„Acest lucru înseamnă că, din 2015 fiecare stat nu va mai fi plafonat din punctul de vedere al producţiei pe care are voie să o obţină. Pânăa cum exista un echilibru. România avea o cotă de lapte, Ungaria avea, Olanda avea o cotă de lapte, Danemarca etc. Tranzacţiile intracomunitare se făceau într-un mod limitat şi controlat. Din 2015, fiecare stat poate să producă fără limită. (…) Trebuie să fim pregătiţi fiindcă sunt costuri de producţie mai mici în Ungaria, în Danemarca, în Germania, iar laptele de acolo va avea un cost final mai mic decât cel din România şi există riscul să ne trezim cu lapte pe care îl importăm”, a spus Daniel Constantin.
Ministrul le-a spus fermierilor că, tocmai pentru creşterea competitivităţii în acest sector, statul va finanţa proiectele integrate.
„Sectorul laptelui este foarte bine reprezentat în Bistriţa-Năsăud, zonă cu dezvoltare zootehnică foarte bună. Pentru dezvoltare rurală în perioada 2014-2020 vrem să punem accent pe un subprogram pentru zona de lapte pentru că vrem să pregătim competitivitatea sectorului de lapte. Vrem să finanţăm proiectele integrate: producţie, procesare, distribuţie, în toate satele româneşti să încercăm să finanţăm toate acele proiecte care sunt integrate, fie că vorbim de cooperative agricole, asociaţii de fermieri sau fermieri individuali care au lângă unitatea de producţie poate şi o mică unitate de procesare, poate şi un mic centru de colectare, depozitare, deci genul acesta. Vrem să punem accent pe lapte pentru că este un pariu pe care îl avem cu celelalte state şi care va începe din 2015, dar trebuie să începem de pe acum pregătirea, din 2013, 2014”, a declarat Daniel Constantin.
El a declarat că mai există şi un program dedicat zonelor montane în care statul va sprijini tot proiectele integrate de dezvoltare în special în zone greu accesibile, dar cu potenţial bogat şi din punct de vedere agricol, şi al mediului, şi cultural.
„E vorba şi de păstrarea patrimoniului pe care îl au satele româneşti în special cele din zona montană. Din acest punct de vedere, ne gândim şi la un concept integrat de dezvoltare cu tot cu infrastructură pentru zonele respective. Toate aceste măsuri vor fi cuprinse într-un Program Naţional de Dezvoltare Rurală la care lucrăm în acest moment. Sper să-l avem spre consultare în lunile septembrie, octombrie, noiembrie. Până în luna ianuarie 2014 trebuie să-l transmitem Comisiei Europene. După aceea se va intra în procedură de negociere până în iulie 2014. Nu vreau să creez aşteptări. Aceste măsuri vor fi disponibile abia din a doua parte a anului 2014”, a spus Constantin, preşedintele Partidului Conservator.
El a declarat că în situaţia în care băncile nu vor oferi condiţii mai bune de creditare în agricultură, va fi desemnată, prin licitaţie, o bancă ce va administra singură fonduri europene de cel puţin 1,3 miliarde de euro în prezent şi care vor ajunge până la 2 miliarde de euro. „Creditarea în agricultură e o problemă. Ieri, premierul mi-a dat sarcină, ca să spun aşa, să rezolvăm problema creditării pentru că se ştie peste tot pe de-o parte nu există capacitate de cofinanţare, nu există garanţii cu care să se ia şi creditele acelea cu dobândă ridicată, iar pe de altă parte nu există bani pentru proiectele pe care le avem în derulare să se facă cererile de plată”, a spus Constantin.
În ce priveşte condiţiile pe care le oferă bancherii fermierilor, ministrul Agriculturii a menţionat că discută pe acest subiect de un an de zile cu băncile. „Eu i-am chemat pe toţi şi le-am spus să venim cu criterii mai bune pentru agricultură fiindcă au spus-o toţi afacerile sunt sigure în agricultură. An de an, prin APIA, trec cel puţin un 1,3 miliarde de euro fonduri europene care vin şi se duc către fermieri, iar băncile care le derulează, şi le derulează toate, ele îşi opresc doar comisioanele acelea de derulare. Având în vedere aceste lucruri, le-am solicitat să vină cu dobânzi mai bune pentru acei fermieri care au conturile acolo. Există o bancă care a coborât imediat cu un punct procentual dobânda care se acordă. E un început, nu e mare lucru”, a spus ministrul.
Constantin a adăugat că, în situaţia în care băncile nu vor da curs cererii sale, are o soluţie. „Vom continua discuţiile şi ne gândim şi la o anumită soluţie: dacă nu vor veni cu condiţii mai bune pentru agricultură, unde fondurile europene vor fi mai multe şi în perioada următoare, vom face o licitaţie şi vom desemna o singură bancă ce va administra toate aceste fonduri de 1,3 miliarde de euro în creştere până în 2020 la 2 miliarde de euro an de an astfel încât să poată să acorde condiţii favorabile pentru fermieri pentru dezvoltare rurală. Luăm în calcul şi lucrul acesta, dar asta va însemna ca toţi fermierii să-şi mute conturile la banca respectivă. Eu sper să nu ajungem acolo fiindcă ar însemna o oarecare limitare. Nu am discutat încă nici cu BNR şi sper să avem bănci care înţeleg cât de importantă este partea de creditare în agricultură”, a declarat Daniel Constantin.
Copreşedintele USL le-a spus fermierilor bistriţeni că Ministerul Agriculturii am aprobat o Ordonanţă care a creat un fond de creditare de 300 de milioane de lei. „Mi l-aş fi dorit mai mare, dar e un început. Va începe, în zilele următoare, un proces de licitaţie. O bancă sau o instituţie bancară va câştiga şi va acorda credite cu o dobândă mult mai bună decât până acum şi cu condiţii mult mai bune decât până acum. Ce înseamnă condiţii mai bune? Credite pe o perioadă care poate ajunge până la zece ani, o perioadă de graţie de până la trei ani şi mai important decât atât, pentru alte activităţi decât cele de cumpărare de terenuri, nu se va veni cu garanţie fiindcă 80% din garanţie va fi asigurată de fondul de garantare. Eu un fond de creditare care răspunde nevoilor dumneavoastră, dar şi proiectelor de ferme de familie”, a spus el.
Constantin a precizat că se vor lua o serie de măsuri de aplanare a efectelor liberalizării pieţei funciare de la 1 ianuarie 2014. ”Nu cred că vor veni cetăţeni străini care să cumpere suprafeţe foarte mari ca să facă agricultură. Ne vom lua măsuri de protecţie pentru a ne asigura în primul rând că terenurile respective vor ajunge, dacă se va putea în acest an, prin sistemul de creditare, în posesia românilor. În al doilea rând, că terenurile respective vor rămâne în agricultură şi vom pune o astfel de condiţie, ca o perioadă foarte lungă de timp terenurile să nu-şi schimbe destinaţia agricolă”, a spus ministrul, care i-a sfătuit pe fermieri să cumpere terenuri încă din acest an, când preţurile sunt mai mici, apelând la fondul de creditare înfiinţat de Ministerul Agriculturii.
Daniel Constantin a declarat că statul va acorda din 2014 un ajutor unic nerambursabil de 15.000 de euro pentru fermierii care vor să-şi dezvolte fermele şi să iasă din zona de subzistenţă şi semisubzistenţă.
“Vor exista măsuri mult mai eficiente decât Măsura 141 prin care acordăm cinci ani de zile 1500 de euro către gospodăriile ţărăneşti, măsură prin care nu facem altceva, din punctual meu de vedere decât să prelungim agonia. Trebuie să-i ajutăm pe acei oameni să ajungă să aibă ferme de familie. Din acest motiv, chiar din acest an din fonduri europene, şi sper că va continua şi după 2014, am acordat un sprijin nerambursabil de 50.000 de euro pentru cei care vor să-şi dezvolte fermele de familie. Mai mult decât atât, există şi o facilitate pe care o putem acorda din 2014, un ajutor unic, 100% nerambursabil, de 15.000 de euro, pentru cei care vor să iasă din zona de fermieri mici, subzistenţă, semisubzistenţă, să se orienteze către piaţă, să producă pentru piaţă. E altă formă de sprijin important pe care putem să o acordăm în măsura posibilităţilor unui buget care este mai mic în perioada 2014-2020 decât a fost 2007-2013”, a spus Daniel Constantin în conferinţă de presă.
În cadrul mesei rotunde pe teme de agricultură la care a participat, Constantin a explicat că, pentru Măsura 141, au fost depuse 22.000 de proiecte. “Personal cred că nu deschideam niciodată această Măsură 141 dacă eram ministru. Nu cred că a adus vreun beneficiu şi nu cred că va aduce, doar va întreţine o activitate mică în gospodăria familiilor. Sunt 480 de milioane de euro care au mers către această direcţie şi care puteau fi folosiţi într-o modalitate mult mai corectă, cum ar fi de exemplu fermele de familie pentru că venim nu cu 1500 de euro, ci cu 50.000 de euro să-l ajutăm să crească cu adevărat de la două-trei capete câte are în momentul de faţă până la 20 de capete. Acordăm cei 1500 de euro, nu facem altceva decât să prelungim agonia”, a spus ministrul.
Ministrul a spus că, în prezent, la nivel naţional, sunt 800.000 de fermieri care au între 1 şi 5 hectare de teren şi 11.000 de fermieri care primesc jumătate din fondurile pe care ţara noastră le are la dispoziţie pentru că aceştia din urmă gestionează jumătate din suprafaţa agricolă a României. “Nu există, din păcate, clasa de mijloc în agricultură. În Franţa, Germania, Danemarca, agricultura e concentrată în fermele de familie şi acest lucru trebuie să fie şi la noi în perioada următoare indiferent de cine e la guvernare. Trebuie să fie un element strategic în orice guvernare consolidarea fermelor de familie, trecerea gospodăriilor ţărăneşti pe care le avem în ferme care să producă pentru piaţă”, a spus Daniel Constantin.
El a declarat că, pentru înfiinţarea fermelor de familie, Ministerul Agriculturii a alocat deja 50 de milioane de euro pe care le pune la dispoziţia fermierilor prin Măsura 121 care va fi deschisă săptămâna viitoare. “Vă pot asigura că marţi veţi găsi pe site-ul Ministerului şi al Agenţiei de Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) şase proiecte tip pe care ministerul le-a elaborate şi le pune gratuit la dispoziţia dumneavoastră. Puteţi completa doar datele personale şi să primiţi o finanţare nerambursabilă care poate fi până la 50.000 de euro, dar la care trebuie să aveţi o contribuţie care poate fi de 40, 50, 60% în funcţie de proiect şi care se poate asigura, de această dată, de către un fond de creditare pe care l-am creat, cu o dobândă mult mai bună decât există pe piaţă şi fără ca dumneavoastră să veniţi cu garanţii”, a spus Daniel Constantin.
El a spus că, în felul acesta, speră că se vor crea cel puţin o mie de ferme. Totodată, ministrul Daniel Constantin a anunţat că în noul Plan Naţional de Dezvoltare Rurală nu vor mai fi alocaţi bani pentru ferme de semisubzistenţă.
DA adevarat ! ca au mai mult lapte si-l produc mai ieftin,dar din ce-i produs laptele ala adica ce mananca vacile alea stim ? nu cu siguranta .Au o alimentatie bazata in proportie de 90% produse care ajuta la lactatia vaci si un procent fffff mic in paioase sau iarba,pe cand cele (vacile) din ROMANIA mananca un procent ff mare iarba ,fan etc.Asa ca sa aduca ei laptele lor ca oameni stiu citi pe eticheta si vor cumpara de care vor.
:)))))))))) ce tot vorbeste papa-lapte asta?