Mă declar incultă

Sergiu Vitalian Vaida. Despre el este vorba, un personaj care rosteşte cu naturaleţe texte obscene, care spune bancuri cu Dumnezeu şi Sfântul Petru fără să se jeneze că vede în faţa lui feţe bisericeşti, un om care face bani exploatând latura vulgară a fiinţei umane, plasând-o într-o zonă care nu numai că nu e demnă de oraş, nici măcar de suburbii. Acest om a primit, azi, titlul de „cavaler al culturii bistriţene”. Iertaţi-mă că nu pot scrie aşa o denumire cu litere mari. Efectiv nu pot fiindcă mi-e silă de titluri pompoase, dar goale de orice sens, de diplome de duzină, de obsesia unora să le primească, să fie pe scenă, să fie în centrul atenţiei. E un semn de boală să-ţi consumi toată viaţa alergând după diplome fără nicio valoare şi să te apuci apoi, ca un dezmetic, să le înşirui când vezi un microfon în faţă.

Dar să revin la subiect. În campania electorală, mi s-a întâmplat să asist la un spectacol susţinut de Sergiu Vitalian Vaida şi Nănaşii. Oribil spectacol, plin cu texte cu aluzii sexuale, mi se făcea pur şi simplu jenă şi nu-mi venea nici să mă uit la scenă, nici la feţele oamenilor din public. În show-ul plătit cu bani mulţi de un partid politic, Sergiu Vitalian Vaida şi Nănaşii au cântat sau au interpretat, nici nu ştiu cum era de fapt, Rapangaliţa necenzurată. Scârbos, penibil, grotesc. Aveam să aflu apoi că un mare lider politic local a pierdut voturi în campanie din cauza asocierii ultra nefericite între el şi aceşti oameni care nu au nimic de-a face nici cu folclorul, nici cu umorul, cu nimic. Sunt pur şi simplu vulgari şi fac bani din asta.

Totuşi, mă trezeşte cineva din acest coşmar? Ascultaţi „Rapangaliţa” şi cruciţi-vă. Un om care promovează aşa ceva e declarat „cavaler al culturii bistriţene”? În epoca noastră, în ziua în care îl celebrăm pe Eminescu? Am atins limita insuportabilului în materie de penibilism.

Ce-au fost aceste premii ale „culturii bistriţene”? Nişte premii ale reciprocităţii, principiu după care Dorel Cosma funcţionează de când se ştie. L-a descoperit, pe vremea când nu puteam pleca în Europa fără invitaţie. Atunci, cu „Balada” lui cu tot s-a gândit cum ar putea vedea lumea dacă se poate pe cheltuiala altora. Aşa că a făcut Festivalul „Nunta Zamfirei” la care a invitat formaţii de moşi şi babe de oriunde care, în baza reciprocităţii, i-au întors invitaţia.

La gala culturii, şi-a premiat prietenii, cântăreţii de ode, subalternii disciplinaţi, diverşi care îi vor întoarce premiile într-un fel sau altul, fie declarându-l „răsfăţatul culturii mondiale” (cum am citit undeva şi m-am crucit cu două mâini), fie în alte moduri, acordându-i diplome şi premii inventate, fără valoare. Nu ştiu şi nu mă interesează.

Ce ştiu este că majoritatea celor premiaţi azi i-au mulţumit lui, personal, ca şi cum ar conduce o afacere privată, vreun ONG cultural care se autosusţine, nu ar gestiona nişte bani publici, milioane din bani publici. Din poziţia pe care o ocupă nu ar avea dreptul să se comporte aşa sau nu ar trebui să i se permită să folosească titluri inventate de el peste noapte şi date după bunul său plac. În fond, dacă vrea să facă asta, să tipărească cinci mii de diplome cu numele său şi să le împartă. În calitate de director al Centrului Cultural Municipal vorbeşte în numele oraşului, în numele nostru. Fireşte, nu în numele meu. Eu mă declar incultă ca să fiu sigură că stau exact la polul opus şi că nu ajunge la mine nici măcar un ecou din „Rapangaliţa”. Brrrrrrrrrrrr!

Cristiana Sabău