Timp de gândire

Un an de la izbucnirea protestelor. Ce s-a obţinut?

Astăzi, de Ziua Culturii Naţionale, se împlineşte un an de când la Bistriţa au izbucnit protestele. Era o zi rece de iarnă şi începuse să ningă. O mână de oameni s-a adunat în faţa Spitalului Judeţean de Urgenţă şi a pornit spre Prefectură. Li s-au alăturat mulţi alţii de părea că a venit din nou Revoluţia. Cineva a lansat vestea că Ioan Oltean ar putea fi la Gala premiilor culturii bistriţene şi tot alaiul s-a îndreptat spre Centrul Cultural Municipal.

Pe feţele unor oameni în special ale celor vârstnici se citea atunci entuziasmul. S-au săturat să rabde sărăcia, lipsa perspectivei, aroganţa celor pe care îi vedeau mereu la televizor punându-i mereu la punct. Mulţi purtau pancarte pe care scria „Blonda, Chiorul şi Piticul să plece după nea Nicu”, „Băsescu, ia-ţi urmaşii şi pleacă!”. Din aproape toate reieşea că principalul adversar al protestatarilor era Traian Băsescu.

Nimănui nu i-a păsat de vremea rea, de frig, au stat unii lângă alţii convinşi că ceva se va schimba. Fotografiile de acum un an spun totul despre starea de spirit de atunci. Ignorând politicienii mai mari şi mai mici care s-au strecurat printre oameni având interesele lor meschine, fotografiile cu mulţimile dovedesc, dacă mai era nevoie, că în stradă au ieşit oameni de toate vârstele şi condiţiile sociale. Au cerut plecarea preşedintelui, exponentul unui regim politic pe care nu îl mai suportau poate că nu atât din cauza măsurilor de austeritate, cât din cauza stilului mitocănesc în care a încercat să le impună celor mai săraci dintre români, protejându-şi, în schimb, găştile de parveniţi cu funcţii. Aşa cum se ştie, protestele au continuat până spre sfârşitul anului 2012 cu sincope mai mari sau mai mici, cu oameni tot mai puţini, dar au continuat fiindcă scopul declarat al protestatarilor, plecarea lui Traian Băsescu, nu a fost atins nici azi.

Ce s-a obţinut? Românii în general şi bistriţenii în special au prins mai mult curaj să spună în faţă ce îi doare, să reacţioneze atunci când simt că li se face o nedreptate sau chiar mai multe. Probabil că acesta este cel mai important câştig. De acum, orice regim ar veni, ar trebui măcar teoretic să se teamă de „furia maselor”.

Emil Boc şi gaşca lui de miniştri au părăsit guvernarea, PDL a suferit o oarecare înfrângere la alegerile locale. La Bistriţa, Liviu Rusu şi ai lui, obligaţi de ancheta DNA, au trecut în umbră şi au dispărut din peisaj. Alegerile parlamentare au adus o înfrângere şi mai dureroasă partidului condus de Ioan Oltean care a intrat în Parlament doar datorită unei legi pe care singur a catalogat-o drept strâmbă. Vestea bună a fost aceea că  Ioan Botiş, fost ministru arogant al Muncii preocupat mai mult de îmbogăţire personală, a dispărut total. Doar numele său scris pe o uşă din centru ne mai aduce aminte multora că Botiş a fost un politician local. Din fericire, nu mai este!

Traian Băsescu nu a plecat, dar măcar tace, obligat de europeni, devenind ceea ce nu a vrut niciodată, un fel de Ion Iliescu. Nu i-a mai rămas aproape nimic de distrus decât propriul partid şi probabil că se va ocupa intens de asta.

Ce nu s-a obţinut? Nu ducem o viaţă mai bună. Certurile politice au influenţa mult cursul euro şi al dolarului, facturile au crescut, banii sunt tot mai puţini, taxele tot mai mari, locuri de muncă nu există, perspectivele unei vieţi cât de cât decente sunt reduse la zero. Avem, ce-i drept, mai multă linişte pe care o umplem cu scandaluri de divorţ. Dacă palatele nu se mai ceartă, atunci trebuie să găsim măcar un conflict pe care să îl urmărim la televizor. Primim circ pentru ca să uităm că ne e foame.

În ciuda dorinţei unanime exprimate în stradă luni la rândul, nu avem conducătorii pe care ni-i dorim. Vedem, în mare, aceleaşi figuri pe care le ştim din alte guvernări, asistăm la aceleaşi bâjbâieli şi contraziceri, la măsuri luate care sunt apoi revocate. Stilul românesc de a conduce ţara s-a păstrat întocmai. Conducătorii sunt alţii, au altă culoare şi numai răbdarea noastră istorică ne face probabil să le dăm mereu câte o şansă.

Cristiana Sabău

10 comentarii

  • In urma unor proteste masluite de beshafonul Antena3, romanii au obtinut:
    . inflatie de 5%
    . accize crescute
    . curent si gaze mai scumpe cu 15% (in Ungaria si Bulgaria au scazut cu 10%)
    . impozite mai mari cu 16-20%
    . tvr cultural inchis
    . romania pe ultimul loc in UE (bulgaria ne-a depasit demult)
    . in parlament de 2 ori mai mare
    . cel mai obez guvern postrevolutionar
    . cresterea numarului de bugetari
    . scandal nonstop in politica, justitie, societate, familii, prieteni
    . stoparea tuturor investitiilor publice in ultimele 9 luni
    . revenirea salariilor bugetarilor la valoarea initiala, revenire mancata insa de inflatie si scumpiri
    . discreditarea scolii romanesti prin scandalurile plagiatelor din guvernul Ponta
    . cresterea alarmanta a suicidului si incidentelor arme albe, pistoale, bome
    . introducerea unor penali si analfabeti in parlament (vezi Becali – comisia juridica)
    . insolventa Hidroelectrica, distrugerea Oltchim
    . nepotizarea ICR
    . inghetarea fondurilor europene
    . reintroducerea taxei auto
    . introducerea impozitului forfetar

    • Habar n-am in mintea cui s-o intamplat lucrurile asa cum le relatati in acest remember.
      Perceptia mea este cu totul alta.
      In urma unei greseli strategice a presedintelui Basescu, cea privitoare la Raed Arafat, s-a pornit o actiune in strada legata de la o neintelegere a ceea ce ar fi trebuit sa fie reforma sanatatii. Pentru ca romanii l-au perceput pe Arafat ca omul care a creat ceva pentru ei, cand toti compatriotii nostri politicieni mai mult au distrus, sentimental oamenii s-au aliat cu acesta, fara a judeca mai profund lucrurile, caci iata, in timp, se pare ca totusi Basescu a avut dreptate, caci sistemul sanitar se afunda din ce in ce mai mult in mocirla, ramanand la mana profitorilor, care este din ce in ce mai clar ca isi doresc ca toti banii privati ce intra in Casa Nationala de Sanatate, sa fie manevrati la comun de catre stat inspre grupuri de interese ce lucreaza in subteranele sistemului, praduindu-l fara mila.
      Imediat ce s-au coagulat cateva miscari de strada, firave la inceput, in secunda doi, au aparut confiscatorii politici, sustinuti incredibil de trusturile media fidele si slugarnice, apte sa denatureze realitatea si sa fie principala sursa de provocare si invrajbire a romanilor contra romanilor. Analizand numai fotografiile publicate aici, din acele vremuri, veti constata ca exista personaje politice ce urlau de mila poporului, imbracate in blanuri si haine scumpe, premeditand parca ce va sa se intample ulterior.
      Adeca, guvernul Boc demisioneaza, se instaleaza guvernul Ungureanu, trantit la 70 de zile, prin tradare si bani grei de catre politicienii ce-si cautau scapare, instalandu-se ulterior un guvern sustinut de catre ipocriti de tot felul, avand in frunte un om cu un caracter absolut indoielnic, hot dovedit, papusa manevrata de interesele trusturilor media conduse de un securist notoriu.
      Singura chestie notabila a acestui guvern a fost puciul de asta vara, lovitura de stat, urmare careia, Romania a avut mult de suferit ca si imagine, ajungandu-se la interventii incredibile din exterior pentru a se putea pastra macar aparenta statului de drept. Cu mari scremeri si cu mari cedari, s-a intamplat ca nu s-a reusit a se fura suficient, ca al nostru presedinte sa fie marsav debarcat, pentru ca cei ce-si doreau puterea deplina sa poata pune mana pe toate parghiile de putere, mai ales pe coana justitica, cea dornica de a scapa de calareala.
      Sia fost vara, sia fost toamna, si-au venit alegerile… iar acum ne aflam in situatia de a avea cel mai penal guvern din totdeauna, cel mai umflat parlament, iar lupta de calarire a justitie a reinceput.
      Sunt scarbit si prea multe sperante de mai bine n-am. Nefiind un asistat social, ma cutremur de faptul ca au sa vina astia cu armata sa ma controleze daca mi-am platit darile la stat, sa poata din banii mei privati sa cumpere voturile viitoare, pentru ei si pentru familiile lor. Nu stiu cat voi mai rezista, poate ca intr-o zi am sa-mi iau lumea in cap, la fel ca un buna amic al meu, ce obisnuia si el sa mai comenteze pe aici, care, asta-vara, s-a luat si s-a dus, stabilindu-se intr-o tara ce nu cunoaste atata dezbinare pe seama politicului.

  • Domnule „Marius”de ce nu aveti curajul sa va scrieti numele adevarat ? Insirati un adevarat „poem de dezinformare” cititorilor acestui ziar serios ! Oamenii, s-au desteptat stimabile domn ! Imi doresc, sa incercam cu totii, sa parcurgem aceasta perioada de criza europeana, cu calm, fara patima, in interesul nostru si al Romaniei !

    • Cand Romania este condusa de un PLAGIATOR, un CIOBAN ANALFABET si un TURNATOR DOVEDIT, dati-mi voie sa ma indoiesc ca Romania are de castigat.

    • Oamenii s-au prostit, nu s-au desteptat. Mai vedem peste cateva luni… In alta ordine de idei la ce liniste va referiti? A, ca nu mai urla Antenele impotriva Guvernului? Pai Antenele sunt televiziune partinica, adica de partid iar partidul lor e la guvernare. Cum sa faca scandal impotriva Guvernului? Sigur ca e „liniste”.

  • Va rog prezentati punctual cele spuse de dumneavoastra, spunandu-ne din vina cuisunt..
    . inflatie de 5%
    . accize crescute
    . curent si gaze mai scumpe cu 15% (in Ungaria si Bulgaria au scazut cu 10%)
    . impozite mai mari cu 16-20%
    . tvr cultural inchis
    . romania pe ultimul loc in UE (bulgaria ne-a depasit demult)
    . in parlament de 2 ori mai mare
    . cel mai obez guvern postrevolutionar
    . cresterea numarului de bugetari
    . scandal nonstop in politica, justitie, societate, familii, prieteni
    . stoparea tuturor investitiilor publice in ultimele 9 luni
    . revenirea salariilor bugetarilor la valoarea initiala, revenire mancata insa de inflatie si scumpiri
    . discreditarea scolii romanesti prin scandalurile plagiatelor din guvernul Ponta
    . cresterea alarmanta a suicidului si incidentelor arme albe, pistoale, bome
    . introducerea unor penali si analfabeti in parlament (vezi Becali – comisia juridica)
    . insolventa Hidroelectrica, distrugerea Oltchim
    . nepotizarea ICR
    . inghetarea fondurilor europene
    . reintroducerea taxei auto
    . introducerea impozitului forfetar

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.