„După ce eu am cunoscut Becleanul ca un orăşel în care nu se întâmpla nimic, acum văd că se întâmplă foarte multe lucruri în el. E foarte dinamic, plin de viaţă. Chiar îi spuneam domnului primar că trebuie să facă neapărat o centură ca să scoată traficul de aici pentru că începe să semene tot mai mult cu Gara de Nord din cauza camioanelor şi autobuzelor. Cred că trebuie să revină la parfumul lui de altădată, mai puţin agitat de zgomotul TIR-urilor care se îndreaptă spre Moldova sau mai ştiu şi eu unde. Becleanul este un oraş cu o dinamică stabilită în ultimii ani, iar eu mă bucur tare mult pentru că începe să figureze pe anumite hărţi pe care nu era până acum, inclusiv pe cea turistică”, ne-a declarat prof. univ. dr. Liviu Maior.
Fostul ministru al Învăţămntului a spus că întotdeauna s-a mândrit cu Becleanul şi cu şcolile lui, dar acum se mândeşte mai mult, graţie lucrurilor făcute de administraţia condusă de Nicolae Moldovan.
„În anul 2000 când se lansa în politică tânărul primar Nicolae Moldovan, eu deţineam o funcţie în conducerea partidului. La întrunirea electorală l-am susţinut, le-am cerut beclenarilor să îl voteze ca şi cum m-ar vota pe mine dacă aş candida la funcţia de primar. L-au votat şi mă bucur pentru că au făcut o alegere foarte bună”, a adăugat Liviu Maior.
Ulterior, la festivitatea de deschidere a Zilelor Becleanului, fostul ministru a spus că vine, de regulă, acasă în 1 noiembrie, la Luminaţie, când în cimitir regăseşte „vechiul Beclean”, cu oameni cunoscuţi împreună cu care a copilărit, ceea ce îi umple întotdeauna sufletul de bucurie, dar îi place totodată să vadă ceea ce s-a făcut nou. El i-a îndemnat pe oameni să preţuiască istoria şi pe toţi cei care au făcut-o şi să se bucure de tot ce s-a construit nou în oraş.
Cristiana Sabău
Adaugă comentariu