Surse politice au declarat, luni, pentru Timp Online, că nu s-au încheiat deocamdată negocierile cu Liviu Rusu, acesta având termen până marţi să decidă ce va face. Se pare că fostul preşedinte al CJ Bistriţa-Năsăud nu a reuşit să adune suficiente semnături ca să candideze ca independent, iar cum PRM nu avea candidat în colegiul respectiv, toată lumea ar fi mulţumită în cazul în care s-ar ajunge la un acord.
Luni, PRM Bistriţa-Năsăud era în focul stabilirii candidaţilor. Contactat telefonic, preşedintele filialei, Viorel Cotuţiu, a declarat că, în mare, lucrurile au fost stabilite.
„Nu pot confirma, nici infirma candidatura domnului Liviu Rusu în numele PRM. Aşteptăm un răspuns ferm de la dânsul. Marţi depunem candidaturile şi are timp să ne anunţe ce va face. Am stabilit însă ceilalţi candidaţi”, a declarat Viorel Cotuţiu.
Potrivit sursei citate, în Colegiul 1 Camera Deputaţilor va candida Gheorghe Pop, în Colegiul 2 Camera Deputaţilor – avocatul Adrian Zagrai, în Colegiul 3 Camera Deputaţilor – Anca Cârcu.
În Colegiul 1 Senat, PRM îl va avea candidat pe fostul prefect Viorel Pupeză care face parte din Partidul Dreptăţii Sociale cu care PRM are un acord de colaborare, iar în Colegiul 2 Senat va candida Mircea Cupşa Kiseleff.
Reamintim că Liviu Rusu s-a autosuspendat din PDL, iar cazul lui trebuia discutat în forurile de conducere ale partidului. Acest lucru nu s-a întâmplat până acum, dar înscrierea într-un nou partid politic va duce, automat, la pierderea calităţii de membru în celălalt.
Cristiana Sabău
Adaugă comentariu