Actualitate

Lecţie deschisă de patriotism la Şcoala Gimnazială ”Ştefan cel Mare” Bistriţa (FOTO)

În aşteptarea Zilei Naţionale a României, elevii Şcolii Gimnaziale „Ştefan cel Mare” Bistriţa au alcătuit drapelul naţional într-un flash mob pe terenul de sport, iar marţi se vor îmbrăca în costume naţionale.

„Ne-am dorit să punctăm Ziua Naţională a României, iar noi am optat pentru nişte activităţi ceva mai aparte. Astăzi (luni -n.r.) am făcut un flash mob. Împreună cu elevii, am alcătuit drapelul naţional. Cei mici, începând cu la clasa pregătitoare, au venit îmbrăcaţi în albastru, cei din clasele VI, VII şi VIII au venit în roşu, iar ceilalţi îmbrăcaţi în galben. Cei de la clasa pregătitoare au fost foarte drăguţi: şi-au făcut un fel de pelerine albastre. Cei mai mari şi-au desenat inimioare cu însemnele naţionale. O colegă foarte inimoasă, Alexandra Stoica, a fost cea care a avut ideea. Am făcut şi un filmuleţ. Am stat toţi cu mâna pe inimă şi am ascultat Imnul Naţional. Am dorit să transmitem copiilor noştri sentimentul patriotic „, a declarat pentru Timp Online directorul şcolii, prof. Lucica Iacob.

scoala-stefan-buna-1 stefan-cel-mare-4 stefan-cel-mare-5 stefan-cel-mare-2

Marţi, elevii Şcolii Gimnaziale „Ştefan cel Mare” Bistriţa se vor îmbrăca în costume populare.

„Nu am obligat pe nimeni, doar cei care au deja. Le-am spus să nu facă, Doamne fereşte, investiţii în plus. În fiecare clasă s-a stabilit să se prezinte un simbol naţional. Unii au optat pentru mâncare tradiţională, alţii pentru cântece”, a spus prof. Iacob.

stefan-cel-mare-6 stefan-cel-mare-7 stefan-cel-mare-8 stefan-cel-mare-9

Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud a cerut tuturor şcolilor să marcheze cât mai frumos Ziua Naţională a României.

Aici puteți vedea mai multe fotografii!

Sursa foto: Facebook Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare” Bistriţa

12 comentarii

  • Ba, nu e frumos deloc.
    Patriotismul nu înseamnă stadioane pline , cu tricoloruri şi simboluri inventate.
    Înseamnă unitate în diversitate. Nu înăbuşirea diversităţii.
    Înseamnă implicare, nu obligare.
    Înseamnă asumarea la o identitate colectivă nu conformare la una impusă.
    Înseamnă o decizie normală de a trăi cu vecinii în mod paşnic şi a respecta diferenţele.
    Înseamnă atitudinea de a face ce poţi tu mai bine pentru concetăţenii tăi, ai include pe toţi şi a respecta pe ceilalţi care împart acelaşi spaţiu cu tine.

    Abordările astea cu doar trei culori cunosc pe lume, sunt greţoase ţin de abordări propagandistice, colective şi manipulatoare.
    Construirea unor clase de cetăţeni. Noi Vs Ceilalţi.

    Aderarea artificială a identităţii şi noţiunii de patriotism la nişte simboluri artificiale şi nu la nişte valori colective. Abandonarea gândirii critice şi conformarea la valul de oi.

    Nu pot să cred că după 26 de la revoluţie, în educaţia din România se folosesc aceleaşi metode ca şi în comunism.
    Şi atunci eram *mobilizaţi* cu direct şi profesor în piaţa Coroana să strigăm Trăiască Conducătorul Iubit.
    În loc de a încuraja potenţialul individual educaţional, iar vom avea generaţii de învingâtori direct din daci etc…..care de fapt vor fi mândrii de ei, dar nu vor înţelege mare lucru din Testele PISA.

    • Stimate concetățean cu nume de planta, sunt parțial intr-un acord cu dumneata la cele menționate, dar, sa nu uitam ca însăși iubirea de țara se învață din pruncie. Sunt frumoase cuvintele alese cu care încerci sa ne magulesti, însă dacă ele sunt citite de domnii profesori sunt percepute intr-un sens, iar de către elevi… nu prea cred ca sunt percepute. Nu ca ar fi mai prosti, ci pur si simplu din cauza ca sunt mai puțin pregătiți. Iar pregătirea începe exact din aceasta lecție deschisă. Multe rele a făcut epoca de aur, dar pe departe lecțiile de patriotism. In epoca mai sus menționata am crescut si învățat sa-mi iubesc țara: din filmele istorice, din școala, din difilările in fata hotelului Coroana sau din poveștile Romanilor. Unde istoria, chiar si așa distorsionată, ne-a învățat ca suntem un popor de învingători. Aceste învățăminte, insufla in om ideea de patriotism. Așa că, chiar si astăzi când de 1 Decembrie trec ostașii in pas de difilare, îmi amintesc poveștile bunicului meu din război si las o lacrima. Probabil o sa ma cataloghezi drept comunist, nu-mi pasa. Îmi pasa doar de copii ce trebuiesc învățați sa-si iubească țara. Metoda… o las in seama dascălilor. Știu ei mai bine ce trebuie făcut. Iar dumitale celui ce te-ai ridicat la răspuns iti spun: „stai jos, nota 4” !
      Te-ai adresat unor copii

    • foarte bine spus.
      nu trebuie sa ne miram ca la un sfert de secol de „capitalism” unii au inca mintea spalata
      se comporta asa pentru ca doar astfel au avut ocazia si cadrele didactice sa apara la ziar.
      sa nu mai vorbim de faptul ca elevilor li s-a impus o tinuta rosu, galben sau albastru.
      nu pe toti ii dau afara banii din casa ca sa cumpere tricouri colorate pentru a hrani fanteziile patriotice ale unor profesori care daca ar fi atat de patrioti ar mai face si meditatii gratuite sau cel putin si-ar face orele cum trebuie ca sa nu mai fim nevoiti sa platim meditatii copiilor.

    • @frunza
      Excelent spus. Istoria recentă ne arată că patriotismul în cazul nostru, ca nație , este o noțiune abstractă care ne pătrunde în stomac și buzunar , îndeobște. La organul vital…mai că nu are ” trecere „, din păcate. O clasă politică ultra-mega- coruptă, 4 milioane de români pribegi , o societate împărțită în bugetari , pensionari și restul , o țară vândută pe șpăgi și comisioane sunt destule motive pentru a ne feri de sentimentul- nobil de-altfel, sus-amintit. Putem fi mândri de locul în care ne-am născut , că suntem cetățeni ai Universului cunoscut, în rest…la plăcinte înainte, la război înapoi – cum spunea Creangă.
      Deșteaptă-te române!

  • DELABISTRITA,MIH?? Ce inseamna TARA,PATRIA,PATRIOTISM IN CONCEPTIA VOASTRA??? Plecarea oamenilor,umiliti ,batjocoriti din locul unde s-au nascut,in cele patru zari???…Peste ,nu multi ani,toti acesti copii,imbracati in „tricolor”,vor parasi acest tarm plin,de istorie,frumuseti nebanuite,ospitalitate,etc…!Suntem oare vinovati noi,cei care ne dam doar cu parerea??

    • Dragostea fata de locurile unde te-ai născut si oamenii cu care ai crescut – înseamnă patria !
      Respectul, cinstea si omenia fata de ei – înseamnă patria !
      Traditia – înseamnă patria !
      Emoția – înseamnă patria !
      Iar despre cei de care spuneai ca si-au părăsit țara pentru un trai mai bun… Întreabă-i, ei știu mai bine cum le vibrează inima la auzul imnului național.
      Poate ai văzut la televizor cozile de la secțiile de votare – asta înseamnă patria !
      Asumandu-ne ceea ce suntem, cu bune sau rele si asta înseamnă patria !
      Dar tu, curiosule. Pentru tine ce-o fi patria ?

  • Excepțional!!!… Bravo profesorilor și mai ales copiilor care dovedesc că încă o generație de Români poartă în sufletul lor specificul nostru național, creștin și totodată liantul Marii Uniri, anume, DRAGOSTEA pentru aproapele nostru, pentru fratele nostru Român și nu numai… Românii sunt frumoși și iubiți de Dumnezeu pentru că își doresc PACEA, doresc să trăiască în pace și armonie cu toată lumea, uneori chiar și cu ei înșiși…

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui ylli Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS