Actualitate

Liderul PMP BN Ionuț Simionca vrea să le dea o mână de ajutor aleșilor: Să lucrăm împreună pentru bistrițeni!

”Le transmit un mesaj tuturor parlamentarilor de Bistrița-Năsăud: le voi oferi sprijin gratuit şi toată experienţa pe care am acumulat-o în aceşti patru ani. Îmi arăt disponibilitatea de a mă pune în folosul comunităţii prin a-i sprijini pe actualii parlamentari. Indiferent de culoarea politică, politicienii trebuie să lupte pentru cetăţeni. S-au terminat alegerile şi trebuie să arătăm unitate, solidaritate, să punem umărul cu toții la o administraţie bună, la o guvernare sănătoasă. Tot ce am învăţat în cei patru ani de activitate în Parlament, fiind unul dintre cei mai activi parlamentari din România şi cel mai harnic din Bistriţa-Năsăud, poate fi pus în folosul comunităţii”, spune președintele PMP Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca.

Liderul PMP BN a menționat că el nu a beneficiat de sprijinul parlamentarilor mai experimentați și a fost nevoie de timp pentru a înțelege mecanismele după care funcționează Parlamentul și care este tehnica legislativă. ”Așadar, cred că este oportun să lucrăm împreună şi să dăm dovadă, la urma urmei, că vrem să facem lucruri bune pentru cetăţeni. România are nevoie de politicieni care acționează când trebuie, nu care așteaptă. Demersul meu este justificat prin prisma respectului pe care îl port bistrițenilor, voturilor şi încrederii pe care mi le-au acordat. Obligația, responsabilitatea mea este să pun tot ce am învățat în folosul comunității”, a declarat Ionuţ Simionca.

”Acesta este semnalul pe care îl transmit aleșilor: sunt la dispoziția lor, gratuit, îi voi sprijini cu tot ce știu pentru ca proiectele bune să meargă mai de parte, așa cum este Autostrada Nordului spre exemplu. Cred că este un act de corectitudine politică față de cei care m-au susținut. Nu mai sunt alegeri în următorii patru ani, trebuie să lăsăm deoparte luptele politice și cearta”, a comentat el.

https://www.facebook.com/IonutSimionca/posts/4201752656506227

2 comentarii

  • Ionuț,nu-i rău,că vrei bine,cum ar spune cineva,dar sincer,de gargară ieftină și populism deșănțat,nu duc lipsă nici ăștia.Sunt convins că știu foarte bine și cum să ,,chivernisească” puțina sâmbrie care o primesc,așa că eu zic,să nu te ostenești prea tare .În schimb pe autostrada Nordului,se poate circula și acum,adică un pic mai la Nord de Paris,de Madrid,că pe asta a noastră,poate stră…stră…strănepoții.
    PĂREREA MEA !

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Nea Ion Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS