Actualitate

LDP Bistrița scoate la vânzare prin licitație terenuri și construcții

Societatea Lucrări Drumuri și Poduri Bistrița, la care acționar unic este Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, va scoate la vânzare prin licitație publică cu strigare terenuri și construcții situate pe str. Cuza Vodă, respectiv Drumul Cetății, pentru a acoperi datoriile firmei și a asigura derularea în bune condiții a contractelor pe anul în curs, în valoare de 24,5 milioane lei.

Prețul de pornire a licitației pentru imobilul – teren și construcții de pe str. Cuza Vodă nr. 17A, este de 947.500 euro (plus TVA), iar prețul de pornire a licitației pentru imobilul – teren și construcții, de pe str. Drumul Cetății nr. 53A, de 321.500 euro (plus TVA).

În acest sens, CJ a acordat în ședința extraordinară de astăzi mandat special reprezentanților săi în AGA LDP să aprobe vânzarea, prin licitație publică cu strigare, cu adjudecare la cel mai mare preț obținut, a celor două imobile.

La începutul anului, LDP înregistra datorii de peste 5,8 milioane lei.

LDP este în procedură de privatizare.

38 comentarii

  • O să vedem după licitație care e firma de imobiliare pentru care s-a organizat vânzarea și cum își vor împărți cei patru purceluși drumari, vânători și cetățeni de onoare, activele puse la dispoziție de tăticul lor.

  • Pentru fluidizarea circulației din acele cartiere este necesar a fi prelungită stradă Zefirului prin curtea fostei LDP până în strada Drumul Cetății.

    • @ Doru what ?! Nu trebuie făcută nicio demolare trebuie doar asfaltată o porțiune de stradă prin curtea LDP prin care se va uni tronsonul de stradă Zefirului care deja există ( nu este tronsonul de lângă fosta termocentrală ) cu strada Drumul Cetății. Deasemenea nu este vorba de nevoie de nicio expropiere fiindcă porțiunea pe care trebuie prelungită strada Zefirului este a LDP și implicit a județului Bistrița Năsăud. Asta numai dacă ai cap.

    • @ Doru, Sensul prelungiri străzi Zefirului până în Drumul Cetății este mai mult ca evident. Este ca cei din noile cartiere să poată ieși pe Drumul Cetății. Gândește-te că strada Slavici este destul de îngustă și când aceasta se va bloca oameni de acolo vor rămâne captivi în cartier și asta mai ales dacă se va face și prostia de pasaj subteran Tărpiului atunci nici străzile Dimitrie Cantemir și Tărpiului nu vor mai fi conectate. În concluzie o stradă alternativă la strada Slavici este neapărat să fie construită în zona fostei Teraplast iar cel mai facil loc pentru aceasta este prin curtea fostei LDP.

  • Și depozitul de fier vechi de pe Drumul Cetății ar trebui mutat undeva lângă Sărata-Săratel. Depozitul de fier vechi nu are ce căuta în mijlocul orașului.

    • Asta e rezolvata. Acolo va fi un Kaufland.
      Remat-ul se muta. Tot cu acces la calea ferata. Ghici unde?

    • Activitatile private se supun ordinelor date de Consiliul Local si Garzii de Mediu, subscriu nu au ce cauta in oras

  • Locație potrivită pentru o zona verde, activitati sportive, agrement, eventual grădinița . Probabil o minima viziune urbanistica ar explica asta. Exista un anumit regim de înălțime in zona( dictat si de structura solului), exista si asa o înghesuite inadmisibila de imobile in curți existente, parcajele sunt insuficiente, străduțele asaltate de trafic neraportat la prospectul lor. Cred ca cei obligați sa vegheze la dezvoltarea orașului vor analiza cu responsabilitate aceasta zona. Este o Zona cu parcele, cu imobile cu regim de înălțime jos ( P, P+M), orice intervenție peste afectează vecinătățile si imaginea de ansamblu a orașului.

  • Un teren privat poate fi vândut dar modul in care va fi utilizat este hotărât de autoritățile locale, de documentațiile de urbanism pe care specialiștii primăriei acestui oraș le-au analizat împreuna cu elaboratorii acestora si in final de hotărârile CL .

    • Care specialiști ?! Ăia cu trolebuzele hi, hi
      Ăia cu distrugerea șanțului de gărdă hi, hi ?!
      Ăia cu pasajul subteran rutier Tărpiului hi, hi ?!
      Dacă ăia se pot numi specialiști atunci eu sunt secretarul de stat al SUA.

    • @ Jan, Nu au ce căuta blocurile ANL în cartierle de case individuale Cuza Vodă și Henri Coandă ( UTR 27 )

    • Parca asta se deduce, la o simpla analiza , ca nu se pune problema locuințelor colective, aici.

  • Este o zona cu un specific de imobile joase(P, P+M) cu parcele care pe ansamblu asigura echilibrul între suprafața construită si cea verde a orașului. Intervențiile forțate apărute pe parcele distorsionează, crează o stare conflictuala cu vecinătățile. Traficul este excesiv fata de prospectul străduțelor. Terenul scos la vânzare se pretează pentru o zona verde, de agrement, sport sau construcții alveolare pe un nivel. Nu putem construi orice, oriunde. O dezvoltare armonioasa a orașului este benefică pentru toți locuitorii lui.

  • Pe terenul unde a fost fabrica de teracotă ar trebui amenajat un Parc Mare cu grădină botanica fiindcă Bistrița duce lipsă de parcuri în mijlocul orașului iar actualul Parc Municipal este distrus sistematic și va dispărea vezi aici construirea de blocuri extinderea Lidl și Casa Ema etc….

  • @ Quiejote, Nu o să plătească nimic fiindcă (….) primar plus super- prefecta lui suoer- Câțu :o) azi iarnă au dat (…) cu sare pe străzi pentru dezăpezire în loc să dea cu substanțe potrivite pentru dezăpezire în aceste condiții garanția nu mai este valabilă. Cere-ți bani pentru reparații de la cei vinovați adică de la primar și prefectă nu de la primărie sau prefectură adică din banii noștri.

  • Care parcuri.????
    Primaria nu a dorit sa incadastreze si sa declare parc nici cel din Eminescu care este gata amenajat, aici in centrul orasului si se doreste chiar distrugerea lui cu o parcare suspendata .
    Nici parculetul Eroilor de la Prefectura nu sta mai bine in acte si este amenintat de vreo parcare sau bloc.
    Nu o sa vedeti voi parcuri amenajate pe centura niciodata, acolo se bat imobiliarii cu dedicatii si avantaje primite de la urbanism.

  • Bistrița nu are un Mall ce este pe Calea Moldovei sunt doar niște Retail – Park și nu Mall-uri. Toate orașele reședință de județ din jurul nostru au Mall-uri nu mai noi nu Clujul are, Baia Mare are, Suceava are, Târgu Mureșu chiar anul trecut a deschis un alt Mall nou nouț.
    Un Mall trebuie musai construit acolo unde a fost filatura Roseyanis. Terenul de acolo este numai bun pentru un Mall adevărat cu o parcare imensă si zonă de agrement și terenuri de sport așa cum avea obligația să facă și Roseyanis când a primit terenul dar care nu lea mai făcut.

    • Doamne traznil-ar de mall azi si maine.
      Economia orasului merge tot mai rau, tre sa producem sau sa infrumusetam nu sa avem loc de mcdonalds

  • Lărgiti Str Zefirului si asigurați o continuitate spre Str Romana si Str Industriei. In rest zona plantata, traseu reculegere spre edificiu cult. Atât e posibil!!! Ar fi interesant de achizițonat de Primărie si gestionat pe ansamblu Zefirului.

  • Plimbându-ma prin orașul copilăriei mele, am sentimentul unei localități neadministrate, fara arhitecți, urbaniști, cu o dezvoltate haotica, la bunul plac al investitorilor.😥

  • Bei…inca nu ati iesit din sindicatele muncitoresti…Credeti voi socialistilor ca baietii care dau 1 milion de euro pe peoprietatea respectiva o sa va faca voua linghispire si tarabe cu mici si bere la promotie?

    • Păi cine spune că acele terenuri trebuie musai vândute și dacă sunt vândute să fie vândute la vreun dezvoltator rapace care să facă toate urîtănile ca și până acum ?!
      În Bistrița se pot face și lucruri frumoase nu numai urîtănile făcute de dezvoltatori.

    • Aurelian…Daca ai tu milionul ( asra e doar inxeputul)de koko ,fa tu pe bunul samaritean si distreaza populatia.

    • @ Oligarhul, Pot să te întreb un pic cum au făcut ăia meleonul de koko și după aceea mai putem discuta ?
      După ce îți dai răspunsul la această întrebare o să realizezi și tu de ce orașul nostru arată așa de nașpa .
      Ei aș ta încuiat în vilă de rusine cu tot cu melonul dacă aș fi în locul lor.

    • Ai sa fii surprins draga Aurelian daca afli ce stalpi ai societatii stau in spatele meleonului…Numa oameni de onoare …Filantropi si activisti…Binefacatori

    • Oligarul, Te-ai exchivat de la răspuns ca și un politician de la noi și ne-ai aburit cu niște povești generale.
      Spune-ne totuși cum su făcut meleonul de koko ” stâlpi societății ” ?
      Eu știu că un stâlp al societătii este un medic care salvează vieți sau un inginer care prin munca lui ține orașul în viață nicidecum un dezvoltator rapace.

    • Aurelian…nu m am ,,exchivat”.Nici macar nu m am eschivat.Eram doar ironic.

  • Primăria a autorizat in apropiere, pe Str Zefirului, o biserica ortodoxa. Aceasta urmează sa fie dominanta zonei. Tot ce se va aproba de acum trebuie raportat la acest edificiu si sa-l puna in valoare. O peluza verde ar asigura momentul de reculegere.

    • Deci tot ce se va construi in zona de vizibilitate a bisericii trebuie sa fie sub nivelul ei si sa permită percepția ei.

  • @ Quijote,
    Înainte să fie prefectă a fost consiliera lui Turc de unde eu trag concluzia logică că și Turc este a lui Ciolacu 🙂 . Poate găsești un argument plauzibil să spui că nu vezi aici și cazul managerului orașul Găurean și povestea cu directoratul nemeritat de la Registru Comerțului ?

  • Pe strada Drumul Cetății pe terenul unde a fost LDP este cel mai bun loc pentru construirea campusului Universității Autonome Bistrițene George Coșbuc.

    • Probabil pe Drumul Cetatii, daca terenul o permite, dar nu in cazul locației discutate aici.

  • Daca se considera necesare proiectele imobiliare, de ce nu se extinde perimetrul construibil al orașului, cu zone bine precizate( si gândite) pentru construcții înalte si altele pentru constructii joase. Este împotriva interesului cetățenilor si a aspectului localității
    ocuparea spațiilor libere ( grădini, spații rezultate prin demolări si comasării etc). Acestea au rostul lor. Bistrita trebuie replantată.
    S-a tăiat enorm, s-a construit haotic.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Tudor Z. Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS