Actualitate

Ce lucrări se vor face în perioada următoare la pârtia din Wonderland

Primăria Bistrița, prin Direcția Servicii Publice, achiziționează direct o serie de lucrări la Pârtia Cocoș din Wonderland, urmând să fie alese ofertele la prețul cel mai scăzut.

În primul rând, realizarea de șanțuri la marginea pârtiei de schi cu excavatorul, pământul urmând să fie împrăștiat în straturi de 15-20 cm grosime. Șanțurile au rol de scurgere și evacuare a apelor de suprafață. Pârtia nu are acum un sistem funcțional de colectare și scurgere a apelor de pe versanți, apa băltind pe pârtie. Șanțurile de drenaj transversale adiacente pârtiei se vor face pe 1.826 ml. Ele vor duce apele spre un șanț colector, cu scopul de a colecta și evacua apele meteorice pentru a evita degradarea pârtiei, a menționat municipalitatea.

Apoi, nivelarea pârtiei de schi pe întreaga suprafață cu buldozerul. Lucrările se vor executa pe 106.470 mp prin tăierea dâmburilor și împingerea în goluri a pământului săpat.

Reamintim că municipalitatea a suplimentat numărul de posturi de natură contractuală la Compartimentul turism, sport – Direcţia educaţie turism, în vederea amenajării şi întreţinerii pârtiei de schi din Wonderland. Șase noi posturi vor completa organigrama: 3 posturi de muncitori calificaţi cu atribuţii de operare pompe, tunuri de zăpadă şi utilaj destinat amenajării şi întreţinerii cu zăpadă artificială a pârtiei de schi, 2 posturi de referenţi cu atribuţii de promovare a activităţilor de  turism derulate în cadrul Complexului Wonderland, verificarea activităţilor operatorului de pârtie de schi, urmărirea stării în care se află balizele, indicatoarele de semnalizare, obstacolele nou – apărute pe pârtia de schi şi remedierea lor, urmărirea derulării contractului cu serviciul de Salvamont Bistriţa-Năsăud, urmărirea respectării tuturor regulamentelor şi respectarea tuturor procedurilor întocmite pentru funcţionarea pârtiei de schi, colaborarea cu Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România, colaborarea cu reprezentantul  autorităţii naţionale din domeniul turismului  în teritoriu  pentru verificări periodice, respectiv starea pârtiei şi a instalaţiilor din dotare, asigurarea întreţinerii şi reviziei sistemului de pompe, hidranţilor electranţi, reţelei de captare şi alimentare cu apă şi întreţinerii, reviziei şi programării tunurilor de apă și 1 post de administrator cu atribuţii de administrare a sediului administrativ, a utilajelor şi echipamentelor din dotarea pârtiei, precum şi de monitorizare a activităţilor desfăşurate pe pârtia de schi.

4 comentarii

  • Singurele lucrari care se fac si se vor face la Wondercretinoland sunt de cheltuirea banului cetateanului si umplerea buzunarului Cretului .

  • Si a pus Cretu o toapa mare directoare la turism si partie ca sa aibe pe cine baga la inaintare.Turismul e varza, strandu varza, zapada o sa vedem. Am citit in ziar ca pleaca cu ea in Franta si inca o serie de obedienti zisi directori. Pe Cincea de la juridic unde il lasati? Cu secretata viceprimarilor?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.