Actualitate

La finalizarea studiilor în străinătate, Elena Kuji vrea să se întoarcă acasă

Bistriţeanca Elena Kuji, studentă la Universitatea din Mondena, Italia, dar şi la Sorbonne Nouvelle Paris, s-a întors acasă în vacanţă, ocazie cu care a participat la un eveniment monden împreună cu mama ei. Bursieră a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, ea a spus că, deşi are multe oportunităţi să rămână în alte ţări, la finalizarea studiilor în străinătate, se va întoarce acasă.

Îmbrăcată într-o rochiţă neagră cu aplicaţii albe, purtând o poşetă frumos lucrată, Elena Kuji a păşit elegant pe holurile Hotelului Metropolis la un eveniment monden la care a fost invitată. A îmbinat perfect eleganţa unui manechin cu privirea inteligentă a unui savant.

Anul trecut, ea a fost semifinalistă la Miss Universe România 2011, înălţimea de 1,72 şi măsurile de 90/65/93 recomandând-o pentru coroniţă. Din păcate, ea a nu a reuşit să obţină titlul, dar se vede de departe că a învăţat multe lucruri care îi vor fi folos tot restul vieţii.

Elena Kuji este singura elevă din Bistriţa-Năsăud care a obţinut, în urmă cu doi ani,  media zece la bacalaureat. Imediat după aceea, ea a ales să studieze în Italia.  Olimpică naţională la limba şi literatura română, istorie şi italiană, Elena s-a pregătit intens de-a lungul liceului fiind laureată judeţean şi la olimpiade ca cele de franceză sau filosofie. Se poate mândri cui premiului III la Olimpiada naţională română şi premiul II la naţionala de italiană.

În timpul studenţiei, a continuat să exceleze aşa încât tânăra de 22 de ani a ajuns să studieze şi la Universite Paris 3 Sorbonne Nouvelle.

Am întrebat-o ce are de gând să facă după finalizarea studiilor: “Mă gândesc să mă întorc acasă, să fac ceva aici”, a spus Elena Kuji, studenta care are lumea la picioare şi ar putea alege oriceţară europeană care ar primi-o cu drag să fie diplomat, meserie la care ea visează încă de pe băncile liceului.

Cristiana Sabău

   

1 comentariu

  • Şi frumoasă şi deşteaptă!
    Să aibă parte de un băiat bun şi de o slujbă pe măsura inteligenţei pe care o moşteneşte de la bunica din Teaca.
    Numai fete deştepte la Teaca!
    Ionuc

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Ion Sărmăghitean Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS