Prima extragere, ocazională, a Loteriei bonurilor fiscale va fi organizată pe 13 aprilie, a doua zi de Paşte, cu un fond de premiere de un milion lei, anunţă Ministerul Finanţelor. Conform proiectului, pentru anul 2015, prima extragere lunară va fi în luna iulie, dar vor putea fi organizate şi extrageri ocazionale.
Loteria va fi organizată lunar, în prima duminică după data de 15 a fiecărei luni, pentru luna anterioară, dar va putea fi organizată şi ocazional, după minimum 15 zile de la sfârşitul intervalului calendaristic participant la Loterie, şi va consta în extragerea aleatorie de numere, respectiv un număr cuprins în intervalul dintre 1 şi 999 inclusiv, reprezentând valoarea totală a bonului fiscal fără subdiviziunile leului, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, şi o dată calendaristică reprezentând ziua emiterii bonului fiscal, aferentă lunii sau intervalului calendaristic, după caz, pentru care este organizată Loteria, în vederea acordării de premii în bani, relevă proiectul obţinut de Mediafax.
Extragerile vor fi organizate de Loteria Română şi sunt publice, iar prima extragere lunară va fi în luna iulie 2015, fiind văzută de Guvern ca măsură pentru combaterea evaziunii fiscale şi reducerea economiei subterane.
La extragerile lunare vor participa bonurile fiscale emise în luna calendaristică anterioară organizării extragerii, iar la extragerile ocazionale participă bonurile fiscale emise în intervalul calendaristic anterior organizării extragerii, stabilit prin ordin al ministrului Finanţelor. „Un bon fiscal este considerat câştigător dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a) a fost emis de un aparat de marcat electronic fiscal care funcţionează în conformitate cu OU 28/1999, sunt lizibile toate informaţiile obligatorii, aşa cum sunt prevăzute de OU 28/1999, are valoarea totală fără subdiviziunile leului, exprimată în monedă naţională, egală cu valoarea extrasă, a fost emis în ziua extrasă, nu are menţionat, cu ajutorul aparatului de marcat electronic fiscal, niciun cod de înregistrare fiscală al cumpărătorului şi a fost emis pentru vânzarea de bunuri şi/sau prestări de servicii către persoane fizice”, se arată în document.
Premiile vor fi revendicate prin depunerea bonului fiscal câştigător, în original, la orice unitate teritorială a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), alături de copia actului de identitate sau a paşaportului titularului bonului şi de o declaraţie al cărei model va fi aprobat prin ordin al ministrului Finanţelor, până la 30 aprilie 2015. Revendicarea va fi posibilă în termen de maximum 30 de zile de la data extragerii, acest termen reprezentând termenul de decădere din dreptul de a revendica premiul. În termen de 10 zile de la expirarea perioadei, unităţile teritoriale transmit către ANAF lista persoanelor care au revendicat premiile. Premiile vor fi virate de către Ministerul Finanţelor în cont bancar deschis la o instituţie de credit din România pe numele câştigătorului, în termen de 60 de zile de la expirarea termenului de revendicare a premiilor, cu posibilitatea prelungirii acestei perioade cu până la 60 de zile, în situaţiile în care există suspiciuni de fraudă.
O persoană va putea revendica un singur premiu aferent unei extrageri, iar premiile vor putea fi revendicate doar de persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani. Ministerul Finanţelor va stabili fondul anual de premiere pentru Loterie, precum şi repartizarea lunară a acestuia. „În vederea obţinerii valorii câştigătoare pentru un bon fiscal, după centralizarea situaţiei bonurilor fiscale câştigătoare revendicate în termen, se împarte fondul lunar de premiere la numărul total al bonurilor fiscale câştigătoare revendicate în termen, iar suma astfel obţinută se rotunjeşte la leu în favoarea câştigătorului. În cazul în care într-o lună calendaristică nu există niciun câştigător, fondul de premiere se reportează pentru extragerea următoare”, este procedura pregătită de Guvern.
La finele anului trecut, Ministerul Finanţelor aprecia că la extragerile lunare vor fi acordate un număr de 160 de premii egale, câte 20 pentru fiecare regiune fiscală a ANAF, valoarea preconizată a fiecărui premiu fiind de 1.200 lei.
Guvernul susţine totodată că Loteria bonurilor fiscale, deşi presupune, similar activităţilor de natura jocurilor de noroc, selectarea aleatorie a unor rezultate cu utilizarea unor mijloace de joc de tipul urnelor, roţilor (mijloace de joc de tip loteristic) în vederea desemnării unor câştigători cărora li se atribuie premii în bani, nu este un joc de noroc, întrucât dreptul de participare nu este condiţionat de plata unei taxe.
Adaugă comentariu