Actualitate

Licitaţia pentru serviciile de salubrizare stradală, finanţate din bugetul local, extremă urgenţă

Municipalitatea vrea să organizeze cât mai repede licitaţia pentru măturatul, spălatul, stropirea şi întreţinerea drumurilor, de colectare a cadavrelor animalelor de pe domeniul public şi din gospodării, deoarece la sfârşitul lunii iulie se încheie activitatea de montare a containerelor semiîngropate, după care intră în vigoare contractul de colectare efectivă a deşeurilor.

Consiliul Local Bistriţa este convocat joi în şedinţă extraordinară pentru a aproba de urgenţă ”proiectul de hotărâre privind reglementarea activităţii de măturat, spălat, stropirea şi întreţinerea căilor publice, a activităţii de colectare a cadavrelor animalelor de pe domeniul public şi predarea acestora unităţilor de ecarisaj, precum şi a activităţii de colectare, transport şi neutralizare a deşeurilor animaliere provenite din gospodăriile populaţiei” (caietele de sarcini, criteriile de calificare, selecţie şi atribuire).

”Proiectul de hotărâre trebuie adoptat în regim de urgenţă. Consiliul Judeţean a transmis o informare privind stadiul contractului de furnizare “Achiziţii de echipamente cu montaj şi pubele pentru colectarea deşeurilor în judeţul Bistriţa-Năsăud”, conform căreia termenul de finalizare a contractului este 31.07.2014. După această dată, operatorul va proceda la colectarea efectivă a deşeurilor din municipiul Bistriţa. Având în vedere acest termen se impune parcurgerea procedurilor de desemnare la nivelul municipiului Bistriţa a operatorului care va realiza activităţile prevăzute în proiect. După adoptarea acestuia, se va trece la publicarea în SEAP a anunţului de organizare a procedurii licitaţiei deschise. Durata de desfăşurare a procedurilor licitaţiei este estimată la minim 125 zile. Finanţarea activităţilor de salubrizare menţionate se va asigura din bugetul local”, se arată în expunerea de motive.

În prezent, activităţile de salubrizare în Bistriţa sunt efectuate de SC Urbana SA, contractul fiind valabil până la data la care operatorul unic stabilit de către Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud va începe prestarea efectivă a activităţii de colectare şi transport a deşeurilor municipale. Această activitate face parte din proiectul ”Sistem de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Bistriţa-Năsăud”.

Operatorul pentru servicii de colectare şi transport a deşeurilor, SC Vitalia Servicii pentru Mediu SA în asociere cu SC Brantner Servicii Ecologice SA şi SC Floricon Salub SRL, a fost stabilit în urma unei licitaţii publice organizate de CJ şi va deservi inclusiv Bistriţa. Operatorul se va ocupa de colectarea şi transportul gunoiului la Tărpiu, gestionarea staţiilor de transfer şi a centrelor de colectare.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.