Actualitate

Lucrările de modernizare a DJ 172 E Herina-Lechinţa, recepţionate de conducerea judeţului

Preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, prefectul Ioan Țintean, vicepreşedintele CJ Dorin Popescu şi primarul comunei Lechinţa, Romeo Florian, au participat la recepţia lucrărilor de modernizare a DJ 172 E pe tronsonul Herina – Lechinţa, investiţie în valoare de peste 2 milioane de lei.

Lucrările pe cei aproximativ 6,5 km au fost realizate de SC LDP SA, la recepţie fiind prezent şi directorul societăţii, Andrei Rusu. Investiţia se ridică la 2.068.581 lei.

”E un nou moment de bucurie, e un drum judeţean foarte important, care face legătura între două drumuri deja modernizate, DN 15 A şi DJ 151. Lucrarea face parte din contractul-cadru pe care îl avem cu SC LDP SA, care a câştigat licitaţia pentru turnarea covorului asfaltic. E o lucrare de peste 2 milioane de lei, avem 6,5 km de drum judeţean modernizat, care poate oferi o legătură rapidă şi de calitate între cele două drumuri de care vorbeam. Sunt foarte mulţi oameni care fac naveta la Bistriţa şi care au solicitat de-a lungul timpului modernizarea acestui drum, recepţionat acum. Îi felicit pe colegii de la LDP, drumul respectă toate cerinţele unui drum judeţean, iar calitatea lucrărilor este foarte bună” – Radu Moldovan

”Este o lucrare de importanţă strategică. Auzim de multe ori că nu se pot pune în valoare resursele locale din cauza lipsei infrastructurii. De această lucrare se bucură toţi cei şase primari din zona de câmpie, care era cea mai defavorizată zonă din judeţ. Astăzi vedem cu ochiul liber că se închide Teaca-Archiud-Stupini, Galaţii Bistriţei-Lechinţa şi aştept cu nerăbdare să ducem la îndeplinire şi promisiunea pe care am făcut-o cu preşedintele CJ, drumul Visuia-Silivaşu de Câmpie. Zona de câmpie se conectează tot mai mult la infrastructura judeţului şi sper să închidem acest inel. Acest drum va lega zona de câmpie de Autostrada Transilvania, care trece pe la Luduş. Felicit constructorii. Este şi o mulţumire sufletească, pe aici merg către satul unde m-am născut” – Ioan Țintean

”Pentru Lechinţa este o lucrare foarte importantă, face legătura cu DN 15 A, şi el reabilitat, cu DJ 151, modernizat. Infrastructura în Lechinţa, care are 6.000 de locuitori, este în totalitate refăcută. Nu doar Lechinţa foloseşte acest drum, ci practic întreaga zonă de câmpie a judeţului. Drumul era foarte rău, iar lucrarea este foarte bine făcută. Mulţumesc pe această cale Consiliului Judeţean şi preşedintelui Radu Moldovan, dar şi firmei care a realizat lucrările” – Romeo Florian

1 dj 172 e modernizat 2 dj 172 e modernizat 3 receptie dj 172 e 4 dj 172 e modernizat 5 receptie dj 172 e 6 receptie dj 172 e 7 dj 172 e 8 dj 172 e

8 comentarii

  • Chiar de importanta strategica nu este, poate ca ar fi fost daca se facea pana in Matei si de acolo pana in Strugureni- Chiochis- Dealul Habadoc- Jud. Cluj. E cam mult spus pentru un covor de 6,0 km, cam 4000 to de asfalt, doua zile de lucru pentru o firma care se respecta. DA strategic mai era daca se termina Joseni- Stramba- Ilva Mica. Asa da, merita sa ne laudam.

  • Popcii ortodocsi… da am scris cum merita…iar s-0 mocicolit cu politrucii. Ortodocsia se compromite si se afunda zi de zi tot mai mult. Azi maine or candida tati popcii.

  • 20 miliarde lei vechi ….6 km de asfalt …cu asta am spus TOT .
    PSD inca traieste …si asta se vede !!!
    Pana nu starpim din functiile de conducere pe acesti comunisti, tot de rasu Europei o sa fim . (vb aia : ”va rugam sa ne scuzati,nu producem cat furati”)
    app : sobolanul Ponta deja si-a cumparat voturile mizeriilor de la udmr prin numirea unui prefect maghiar in locul prefectului roman din Harghita ..RUSINE scarbelor!!!

    Dar , noi romanii suntem prea posti ca sa vedem adevarul , pacat ….pacat de aceasta tara frumoasa care este distrusa de mizerabili si hotii din PSD.

    Poate pana la alegeri ne trezim si noi din somnul asta de 25 de ani !!

  • E o licitatie publica. Nu scoate Radu bani din bugetul CJ sa plateasca el cu cat vrea lucrarile de asfaltare. Suma a fost stabilita in urma licitatiei publice. Si nu stiu cum sa va spun, dar 2 milioane lei, adica aproximativ 450.000 euro, pentru 6 km asfalt, cu toate amenajamentele necesare, este un chilipir. Sa nu uitam cand cu 450 milioane euro se plateau 25 km asfalt la Autostrada Transilvania. Se intampla pe vremea guvernarii PDL.

  • Felicitari pentru acest proiect definitivat cu succes…incetul cu incetul judetul incepe sa prinda culoare de cand PSD-ul este la putere…nu am decat cuvinte de lauda in cinstea conducerii judetene si a domnului Emil Radu…si domnule ospatar si mugur de brad at cand o sa realizati si voi cv…atunci sa aveti dreptul sa comentati…pana atunci gura mica…ca de vorbe si jigniri ne-am saturat…si cred ca la fel si oamenii care citesc articolele astea…il loc sa i atrageti de partea voastra mai rau faceti…

  • Schimbarea pana la capat nu înseamnă doar disparitia lui Traian Basescu din funcția de președinte. Înseamnă curajul de a schimba tot ce a mers rău in acești 10 ani!!! IAR NOI…AM INCEPUT SA FACEM ACEST LUCRU! !!!

  • Oamenii astia fac ceva, nu ca pedeliștii si cetățenii sunt multumiți, s-a văzut la europarlamentare si o sa se vadă si la prezidențiale. Sper sa o Țineți tot asa si noi o sa va votam! Sunteți schimbarea de care tara are nevoie

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.