Recomandări Social

Leii au ecologizat şi Munţii Călimani. Ce rugăminte le-au adresat turiştilor

Clubul Lions Bistriţa a continuat campania de ecologizare şi montare a unor panouri informative pe traseele montane din judeţul Bistriţa-Năsăud în cadrul proiectului „Munţii noştri curaţi, nu curăţaţi!”. Leii au ajuns sâmbătă în Munţii Călimani pe traseul Poiana Prislop – Poiana Dălbidan -Şaua Terha.

Demarat anul trecut la iniţiativa lui Sorin Herciu, membru al Clubului Lions Bistriţa, proiectul îşi propune să ducă la creșterea gradului de conștientizare a populației cu privire la păstrarea curățeniei în natura județului Bistrița-Năsăud, în special pe trasee turistice montane, găsirea și aplicarea celor mai potrivite metode educative și coercitive privind păstrarea curățeniei în natură.

În cadrul proiectului, Clubul Lions Bistriţa şi-a propus să organizeze o campanie de promovare “Respect pentru natură”, ocazie cu care au fost editate 1.000 de broşuri cu conţinut eco ce vor fi transmise primăriilor, şcolilor, ocoalelor silvice, asociaţiilor de crescători, parohii s.a. şi să amplaseze 50 de panouri cu mesajul “Respectaţi natura!” pe trasee montane. Voluntarii organizaţiei au făcut deja lucrul acesta în Munţii Ţibleşului.

Clubul Lions Bistriţa s-a înfiinţat în 29 ianuarie 2004, la vremea aceea clubul având 25 de membri fondatori. Astăzi preşedinte este Cornelia Macarie, iar membri ai clubului: Alexandru Mureşan, Adrian Bălan, Ovidiu Cliţan, Olimpiu Cocian, Floare Gaftone – secretarul municipiului Bistriţa, Adrian Gagea, Mihai Bilegan – om de afaceri, Alexandru Gavrilaş – directorul Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud, Sorin Herciu – funcţionar public, Cornel Ilieş – fost viceprimar, Dinu Măgheruşan, Doina Monda- Asociaţia Femeilor Întreprinzătoare, Alexandru Oltean – om de afaceri, Aurel Onigaş – Pombis, Ioan Peteleu – fost viceprimar, dr. Doina Petri – director adjunct DSP, Emil Platon, dr. Tiberiu Podani, dr. Marius Pop – preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti, Andrei Rusu, Paulin Seplecan şi Mihaela Ţărmure – funcţionar public, Fundaţia Societatea de Concerte Bistriţa.

Încă din anul 2005, Clubul Lions a început să deruleze diverse acţiuni în folosul comunităţii, prima fiind „Noi ajutăm vârstnicii”. De atunci şi până în prezent, clubul a distribuit anual 40 de pachete în valoare de 1000 de euro pentru bătrânii singuri din oraş. De asemenea, membrii clubului au susţinut şi proiectul „Tineri voluntari pentru bunici solitari”, cofinanţat de la bugetul local. Proiectul a fost nominalizat la Proiectul anului 2011 la Gala Voluntarilor din România. Lions Bistriţa s-a implicat şi în viaţa culturală a comunităţii organizând expoziţii-concurs pe diverse teme cu şi pentru elevii Liceului de Arte Plastice „Corneliu Baba”, cele mai frumoase lucrări fiind premiate de club. Au mai fost organizate dezbateri, acţiuni sportive, întreceri de şah. Oraşul s-a îmbogăţit cu statui realizate de maeştri.

Lions 1 Lions 2 Lions 3 Lions 5

9 comentarii

  • HA HA HA am vazut si eu acesti „leii”mananca, beau pun o pancarda si pleaca.Desigur cu multa cosmetizare pare ca acestia sunt salvatorii padurilor si fac o actiune demna de toata lauda,in realitate este un grup care capuseaza fondurile consiliilor judetene si asi petrec o vacanta de neuitat pe banii contribuabililor.Asa ca hai sa nu mai facem din tantar armasar ca eu i-am intalnit la Taul Zanelor si nu au ecologizat nimic !!!

  • ce legatura au banii publici??? e o organizatie care traieste din cotizatiile mebrilor si sponsorizari, se autofinanteaza, unde-i banul pubic in aceasta formula??
    si daca beau si mananca, tot din banii lor o fac! si mai fac si ceva curatenie pe langa… comentatori frustrati si idioti…
    Eu ma intreb… Moldovan… Vasile Moldovan… nu mai este membru Lions???

  • Prietene ZORRO, pe linga cotizatiile membrilor {daca sunt} aceste actiuni sunt finantate pe fonduri nerambursabile de la Consiliul Judetean !!!Si da, sunt un comentator frustrat deoarece cheltuitie banii publici ca sa se distrateze ei, LEII, LEOAICELE si PUISORII lor, din taxele si impozitele platite de mine{contribuabilul}. Iar daca o sa intri pe site-ul Consiliului Judetean Bistrita la sectiunea Finantari Nerambursabile o sa vezi ca Lions Club Bistita a beneficiat de aceste fonduri in cuantumul sumei de 6500 Ron. Deci nu chiar toti suntem idioti cum credeti voi, asa-numitii „LEI”si ne mai documentam.

    • Daca vrei sa te convingi, verifica cantitatea predata la depozitul de deseuri de la Tarpiu.

    • O sa va sponsorizam si nitcai ore de ortografie, stimate turist. Desi cred ca e nevoie de ceva fonduri europene pentru asta!

  • Turistule comentator frustrat, inainte sa comentezi ar trebui sa vezi ca bugetul proiectului este de 26000 lei din care contributia publica este de 6500 lei, http://www.portalbn.ro/cj/Lists/Stiri/Attachments/438/Rezultatele%20evaluarii%20propunerilor%20de%20proiecte.pdf, diferenta fiind din contributia clubului si alte donatii si sponsorizari obtinute.
    Stai linistit ca voluntarii nu mananca pe bani publici. Din contra, pun de la ei pentru ai ajuta pe altii. Chiar si prin activitati de educatie ecologica cum este aceasta.

  • LEILOR, ce va supara asa tare subiectu?Prin simplu fapt ca va stresati asa tare sa-mi dati replici acide sunt tot mai indreptatit sa cred ca am dreptate.Sunteti niste CAPUSE care va hraniti din banu public fara nici un fel de scrupule!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Zorro Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS