Social

Lemn în valoare de 20.000 de lei, confiscat de polițiști de pe Ilve. S-au dat amenzi și deschis două dosare penale

Aproape 120 de metri cubi de material lemnos fără proveniență legală în valoare de peste 20.000 de lei au fost confiscați de polițiștii Biroului pentru Combaterea Delictelor Silvice și specialiști ai Gărzii Forestiere, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

”În 13 ianuarie a.c., polițiștii Biroului pentru Combaterea Delictelor Silvice, în colaborare cu specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Județene Bistrița-Năsăud și silvicultori au acționat pe raza comunelor de pe Valea Ilvei pentru combaterea activităților ilicite în domeniile economice specifice exploatării, prelucrării și comercializării materialului lemnos.

Astfel, în urma neregulilor constatate, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 11.000 lei, conform Legii 171/2010, iar ca măsură complementară, polițiștii au dispus confiscarea cantității de 119,25 metri cubi de material lemnos fără proveniență legală, în valoare de peste 20.000 de lei. Totodată, au fost întocmite două dosare penale, iar polițiștii continuă cercetările pentru tragerea la răspunde a persoanelor vinovate”, se arată într-un comunicat al IPJ Bistrița-Năsăud.

Dosar penal pentru tăiere, fără drept, de arbori și furt de arbori

Conform primelor verificări, în perioada 11 noiembrie 2020- 4 ianuarie 2021, o societate comercială din Ilva Mare care a exploatat o partidă, ar fi tăiat fără drept și ar fi sustras 11 arbori cu un volum de peste 23 de metri cubi, în valoare de aproximativ 13.400 de lei. Polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit.

Fals sub semnătură privată

Un bărbat de 32 ani din Ilva Mare, pădurar de profesie, ar fi întocmit și eliberat avize de însoțire pentru cantitatea de 10,06 metri cubi de material lemnos și ar fi specificat faptul că provine din fondul forestier proprietate a unei persoane fizice, însă în realitate ar fi fost exploatat din fondul forestier al comunei Ilva Mare. Polițiștii specializați în cercetarea infracțiunilor la regimul silvic continuă cercetările pentru tragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate.

2 comentarii

  • 20000 lei confiscari si amenzi e ceva! Dar s-a furat de 20 de miliarde si se continua furtul.Ne sperie imaginea unei tari fara paduri ,in care muntii vor veni peste noi,cand nepotii nostri ne vor intreba ce fel de tara le-am lasat! Cand ne vom trezi DIN SOMNUL CEL DE MOARTE?!

  • Bine ca ne batem capul cu SUMAL-uri programe de-amj prastia. Vezi draga Doamne cu programe si hartogarii se stopeaza taierile. Hai mai bateti-va coasa. Ca pulimea inghite totul……

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Paul Medesi Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS