Cultură

”Mai mult decât tango…”

Centrul Cultural Municipal ”George Coșbuc” Bistrița vă invită la Palatul Culturii la concertul ”Mai mult decât tango…”.

Concertul va fi susținut de Zoltan Nagy (bas bariton) și Bogdan Laketic (acordeon).

În program, lucrări de: Carlos Gardel, Astor Piazzolla, Osvaldo Farres, Hammerstein & Logan, Wasserman.

Evenimentul cultural este programat miercuri 18 octombrie, ora 19.00.

Zoltan Nagy și-a început cariera internațională fiind cel mai tânăr membru în ansamblul Operei de Stat din Viena. Recunoscut de criticii de operă pentru atuurile sale atât în rolurile dramatice, cât și în cele comice, este invitat în mod regulat să interpreteze roluri în multe dintre cele mai importante case de operă din Europa și nu numai. Cel mai solicitat rol al lui Zoltan a fost Escamillo (Carmen), rol pe care l-a interpretat în peste 12 producții în teatre precum Bilbao (ABAO), Teatro Massimo di Palermo, Teatro Grande di Brescia, Teatro Ponchielli di Cremona, Teatro Sociale di Como, RTE Orchestra în Dublin, Opera Națională Română București și Cluj, Marea Operă Shaanxi din China, Teatrul de Stat din Nürnberg, printre altele. Zoltán Nagy este unul dintre cei mai apreciaţi artişti lirici români la nivel mondial.Teatrul Bolshoi din Moscova, Opera din Hamburg, Filarmonica din Singapore, Orchestra Naţională a Taiwanului, Opera Bilbao, Opéra de Nice, Onassis Atena, Opera de Stat din Budapesta sunt doar câteva dintre scenele cucerite de tânărul bas-bariton. Vocea şi maniera sa specială de interpretare au fost deseori remarcate de critica internaţională de specialitate.

Acordeonistul sârb Bogdan Laketic din Viena, născut în 1994, este un solist dinamic, un muzician de cameră și membru al mai multor ansambluri de diferite stiluri muzicale. Din 2016 activează pe scenă, susținând peste 300 de concerte în 40 de țări de pe 5 continente diferite, inclusiv săli de concerte precum Carnegie Hall, Musikverein Vienna, Tonhalle Zurich, Hermitage Theatre St. Petersburg, Teatro del Lago Chile, Katsushika Symphony Hills Tokyo, Tianjin Conservatory China, Kolarac Belgrad, și la festivaluri precum Schleswig-Holstein Musik Festival, Kissinger Sommer, Wien Modern, Impuls Graz, Festival de música de Morelia din Mexic, Summerwinds Festival, Musical Olympus Festival, Johor Bahru Festival din Malaezia, European Arts Forum din Bruxelles, Abiquiu Chamber Music Festival din New Mexico, Istanbul Music Festival, Settembre Musica Tunesia, MiTo Festival din Milano și Torino și altele. Proiectele sale curente sunt Duo Aliada, duo premiat saxofon/acordeon; kammerfunk, cvartet vioară/violoncel/clarinet/acordeon; solo și angajamentul său în muzica contemporană și a lucrat cu compozitori la crearea de noi piese pentru acordeon. A înregistrat albume cu casele de discuri germane Ars Production și Hänssler Classic și labelul vienez Gramola.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.