niciun comentariu.
Credeţi că oamenii înţeleg aceste lucruri? De exemplu, ei văd că uliţa lor e asfaltată, că au primărie nouă. Le pasă de calitatea lucrărilor?
Ar trebui să le pese fiindcă sunt făcute din banii lor. Mă deranjează sentimentul indus oamenilor că dacă se face și pentru comunitate puțin, banii pot fi cheltuiți fără responsabilitate. Că bugetul este interminabil. Aș vrea să-i învăț să nu se mai mulțumească cu puțin. Degeaba vine nu știu ce politician de la București să spună că ne-a dat și ne-a făcut. Nu a dat de la el. A repartizat niște bani de la bugetul național la care contribuim cu toții, cei care plătim taxe și impozite pe salarii, pe profit, pe ce vreți dumneavoastră. Nu ne-a dat nimeni nimic. Miniștri și foști miniștri care se laudă că ne-au dat au fost plătiţi să facă aceste lucruri pentru comunităti. Așa cum omul e interesat să-și cumpere cu banii lui ce e mai bun pentru casă, tot așa ar trebui să fie interesat de ce face statul cu banii lui, de cum îi cheltuiește, bine sau prost. Mizez pe cei cărora le pasă că un drum să ţină nu doar cât are perioada de garanție, pentru că nu e normal să se întâmple așa. Se cheltuiesc mulți bani și nu trebuie să fim indiferenți cum fiindcă nu se termină lumea cu noi, cei de azi. Avem copii, trebuie să ne gândim și la ei, la viața pe care o vor duce, la străzile pe care vor circula, la viața lor.
Sunteţi si vicepreşedinte PNL la nivel judeţean, cum credeţi că vor evolua lucrurile?
Din toamnă, PNL va intra la guvernare.
Pe ce vă bazaţi?
Sunt vicepreşedinte PNL la nivel judeţean şi, la fel ca şi oricare alt om politic, mă bazez în primul rând pe sondaje. Apoi, pe informaţiile pe care le am din interiorul partidului şi, dacă vreţi, pe istoria recentă. Aşa cum ştiţi, prin Constituţie e prevăzut că Preşedintele României numeşte premierul. Credeţi că un preşedinte liberal va numi vreodată, la Palatul Victoria, vreun premier PSD? Nici vorbă de aşa ceva. Nu a făcut-o nici Traian Băsescu, nu o va face nici Klaus Iohannis. Din toamnă, PNL va guverna România şi ar fi păcat să văd iar comuna mea în opoziţie. Aşa cum PSD şi-a ajutat primarii, tot aşa o vor face şi liberalii. Eu cred că trebuie să privim înainte şi nu înapoi şi să facem alegerile corecte.
De ce ar trebui să aibă oamenii încredere în liberalism?
Pentru că aduce prosperitate. Trebuie să ieşim din acest cerc vicios în care cheltuim tot ce producem şi suntem mulţumiţi cu puţin. Există şi alte moduri de a conduce ţara şi alt fel de a gospodări localităţile. Oamenii trebuie doar să aibă curaj şi să facă o schimbare, altfel nu vor şti niciodată cum ar fi putut arăta localitatea lor dacă ar fi avut alt primar. Când spun lucrurile acestea mă gândesc şi la oraşul Bistriţa. Am văzut cum a fost gospodărit timp de opt ani de un primar PSD. S-au făcut lucruri, dar multe fără cap şi coadă. În timp ce alte oraşe din Transilvania cum ar fi Sibiu, Alba Iulia sau Braşov s-au modernizat şi s-au schimbat foarte mult în bine, noi am bătut pasul pe loc. Nu spun că primarul în funcţie nu a făcut unele lucruri şi nu a fost bine intenţionat, însă eu cred şi toată lumea spune că se putea face mai mult. Cred că cele două mandate i-au fost suficiente să arate de ce e în stare. Are şi o vârstă apropiată de pensionare. Eu cred că bistriţenii trebuie să aibă curaj şi să voteze un primar mai tânăr, cu alte idei, deschis la minte şi la dialog, receptiv la idei noi, pe Stelian Dolha. E prietenul meu şi un om în care am încredere. Nu e genul care să pretindă că le ştie pe toate, iar eu cred că de oameni de felul acesta avem nevoie, care să asculte ce are de zis şi omul simplu. Eu îi îndemn pe toţi cunoscuţii mei, pe toţi cei care au încredere în mine, să–l voteze pe Stelian Dolha primar al Bistriţei şi îi asigur că nu vor regreta.
Pe de altă parte, sondajele făcute în comună vă dau drept favorit de data aceasta.
Sondajele de opinie sunt un barometru pentru politicieni. Probabil că unele sunt corecte, alte mai puţin corecte. Eu, oricum, nu mă bazez pe ele, ci pe încrederea oamenilor şi pe votul lor. Nu vreau să mă îmbăt cu apă rece şi să mă culc pe o ureche. Eu muncesc până în ultima zi de campanie şi încerc să-i conving pe toţi că sunt cel mai bun. Un contracandidat al meu, în schimb, aflu că minte oamenii şi le spune că eu aş adresa cuvinte jignitoare la adresa lui întrucât are un handicap. Nu am făcut lucrul acesta niciodată şi nici nu am de gând să-l fac. Niciodată nu mi-am permis nici măcar să glumesc la adresa oamenilor care au suferit accidente. Nu vorbesc despre aceste lucruri şi nu voi vorbi niciodată. Eu nu scriu comentarii prin ziare nici la adresa lui, nici a altora. Din informaţiile pe care le am, sunt două-trei persoane în Odorhei care comentează una la adresa alteia, printre care şi acest domn. Eu nu vreau să intru într-o astfel de polemică. Îmi pare rău de ce i s-a întâmplat, de accidentul pe care l-a avut şi în care şi-a pierdut o mână.
De ce să aibă oamenii încredere în dumneavoastră şi să vă voteze primar în Şieu Odorhei?
Eu sunt gata să mă lupt pentru ei, sunt pregătit să gospodăresc bine această comună și să fac investiții responsabile. Îi îndemn să aibă curaj să viseze la ulițe cu șanțuri frumoase, la un centru al satului plin cu flori, la parcuri curate, la locuri de joacă pentru copii și la școli moderne, la noi locuri de muncă fiindcă eu sunt pregătit să fac toate aceste lucruri pentru ei. Cei care mă cunosc știu foarte bine că eu nu abandonez lupta cu una cu două. Nu voi sta cu mână intinsă la județ și nici nu voi ridica din umeri că nu se poate. Dacă trebuie să bat țara de la un capăt la altul pentru ca să aduc bani în comună, asta voi face și nu voi permite niciunui politician să vină vreodată să-i umilească pe locuitorii comunei mele tăind panglici în timp ce ei stau și se uită din spatele gardurilor. Orice investiție publică e din banii oamenilor și pentru ei. Vin cu gând bun și sper că și Dumnezeu să le dea oamenilor gândul bun în 5 iunie. Tocmai de aceea mi-am ales ca slogan: „Fii încrezător, votează-l pe Jenor!”
Fain primar Jenor ăsta!
fain ,fain dar harnic foc si umblat prin lume.te votam JENOR.
Multa bafta!
Sunteti cel mai potrivit pentru a ocupa functia de primar al comunei Sieu-Odorhei.
asa este….cel in functie sfintean daca este abandonat de nenea MISI IN CLUJ nu mai stie veni acasa.Cand iese de pe poarta primariei este o paguba pentru comuna deoarece nu are permis.
Bravo! Spuneți lucrurilor pe nume cum nu a făcut-o nimeni. Duminică seara vom sărbători victoria. Doamne ajută!
cad o face plopul pere,
si rachita micsunele
Si la sfintean a facut plopul PERE si rachita micsunele asa ca poate face si la altii.Asa dl MORALIST duminica dupa numararea voturilor vreau sa te vad TRIST.Jenor VA FI primarul de la ODORHEI DE LUNI INCOLO.
JENOR va fi primar dar va veti cruci ce va gasi in actele ilustrului sfintean sorin.ARMAGHEDDONUL va incepe la ODORHEI(batalia intre fortele binelui cu fortele raului intre intre nou si intre vechi, perimat, rasuflat,iesit din uz,intre frumos si intre urit, etc…etc….)primar in functie sa nu aiba permis sa nu stie citi,sa spuna contrase in loc de contracte,sa spuna harti in loc de hirtii, sa construiasca foarte foarte scump,sa fie prostit,supus si vasal tot timpul(vasal=persoana inrobita altei persoane.DOAMNE SCAPANE DE SFINTEAN ca 14 ani a luat salariu de pe spinarea noastra.
VOTAM JENOR.BRAVO TIFU pentru curaj si corectitudine.
Sfintean ai fost un mincinos in 4 ani de mandat ai fost si in campanie un MINCINOS te-ai folosit de un gabi rus ajuns la Odorhei prin HALTA CAILA care a intrat in jocul tau MURDAR..LUMEA NU TE MAI PERCEPE de bun ,lumea te percepe de incult de non potent,de vechi de perimat de tot ce este daunator comunitatii tale.Partidul tau ti-a dat mult ,nu ai avut grija de tine in primul rind si apoi de altii…esti trecut pe linia de garare cum acolo trebuia sa stai de la inceput…..Ti-ai procurat un clop mare.Bine ai facut deoarece acel clop te ajuta si iti acopera multa RAUTATE SI FELUL TAU DE A FI ,din capul ala care seful tau in prezenta ta si a mea ti l-a criticat.Din respect pentru VIOREL CARLEJAN TREBUIA SA atribui MACAR UN LEU DE L-A BUGETUL LOCAL pentru acea comunitate in 4 ani dar nimic…. si din respect pentru cei doi consileri si contabila ,toti din Sirioara si toti din primaria Odorhei..
Bun articolul si adevarat acest om tot timpul de cind este consilier a avut grija de banul comunitatii criticind tot timpul risipa celor de la conducerea comunei CARE AU RISIPIT BANUL si uneori nerezolvind prioritatile comunitatii..te votam Jenor.
Nu stiu cine a scris comentariul in numele meu dar Arthur se scrie cu „h”
d-L PRIMAR sfintean ITI MULTUMIM PENTRU tot ce ai facut si nu ai facut pentru noi.Partidul a spus ca sinteti performant si a incercat inca o data cu tine.Noi comunitatea spunem ca nu mai putem continua cu tine…..Dupa esec partidul se va folosi de dvoastra in continuare deoarece pentru ei sinteti un om valoros.Votam BEUDEAN JENOR.
dL profesor JAN (prin tizul sau Beudean) il va invinge pentru primadata in politica si dupa multi ani pe fostul coleg din invatamint care spune ca sa lasat de psd si de politica.Dl JAN este cunoscut ca un bun profesor si un LIBERAL convins si constant.Sanatate tuturor votam BEUDEAN JENOR.