La Târgul Lechinței, primarul Romeo Florian, i-a informat pe locuitorii comunei, prezenți în număr mare la evenimentul care a avut loc joi, 21 septembrie, că anul acesta s-a încheiat extinderea rețelelor de gaz la Chiraleș, s-au finalizat două grădinițe noi, la Vermeș și Satu Nou și că urmează noi investiții care le vor face viața mai bună.
”Am încheiat extinderea de gaz la Chiraleș, am încheiat pentru anul acesta trotuarele de pe strada Gării, se lucrează intens la capela de la Sângeorzu Nou – încercăm să o finalizăm până în iarnă – se lucrează la cabinetul medical școlar din curtea Liceului Tehnologic Lechința, pe care, de asemenea, doresc să îl finalizăm în această toamnă, până în iarnă. Sunt investiții din banii noștri, din bugetul local. De asemenea, mai avem două finanțări de aproape 6 milioane de euro de la Guvernul României pentru două proiecte foarte importante pentru comuna noastră. Unul se numește Asfaltare străzi în comuna Lechința. În Lechința se va asfalta strada Școlii până deasupra la intrarea în cimitirul ortodox, strada Gării care iese la Ocolul Silvic și strada Fabricii de Zahăr de pe care va fi scos în totalitate betonul, refăcut carosabilul, șanțul, pentru a putea devia acolo apele când plouă zona fiind plată. Restul de bani se vor duce în Sângeorzu Nou unde mai avem de asfaltat câteva străzi, Plopilor, După Grădini, strada Gării. Vom construi un pod nou peste Valea Lechinței care merge spre gară, la Sângeorzu Nou. Alt proiect foarte important este Canalizare la Chiraleș, Țigău, Sâniacob, cu o singură stație de epurare la intrarea în satul Sâniacob. Cu aceste două proiecte și ținând cont că pe Masterplanul județului singura localitate care face aglomerări de peste 2000 de locuitori este Vermeșul, această localitate primește finanțare din partea CJ și vom începe și acolo lucrări de canalizare din Vermeș astfel că, cu aceste două proiecte, toată comuna Lechința va avea canalizare, unul din cele mai importante lucruri care trebuie să se întâmple în comunități în secolul în care trăim, un lucru civilizat de care avem nevoie”, a afirmat Romeo Florian.
Infrastructura școlară, de nota 10
”Am reușit să finalizăm, cu fonduri europene, două grădinițe extraordinar de frumoase: una la Vermeș, alta la Sângeorzu Nou, copiii sunt mutați acolo. În această toamnă, am reușit să construim în curțile interioare parcuri de joacă pentru copii pentru că cele ridicate pe domeniul public nu sunt chiar în regulă, și am preferat să le facem în curți.
De o săptămână, am semnat un contract în valoare de 530.000 de euro, tot pe fonduri europene, iar acești bani vor merge în dotări pentru fiecare sală de clasă vom avea table inteligente, patru laboratoare noi, și de Informatică, și de Fizică-Chimie, și de Geografie. Va fi mobilier nou în toate sălile de clasă, iar practic la infrastructura școlară nu mai avem nimic de făcut, arată extraordinar de bine. Am mai depus un proiect foarte important tot pe fonduri europene și tot pentru școli. Se numește Școala Verde și va fi implementat la Liceul Tehnologic Lechința, care nu poate funcționa fără sprijinul Primăriei”, a spus primarul.
Târgul Lechinței, conform tradiției
Cu ocazia Târgului Lechinței, organizat anual în data de 21 septembrie, pe scena din centrul comunei a fost programat un spectacol folcloric la care au participat Ansamblul Folcloric Profesionist ”Dor Românesc” Bistrița cu soliștii Mirela Petruș, Nicolae Cioancă, Cristina Retegan, Oana Matei Coruți, Ioachim Spân, Veronica Bălan (dirijor: Horațiu Cigu, coregraf: Adrian Pașcu), Ansamblul Folcloric Profesionist ”Mureșul” din Târgu Mureș cu soliștii Leontina Pop, Dorina Oprea, Maria Sântean-Faghiura, Maria Neag. Invitați speciali au fost Maria și Mihai Nemeș.
Oamenii vor fapte, nu vorbe…