Actualitate

Liber la sărit! Trambulina din parc, deschisă zilnic pentru distracție

Trambulina cu corzi elastice cu patru posturi, amplasată pe latura estică a parcului municipal, în apropierea spațiului de joacă, poate fi folosită.

Cei care doresc o pot utiliza gratuit, după următorul program: luni-vineri între orele 16.00 – 20.00, sâmbătă-duminică între orele 10.00 – 20.00.

”Sunt deschise spre folosință gratuită cele 4 trambuline care completează spațiul de joacă aflat la intrarea dinspre Sala Polivalentă în Parcul Regele Mihai I!”, a anunțat primarul Bistriței, Ioan Turc.

Săritul pe trambulină este un exercițiu cardiorespirator eficient, care ajută la arderea caloriilor. În plus, săritul pe trambulină poate fi o activitate foarte distractivă. Un antrenament pe o trambulină este suficient pentru a îmbunătăți rezistența și a arde calorii. Există o gamă variată de trambuline pentru copii, adolescenți și chiar adulți. Trambulinele dispun de corzi elastice de susținere. Astfel, toți cei care sar pe trambulină sunt în deplină siguranță, neexistand riscul de a se lovi sau accidenta.

Municipalitatea a alocat în bugetul Bistriței pe 2022 bani și pentru noi facilități de agrement și recreere, după ce anul trecut în Wonderland s-a deschis un bike park, în Parcul Municipal a fost amplasat un pumptrack modular, iar în centrul orașului a fost montat un patinoar sintetic. Astfel, s-au alocat 87.000 de lei pentru trambulină și 250.000 de lei pentru un trenuleț electric electric de agrement pentru copii în vederea organizării unor circuite în zonele parcului. Locomotiva va fi albastră, pusă în mișcare de un motor electric având o autonomie de minim 50 de km, care să ruleze cu viteza minimă de 5km/h, iar mini vagoanele vor avea fiecare câte 6 locuri pentru copii. De asemenea, au fost prevăzute investiții pentru elemente de skate park (piramidă, complex, acoperiș, bancă cu masă, scară, bară, bancă, trambulină half pipe), în total 476.000 de lei.

1 comentariu

  • Inainte de a sarii cu trambulina din parc, sa nu uitam ca astazi 3 mai este „Ziua mondială a libertăţii presei”.
    Libertatea de exprimare este chestiune importantă. Ziua mondială a libertăţii presei a fost proclamată de Adunarea Generală a ONU, în 1993, în urma unei recomandări adoptate la a XXVI-a sesiune a Conferinţei Generale a UNESCO. ONU a declarat ziua de 3 mai drept Ziua mondială a libertăţii presei pentru a aduce în atenţia publică importanţa şi necesitatea respectării libertăţii de exprimare, conform articolului 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului: „Orice om are dreptul la libertatea exprimării opiniilor; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum şi libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace şi independent de frontierele de stat”. Cu toate astea, au existat si mai există numeroase încercări de îngrădire a libertătii presei din România. Cel mai recent exemplu este din luna martie, 2022 când Guvernul României, prin Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), la care s-a alăturat CNA și mai multe ONG-uri, a pregătit o platformă informatică, ce va scana presa online, dar și bloguri și rețele sociale, pentru a găsi “fake news”, surse de dezinformare și propagandă în contextul conflictului din Ucraina. Cine asociază Guvernul, preşedintele şi premierul cu corupţia ori incompetenţa e suspect de propagandă rusă în algoritmii propuşi.
    (Vezi: https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/exclusiv-statul-face-o-platforma-care-va-scana-dezinformari-in-online-cine-asociaza-guvernul-presedintele-si-premierul-cu-coruptia-ori-incompetenta-e-suspect-de-propaganda-rusa-in-algoritmi-propusi-20633273)

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Radu Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS