Potrivit lui Iulian Marţian, care scrie un studiu despre satul Fata în ”Arhiva someşană”, “teritorul ce se extinde de la panta de sud a seriei de dealuri înalte care se ridică în preajma oraşului Năsăud, din malul stâng al Someşului până în culmea numită Dealul târgului situată în nord de oraşul Bistriţa, era proprietatea a trei sate: Dumitrea-Mare, Terpiu şi Cepan ai căror trei mii de locuitori saşi stăpâneau aproape 20.000 iughere cadastrale de pământ roditor. (…) Locuitorii din aceste sate trăiau în bunăstare, mai ales cei din Dumitrea-Mare şi Terpiu, în vreme ce cei din Cepan erau mai săraci fiindcă antecesorii lor au căzut în iobăgie”.
Satul Fata, o dispariţie misterioasă
Despre acest sat dispărut sunt cunoscute următoarele legende: “A fost odată, între Dumitrea Mare şi între Terpiu, un sat locuit de români care se numea Fata. Şi s-a întâmplat că, în urma unei epidemii, au murit toţi locuitorii satului şi nu au rămas în viaţă decât două fete, dintre care pe una a adoptat-o Dumitrea-Mare, iar pe cealaltă Terpiu. Astfel a trecut jumătate din proprietatea satului Fata asupra Dumitrei-Mari, iar cealaltă jumătate asupra Terpiului”.
A doua legendă spune că “locuitorii saşi din Dumitrea-Mare şi din Terpiu au cumpărat satul care s-a numit Fata de la proprietarii nobili, împreună cu alte trei cătune cu care ocaziune locuitorii din Ţerpiu au plătit preţul cumpărării în aur, astfel că galbinii nu s-au numărat, ci s-au măsurat în vase de lemn”.
A treia legendă arată că “a fost odată aproape de Dumitrea-Mare dinspre Cepan un sat mic locuit de nişte oameni despre care nu se ştie cărei naţiuni aparţineau, dar se spune că era un popor viguros, ba chiar uriaş. Aceşti oameni păgubeau adese pe locuitorii din Dumitrea-Mare în mod simţitor, astfel că vara când dumitrenii erau la lucrul câmpului, ori dumineca când erau în biserică ei năvăleau asupra satului şi jăfuiau şi prădau ce puteau. Cu toate că locuitorii din Dumitrea-Mare ar fi putut să-i nimicească foarte uşor pe acei duşmani fiindcă ei erau puţini la număr, totuş nu au voit să se facă vinovaţi de o atare faptă fără permisiunea autorităţilor. Deci dumitrenii s-au adresat cu o cerere la împăratul în care se spunea la început că pe teritorul lor se găseşte un spin care împiedecă cultivarea unei părţi mari a pământului celui mai bun, şi se încheia cu rugămintea să li se dea voie să extirpeze acel spin. Când ajunsă cererea la împăratul, acesta nu era acasă, iar împărăteasa o citi şi le dădu voie dumitrenilor să extirpeze spinul adăogând că în vederea acelui scop nici nu era nevoie de a cere permisiune în scris. Dar dumitrenii îndată ce au primit răspunsul s-au năpustit asupra satului Fata şi au ucis-pe toţi locuitorii acelui sat şi nu scăpat de moarte numai o fată care a fugit la un comite ungur pe care îl cunoştea de mai înainte. Acesta a primit-o bine, iar fata i-a dăruit comitelui întreg satul a cărui moştenitoare era şi care se întindea până la satul Şinchereag”.
A patra legendă menţionează că “în satul Fata, după o epidemie de ciumă, nu a rămas în viaţă decât o singură fată cu numele Fatte. Atunci locuitorii din Dumitrea-Mare şi din Terpiu ca să-şi recâştige teritorul satului rămas fără locuitori au recurs la un şiretlic. Adecă ei au făcut o cerere în scris către.principe în care se rugau să li se dea voie să extirpeze spinii din apropierea satelor şi astfel “să îmulţească pământul productiv”. Această cerere a încuviinţat-o principele”.
Examinând toate variantele, istoricii au ajuns la următoarea concluzie: a existat pe vremuri în vecinătatea satelor Dumitra şi Tărpiu un sat cu numele Fata şi locuitorii acestuia au fost ucişi de vecinii lor ca să le ia pământurile. În arhiva judeţului Năsăud, în arhivele satelor Dumitra şi Tărpiu, precum şi în alte publicaţii, se găsesc multe informaţii despre acest sat. Cea mai veche menţiune a satului Fata este din 1243. În plus, în apropierea văii care duce de la Dumitra la Tărpiu, la o răscruce de drumuri a fost descoperită o coloană de piatră de mărimea unui om pe care era inscripţia „Mormântul fetei”. În prezent, acest fragment s-ar găsi în biserica mare din Dumitra, experţii spunând că ar data din epoca romană.
Documentele istorice arată că satul Fata a fost situat pe linia şoselei Năsăud – Bistriţa între satele Cepari şi Dumitra, satul Bacea se afla între Cepari şi Tărpiu, iar satul Ţaga în preajma Tărpiului. Toate aceste sate ar fi aparţinut, înainte de a fi donate, de castrul regal Dobâca, deci locuitorii acelor sate, care erau români, au fost iobagi şi au intrat în conflict cu nobilii din Fata, veniţi tocmai din Germania, cu care s-au certat o lungă perioadă de timp din cauza terenurilor pe care aceştia din urmă le-au primit de la Regele Bela al IV-lea.
Cu toate că nu există o sursă serioasă care să indice că satul a fost atacat precum spun legendele, totuşi există informaţia că nobilii de Fata “s-au stins în linie bărbătească”. E posibil ca actul de violenţă să fi fost îndreptat numai împotriva nobililor.
Se spune că iobagii ar fi complotat chiar cu saşii liberi împotriva nobililor din Fata şi au pus la cale o revoltă în 1437 care a dus la dispariţia misterioasă a acestui sat.
Exista un concurs de povesti si legende locale, cine a scris asta merita sa participe.. putem sa promovam judetul cu aceste povestiri
Doar că Iulian (Iuliu) Marțian (n. 23 iunie 1867, Mintiu, Bistrița-Năsăud – d. 26 octombrie 1937, Mintiu) a fost un istoric român, membru de onoare al Academiei Române. A fost membru pe viață al ASTREI.
De la un batran din satul Liviu Rebreanu , care s-a numit Pop Grigore si la care eram abonati la lapte de bivolita in anii 1965-1967 , cand tata era director la IFET Nasaud ,am auzit si eu o legenda asemanatoare dar numai despre satele Fata si Bacea -(de Taga n-am stiut). Spunea ca la venirea sasilor barbatii de neam VALAH nobil din cele doua sate duceau ceea ce s-ar putea numi astazi un „razboi de gherila”, cu sasii asezati in Dumitra si Tarpiu, si ca umblau si se ascundeau ” DE- A HANDRA” adica aiurea prin padurile de stejar care fusesera pe locurile care si astazi poarta numele de „Handrabesti”.Asta pana cand o fata frumoasa din aceea populatie ar fi fost luata de nevasta de un nobil din Sintereag din locul numit Cremene. Fata ar fi trecut la religia ungurilor din Sintereag, dar acesta i-ar fi respectat familia si neamul din care provenea si i-ar fi protejat de agresiunile sasilor atat juridic in fata dietei din Transilvania cat si-a regelui cat si „cu bratul inarmat”.,fiind banuit de autoritatile vremii de conspiratie la arderea repetata a Tarpiului ,alaturi de VALAHII din Handrabesti.Nu stiu cat o fi adevar si cat e legenda in cele ce mi le-a povestit in copilarie badea Grigore Pop -(era pe atunci trecut de 70 de ani,iar eu aveam 8-9 ani).– dar se pare ca se cam leaga de legendele relatate in articolul de mai sus.
A mai existat un sat care a disparut intre Domnesti si Sarata pe deal, chiar in fata cum se intersecteaza drumul dinspre Domnesti spre Sarata cu drumul dinspre Monariu.Acum acel teren e cultivat acum in arenda de dl. Harsianu, dar prin clasa a noua de liceu am fost dusi cu scoala acolo la cules la struguri.Erau acolo niste vii,mai ales cu struguri HDP,care apartineau de CAP Sarata. Se pare ca acolo fusesera candva asezati si niste evrei care fusesera inmormantati in cimitirul evreiesc de deasupra fostului complex de vitei de la Sarata. De acolo am mancat prima data struguri din soiul hibrid Othello ,din portiunea de vie pe care o lucra in acord global badea Ion Stratulat din Sarata.Apoi chiar si satul Monariu a fost mai intai langa raul Budac in locul numit „In voristi”, si doar dupa anul 1800 dupa ce sasii fusesera inundati de cateva zeci de ori si-au mutat satul pe amplasamentul actual.Stiu asta de la batranul care s-a numit Sabau Iosif -Mosu Iosca-i spuneam ca si copii – (socrul ferarului Sandi Florea)-si care fusese-n tineretea lui in America cu strabunicul meu din Simionesti. Si intre Satu Nou si Jelna, pe undeva pe unde locurile se numesc „tarina oprita ” si Husalseife-(adica tufa iepurelui)-ar fi fost vechiul sat romanesc Pietris, sat din care locuitorii ar fi fost alungati de colonistii sasi . Locuitorii VALAHI din vechiul Pietris ar fi intemeiat satul Colibita. Stiam asta din doua surse . De la bunul meu prieten si dascal de apicultura si viticultura Steopan Filimon din Pietris,si de la fratii Prasca Traian si Stefan din Colibita care au fost foarte buni prieteni cu tatal meu. Fie-le la toti memoria binecuvantata ca sunt trecuti in nefiinta. Dar exista urmasii lor atat in Pietris,cat si-n Colibita si-n Bistrita ,si-ar putea confirma cele de mai sus.