Cei aproximativ 70 de tineri care s-au înscris în proiectul ”Profil de tânăr candidat”, demarat de TSD Bistrița-Năsăud, au avut o întâlnire cu conducerea județeană a PSD: președintele PSD și al CJ BN, Radu Moldovan, președintele executiv al PSD BN, primarul Becleanului Nicolae Moldovan, secretarul executiv al PSD BN, primarul comunei Lechința Romeo Florian, vicepreședinții PSD BN deputatul Daniel Suciu și senatorul Ioan Deneș, primarul Ovidiu Crețu, viceprimarul George Avram.
”Mai ales după evenimentul de la Colectiv, multă lume ne-a spus: voi, tinerii care v-ați luat țara înapoi, stați și vreți o schimbare bruscă. Ne-am dat seama că noi ca generație nu suntem luați în serios. De aceea, vrem să dăm valoare actului politic al generației tinere, vrem să vedem care sunt tinerii interesați să facă politică și care vor să se implice în schimbarea cerută de comunitățile lor. Vrem să îi pregătim, pentru că nu e de ajuns să îți dorești, nu e de ajuns entuziasmul. Proiectul a suscitat un mare interes, nu mă așteptam, 70 de tineri s-au înscris. Vor avea loc mai multe cursuri de care are nevoie orice politician, susținute de cadre didactice universitare și de traineri de nivel național. O parte foarte mare dintre cei înscriși sunt președinți de organizații locale, o mare parte sunt candidați stabiliți deja pe listele de consilii locale. Targetul nostru pe termen mediu și lung este 2020, vrem să pregătim o schimbare normală, unele persoane se apropie de pensie și vrem ca această trecere să se facă în mod profesionist, nu să ne trezim că în 2020 nu găsim candidați în locul celor care sunt mai în vârstă. Am întâlnit tineri ca și mine, care au dorința de a fi în politică, dar nu au pregătirea necesară, de aici venind mai apoi un soi de miopie politică, în lipsă de cunoștințe de bază. Astfel, cursurile de administrație publică, comunicare politică, leadership sunt menite a crea politicieni – forme cu fond, oameni care să să demonstreze că pot să fie parte la construcția România în care să trăiască mâine. Cu toate acestea, nu am văzut nici o societate condusă exclusive de tineri. Avem nevoie de seniori care să stea cu fața spre oameni, care să fi făcut lucruri concrete, pentru comunitățile pe care le cârmuiesc. Vrem să demonstrăm că tânăra generație de politicieni este o speranță. O generație, tânără, frumoasă, dar și mai important pregătită să ia atitudinte, să stea alături de seniori, cu fața spre oameni”, a spus președintele TSD, Bogdan Ivan, vicepreședinte PSD BN.
”E o surpriză foarte plăcută pentru mine. Este un proiect de succes, sună foarte bine, vă felicit. În primul rând să vă gândiți ce puteți face voi pentru oameni și apoi o să aibă ei grijă să ajungeți într-o poziție sau alta. Dacă vă construiți un proiect ”Unde vreau să ajung eu”, o să reușiți mai puțin. Proiectul PSD pentru tineret nu s-a născut odată cu Colectivul, de când sunt PSD am fost alături de tineri, iar astăzi arată cel mai bine, este o organizație care se poate impune, care se poate face auzită, care poate revendica ceva. Bogdan Ivan a anunțat că voi sunteți pregătiți să ne omorâți în 2020, mai trebuie să vă antrenați. Nu zic că e imposibil, chiar mi-aș dori să purtăm o luptă dreaptă în 2019 pregătindu-ne pentru 2020. Este loc pentru noi toți”, a menționat președintele PSD BN, Radu Moldovan.
La rândul său, primarul Ovidiu Crețu le-a spus tinerilor că el nu se va lupta cu ei în 2020, deoarece nu va mai candida, mulțumindu-se cu un al treilea mandat, începând din 2016.
Proiectul ”Profil de tânăr candidat” trece la etapa următoare, la trainingurile intensive de administrație publică, științe politice, public speaking, comunicare în mediul online și leadership politic, de dicție, de voluntariat, de ladership și carismă. Tinerii au o șansă de a candida pe lista de consilieri locali ai PSD la alegerile locale din 5 iunie.
În acest proiect s-au înscris tineri cu vârste cuprinse între 23 și 35 de ani (conform Legii electorale, pe listele de Consiliu Local și Consiliu Județean pot candida cetățenii români care au 23 de ani împliniți inclusiv până în ziua alegerilor). Cu toate acestea, la programul de formare a tinerilor candidați s-au înscris și tineri cu vârsta minimă de 18 ani, care vor parcurge același program de formare ca și candidații eligibili.
TSD: ”Tineretul Social Democrat este cea mai importantă organizație politică de tineret din România și din județul Bistrița-Năsăud (dacă ar fi un partid politic distinct, ar fi al treilea partid din România, din punct de vedere al numărului de parlamentari și europarlamentari). Astăzi ne aflăm într-un moment în care Partidul Social Democrat trece printr-un proces amplu de ”întinerire”, drept dovadă sutele de tineri care au intrat în TSD în ultimul an, în aproape fiecare dintre localitățile județului Bistrița-Năsăud. Dorim să ne deschidem față de tineri și ideile lor. Vrem să oferim o șansă reală ideilor acelor tineri profesioniști și cu expertiză, care sunt interesați de comunitățile din care fac parte. În acest sens, TSD Bistrița-Năsăud a lansat proiectul ”Profil de tânăr candidat”, primul proiect al unui partid politic din România, destinat tinerilor profesioniști care au o șansă reală de a candida pe lista de consilieri locali a Partidului Social Democrat la alegerile locale din 5 iunie 2016. Vrem să oferim tinerilor profesioniști, care până acum nu au avut oportunitatea de a se afirma în spațiul public, șansa de a face acest lucru prin intermediul proiectului ”Profil de tânăr candidat”. Acesta este prima oportunitate reală oferită de un partid politic tinerilor profesioniști, care își doresc să treacă în zona decizională, dar până acum nu au avut această șansă”.
Cu aroganta si lipsa de bun simt caracteristice primarului Ovidiu Crețu, care a ajuns la varsta pensionarii, acesta le-a spus tinerilor că el nu se va lupta cu ei în 2020, deoarece nu va mai candida, mulțumindu-se cu un al treilea mandat, începând din 2016. De unde si pana unde Cretu deja se vede cu sacii in caruta mulțumindu-se cu un al treilea mandat. Fie si pentru aceasta sfidare, bistritenii ar trebui sa-i dea o lectie. In orice caz cu inca un mandat „Cretu” se alege praful de Bistrita. Este suficient sa faci o plimbare prin Centrul Istoric proaspăt modernizat care ar trebui să facă plăcere oricărui bistriţean sau turist, însă din păcate la investiţia recent finalizată lucrarile au fost făcute de mântuială şi cu materiale de proastă calitate. Încă de la început, la proiectul european de 10 milioane de euro accesat pentru refacerea Centrului Vechi, primarul Cretu si-a bagat coada alegand un pavaj scump din import, dar de proasta calitate dintr-o roca friabila care se sfarama. Si asta, in timp ce la Magura Ilvei , intreprinderea „Andezitul SRL” produce pavaje de foarte buna calitate din andezit, o roca din familia granitului foarte rezistenta la uzura.
Asadar , din cauza unui individ care crede ca el le stie pe toate, în reabilitarea Centrului Vechi al orașului au fost probleme cu pavajul de proasta calitate, care nici macar nu a fost montat corect şi se mişca. De asemenea, capacele de canal au ruginit, coşurile de gunoi – care au rezistat distrugerilor – la fel. Dupa nici măcar o vară și o iarnă ușoară toată investiția din bani europeni a fost compromisa, iar acum, piatra cubică se sfărâmă de-a dreptul, bucăţile de pavaj cu emblema oraşului s-au fisurat, multe coşuri de gunoi au fost distruse şi stâlpişorii de beton s-au înclinat şi nu mai au mult până cad cu totul. Bistriţenii care trec zilnic prin Piaţa Mică, fie pe jos sau cu maşina, spun că pe zi ce trece dalele se mişcă tot mai tare şi că mai nou acest lucru se simte chiar şi sub roţile maşinilor. Si cu toate astea, primarul Cretu care se lauda ca a supravegheat personal lucrarile, se declara multumit de calitatea acestora in ptoportie de 95%. Probabil prin ochelarii sai se vede altfel decat vad bistritenii.
Chiar daca se refera la parlamentari, versurule unui cunoscut cantec interpretat de Tudor Gheorghe dunt perfect valabile si in cazul alesilor locali:
N-am fost mult, dar cât am fost,
Trece vremea, trece,
Sigur mi-am făcut un rost,
Trece vremea, trece,
Și mi-e teamă că n-apuc,
Trece vremea, trece,
Să mă bucur că mă duc,
Trece vremea, trece
Și dacă m-aș duce-n sus,
Trece vremea, trece,
Nu m-aș plânge că m-am dus,
Trece vremea, trece,
Dar mi-o fi drumu-napoi,
Trece vremea, trece,
Și mă-ntorc iar printre voi,
Trece vremea trece.
C-am uitat cum e să n-ai,
Trece vremea, trece,
Bani de-o bere și să stai,
Trece vremea, trece,
La o coadă cât un veac,
Trece vremea, trece,
Pentru-o mână de spanac,
Trece vremea, trece,
M-am cam dezvățat să fiu,
Trece vremea, trece,
Om normal și nu mai știu,
Trece vremea, trece,
Cum era când așteptam,
Trece vremea, trece,
Troleibuzul și-njuram,
Trece vremea, trece.
Oricum, e ca terminat,
Trece vremea, trece,
Amărâtul de mandat,
Trece vremea, trece,
Și mă voi întoarce, dar,
Trece vremea, trece,
Ca un fost parlamentar,
Trece vremea, trece,
Care s-a-ngrijit să-și ia,
Trece vremea, trece,
Partea lui, din partea ta.