Președintele USR Bistrița-Năsăud, Lorand Toth, a declarat că România va avea de ales în 8 decembrie, în turul 2 de scrutin al prezidențialelor, între un candidat proeuropean, Elena Lasconi, și unul rusofil, Călin Georgescu.
”Elena Lasconi este câștigătoarea turului 1 deoarece știam că votul va fi foarte strâns, că se va juca la foarte puține voturi. USR și Elena Lasconi au înțeles mesajul alegătorilor. Elena Lasconi va fi un președinte pentru români, care va încerca să unească românii. Ne aflăm la o răscruce de drumuri: fie un drum proeuropean, pro-NATO, pro-dezvoltare pentru România, fie un drum care o va lua spre est, spre Rusia. În turul 2 avem un candidat proeuropean și unul rusofil. Așteptăm ca toate formațiunile democratice, atât de la nivel județean cât și de la nivel central, să vină alături de noi să susțină candidatul nostru proeuropean, Elena Lasconi, pentru viitorul României”, a spus Lorand Toth într-o conferință de presă.
El a menționat că rezultatele obținute de USR în județ sunt mulțumitoare, mai ales în Bistrița, unde Elena Lasconi s-a clasat pe locul 2, în fața partidelor vechi aflate la guvernare. ”Oamenii au dat un vot de sancționare a clasei politice vechi și vor o schimbare profundă. Noi ascultăm oamenii, am înțeles mesajul electoratului, nu desconsiderăm pe nimeni. Candidatul USR, Elena Lasconi, va uni românii, nu va crea falii în societate. S-a văzut că suntem adevărata alternativă de dreapta. Noi am fost ddoar șase luni la guvernare, Klaus Iohannis și sistemul din jurul lui ne-au îndepărtat”.
Vicepreședintele USR Bistrița-Năsăud, Călin Stan, a afirmat că s-au împlinit trei ani de când USR a fost scos de la guvernare de PSD și PNL, care conduc de atunci România și sunt majoritare în administrațiile locale. ”Contracandidatul Elenei Lasconi are un mesaj Ro-Exit, împotriva Uniunii Europene, împotriva NATO. Drumul României este pro-Europa. Eu cred că o parte dintre cei care l-au votat pe Călin Georgescu, votând astfel împotriva sistemului PSD-PNL, se vor duce către Elena Lasconi în turul 2, cei de pe TikTok vor fi mai informați pentru turul 2, astfel încât să voteze responsabil în 8 decembrie”, a spus el.
În acestă ore o știre “zboară pe sub radar”. Mass-media mainstream titrează că Patriarhul Daniel (șeful BOR) l-a primit pe ambasadorul din Israel.
Israielienii se pare că s-au prins scurt că BOR au susținut din umbră un candidat cu valențe antisemite, respectiv pe Georgescu.
Trebuie să rămânem PRO NATO, PRO UE!
Am votat Călin Georgescu , m-am născut în Bistrița, bunici , străbunicii sunt români….. și eu sunt rusofil????
Domnule Lorant Toth!!!!
🤔🤔🤔🤔🤔🤔🤔🤔
Domnule Președinte USR Bistrița, nici acest vot nu v-a trezit???
Nu ați învățat nimic din guvernările anterioare????
Atacurile lor i-au ucis ieri…. Declarațiile dumneavoastră vă ucidă la final de tur 2…. când o să vă aștepte cu demisia pe masă!!!