Lucrările pentru realizarea noii punți pietonale de pe str. Tudor Vladimirescu din Bistrița, situată în zona noii Secții de Oncologie, sunt în plină desfășurare, anunță primarul Ioan Turc pe Facebook.
”Mai aproape de puntea nouă din zona Tudor Vladimirescu! În acest moment, pe malul stâng al râului Bistrița se lucrează la culee (montare armătură și cofrare). Totodată, am vizitat fabrica unde sunt aproape finalizate elementele metalice ale punții, iar săptămâna viitoare va începe asamblarea efectivă în proximitatea locației. Acest obiectiv este realizat din fonduri guvernamentale și aduce o soluție nouă de acces într-o zonă intens circulată înspre Serviciul de Ambulanță, o secție reabilitată a Spitalului Județean și imobilele cetățenilor care locuiesc pe Valea Ghinzii. Apreciez ritmul bun de lucru al executantului “Îndemânarea Prodcom”, cu care colaborăm excelent și pentru reabilitarea străzii Tărpiului!”, spune primarul Bistriței, Ioan Turc.
Obiectivul de investiții ”Refacere punte pietonală pe strada Tudor Vladimirescu – inclusiv refacere pile transversale din beton” este finanțat din fonduri guvernamentale cu suma de 1.915.000 lei, restul până la valoarea totală a investiției, de 2.357.514,99 lei reprezentând contribuția din bugetul local.
Noua pasarelă peste râul Bistrița se va executa pe amplasamentul punții existente, care este închisă circulației din 2020 și urmează să fie demolată. Ea va fi înlocuită cu o construcție ce va avea o deschidere de 40 de metri, asigurând o lățime a părții carosabile de 3,4 m destinată traficului velo și un trotuar destinat circulației pietonale. Suprastructura va fi alcătuită din două arce metalice paralele de secțiune casetată. La realizarea structurii metalice se vor folosi peste 50 de tone de oțel structural, ea fiind executată aproape în întregime în uzină, apoi asamblată pe șantier și montată pe poziție cu automacaraua.
Cum de nu s-a gandit si un culoar pentru trotinete pe noua punte devenita pasarela ?
Scrie in articol ca o sa fie si traficului velo. Pe finalul articolului
Așteptăm și începerea construcție podului rutier Stadionului . Pod rutier cu 2 benzi de circulație auto și pistă de biciclete între strada Vasile Conta și strada Codrișor.
Daca mutau podul 20 de metrii mai sus, chiar in fata statiei de salvare si il faceau si auto, in locul terenului de tenis de peste Bistrita se facea un sens giratoriu atunci salvarea ajungea mult mai repede in oras si se degreva Podul Jelnei! Dar ce sa faci daca nu avem urbanisti in Romania…