Pe traseul Liniei Verzi, între Viișoara și Unirea, nu se va mai putea parca la marginea străzilor începând cu prima zi a lunii lui florar, de când se vor pune în mișcare și autobuzele electrice cu care vom putea circula gratuit.
”Suntem în procesul de recepție a Liniei Verzi, se remediază micile deficiențe constatate, după care, cel mai probabil cu data de 1 mai a.c. va fi funcțională. Autobuzele sunt pregătite. S-a făcut verificarea lor inclusiv pe timp de iarnă. Scopul acestui proiect a fost de la bun început descurajarea traficului din oraș și mutarea interesului cetățenilor către transportul public în comun. Astfel, vom avea un oraș cu mai puțin praf, cu un aer mult mai respirabil și o să încurajăm pe toată lumea să utilizeze mijloacele de transport în comun”, a spus primarul Gabriel Lazany într-o emisiune la postul local AS TV.
Potrivit edilului, până atunci, municipalitatea vrea să mai aibă pregătite câteva parcări, una pe strada Lupeni, pentru șoferii care parchează, de regulă, pe str. Gheorghe Șincai, și alta în zona Bistricioarei – Grigore Bălan.
”Am făcut o solicitare către Ministerul Dezvoltării să transfere în patrimoniul municipiului o casă unde avem câțiva asistați social, pentru a o putea demola, și a face încă o parcare mare cu intrare din Bistricioarei și de pe General Grigore Bălan. Va fi o parcare generoasă care va putea deservi cele două zone. Nu am primit răspunsul deocamdată. Am înțeles că de la Ministerul Dezvoltării s-a dus către Ministerul Finanțelor și vom vedea în ce stadiu sunt hârtiile. Transferul se face printr-o HGR. În cele din urmă, vor ajunge la Secretariatul General al Guvernului și se va iniția HGR”, a spus Lazany.
Pe lângă crearea rutei noi de transport public (Unirea/DN 17 – Calea Moldovei – General Grigore Bălan – Bistricioarei – Piața Petru Rareș – Piața Unirii – Dornei – Gheorghe Șincai – Independenței – Libertății – Viișoara/DN 17) operat cu vehicule electrice, proiectul ”Linia Verde de transport public utilizând mijloace de transport cu motor electric sau hibrid cu normă de poluare redusă” (19,1 milioane euro) a prevăzut modernizarea părții carosabile pe anumite tronsoane şi a zonelor adiacente, prin remodelarea parcărilor, trotuarelor, spațiilor verzi și a pistelor de cicliști, amenajarea a 42 de stații de autobuz curente și a două stații terminale.
Traseul ”Liniei Verzi”, așa cum este el menționat în proiect este: Unirea – Calea Moldovei – Gen. Grigore Bălan – Bistricioarei – Piața Petru Rareș – Piața Unirii – Dornei – Gh. Șincai – Independenței – Libertății – Viișoara.
Ieri era o taxa pentru parcare, astăzi sunt amenzi! Mâine e ceva pozitiv sau doar statul își umflă mușchii și ii arata privatului cat e de tare .
Sunt curios cat mai accepta lumea atâtea taxe, impozite, lipsuri, ipocrizie etc.
Se pare că mai marii politicului nu au înțeles nimic de la votul dat de români.
Cat despre cei din judetul nostru, nici nu vor înțelege vreodată!
Parca traseul era din livezile pana in magherus!
Sau s au terminat banii?
Stimate Mircea, cred că ai scris comentariul într un moment emoțional….Cu toții avem probleme în această viață….Poluarea trebuie combătută cumva ….Numărul de mașini a crescut în Bistrița vertiginos! Tipul de oraș” între dealuri” nu permite o extindere adecvată! Foarte greu pot fi găsite soluții fezabile ,nu fanteziste! Condiția umană cuprinde și ipocrizie și prostie,uneori și minciunele,pe langă virtuți apreciate! Peste tot în lume sunt taxe și impozite! Viața nu este ușoară! Trebuie mereu să ne adaptăm! Fiecare cetățean votează după cum și căt gândește! Nu uita că, la acest ultim scrutin parlamentar,în acest județ,au fost aleși 3 parlamentari cu un număr relativ mic de voturi,oameni necunoscuți din alte județe chiar și venit din altă țară care nu au făcut nici o zi „live”,campanie!Așa că,lasă tenta politică la o parte! Asta este administrație și trebuie să o sprijinim! Cu respect,MNPop
Nesimțiții care stau în Centru Vechi să-şi parcheze mașinile în curți să nu şi le mai lase pe stradă că de aceea au porți şi curții.
P.S. Asta este valabil şi pentru nesimțiții ce stau în Primărie.
Marius mergi mă acolo foarte departe în peri seculari şi lasă-ne de lecțiile tale cu aere aristocrate că lumea sa săturat de politicieni jenanţi ca voi care aruncă bani noștri pe toate inutilităţile posibile în schimb nu fac ce este urgent şi strict necesar pentru cetățenii orașului şi județului nostru de aceea votează pe oricene altcineva însă nu pe voi dacă ar putea ar vota chiar de pe alt continent sau altă planetă.
M-ai scăpăm de rable în orașul ăsta sufocat….uraaaa, PS unele persoane nu pot circula nici măcar 2 km pe jos…sincer în orașul ăsta la cât este de mare, nici nu ar fi nevoie de mașină

și acuma o să apară haiteri obezii care gâfâie de la atâta plimbat cu mașina, pardon rabla
Daca platesc mai multe impozite decat tine am dreptul sa ti pun 25% taxa pe prostie?
Soluția corectă ca să scăpăm de rable este interzicerea intrarii in oras a celor cu norme de poluare sub Euro 5, ca și in vest. Restul sunt povești. Ce vă face pe voi să credeți că dacă se dă drumul la linia verde nu o să mai aveți poluare? Dimpotrivă va fi chiar mai multă, pentru că vor circula aceleași mașini, și fiind aglomerație vor sta mai mult in trafic.
Ești, într-o gravă eroare informațională de unde rezultă o gândire bazată pe o percepție manipulativă societal la a cărei victimă ești
Cu ocazia asta poate ii mai intreaba cineva pe liderii orasului si a judetului ce se mai intampla cu centura/autostrada.
Toate judetele din jur au ceva in lucru sau in licitatie doar la Bistrita se bate pasul pe loc.
Toti liderii psd si pnl ce apar prin presa nationala ar putea sa faca mai mult lobby pentru urgentarea proiectelor.
#MiscatiCentura
Care drum de centura? Care autostrada? Mai sunt 3 ani pana la urmatoarea campanie electorala….pana atunci…..sssssst!
Alt răspuns: uni primari pot vezi cel de la Beclean însă alți vezi primari de la Bistriţa pot doar cai verzi pe pereți.
https://timponline.ro/de-azi-noapte-se-circula-pe-varianta-de-ocolire-a-orasului-beclean/
Iar ai aparut cu centura Becleanului? E un rahat de pod de 1 km, care muta o parte din trafic din Beclean tot in… Beclean. Bonus, s-a surpat si drumul. Pana una alta, in Beclean TIR-urile trec prin centru, pe cand la Bistrita, NU!!!
Leberali prostănaci a lui Turc nici măcar o Centură nu au reușit să facă fiindcă au vrut să toace toţi banii care pot veni de la guvern pe un pasaj subteran penibil Gării Tărpiului pe care nu-l vrea nimeni din Bistriţa.
https://timponline.ro/cum-va-arata-pasajul-rutier-subteran-garii-tarpiului-investitie-de-85-mil-euro/
Care sunt stațiile de autobuz din Centru Vechi ?
Poate cu autobuzul vor veni mai mulți oameni în Centru Vechi şi nu va mai fi aşa de pustiu şi deprimant.
Primarul vezi că habarnistu de Turc a uitat două săritori imense pe strada Dornei şi o să-ţi explodeze autobuzele electrice nu departe de biroul tău din Primăriei. Luaţi-vă amândoi de mână şi duce-ţi pe dealul Codrişor să nu vă mai vedem incompetenţilor.
Mutarea Autogării în Piaţa Centrală aşa cum sunt Autogările în toate orașele civilizate şi funcţionale din lume şi aşa cum a fost şi la noi când Centru Vechi funcționa și înainte ca comunişti să o mute lângă Gară aceasta este singura soluție de a mai aduce oamenii în Centru Vechi și de-al scoate din ruina de acum.
https://timponline.ro/bucati-din-acoperisul-unei-case-din-centrul-istoric-al-bistritei-cad-pe-trotuar/
Deja sunt făcute benzile dedicate special şi staţiile pentru autobuze şi autocare din Centru Vechi mai trebuie găsită doar o clădire în care să fie mutată autogara una din Clădirile din Centru Vechi care stă să cadă şi cu această ocazie va fi şi consolidată această clădire.
Unde putem vedea online care sunt cele 42 de stații de autobuz de pe linia verde sau sunt secrete şi acestea ?
Toate stațiile modernizate din Viișoara, de pe Str. Libertății, Bd. Independenței, Bd. Grigore Bălan și Calea Moldovei + cele noi din centru (Str. Gheorghe Șincai – intersecția cu Str Mihai Eminescu, Str. Dornei – in față la primărie și la intersecția cu pasajul VI, Piața Unirii – in fata la Domus, Str. Bistricioarei – langa prefectură)
Staţii mulţumim pentru precizare.
atatea abureli nu am vazut, o spus ca in ianuarie da drumu, subtem in martie, bolovanu nu lo miscat dd pe slavici dar s-a filmst pe el, decebalul e tot in constructie, nu o sa mai fil singapore ci africa, numai promisiuni desarte
Dar ce fac eu Cocalaru că nu mă mai pot da mare la Waikiki . Fără BMW ? Alo gagicile trag toate la BMW .
Vezi ca sunt biciclete marca ‘BMW’, faci si picior mamos si poate ai norocul sa dai de tanti Mita-biciclista, oricum s-a sufocat orasul de atatia biciclisti, cred ca e nevoie de politie locala pe biciclete ca au devenit cocalari si astia fac liniute la tot pasul si le ambaleaza blana de se aud pana-n parcul mare fost carol.
Domnule „‘peri seculari”‘….doresc sa-ti amintesc ca nu mai sunt politician din anul1997,cand am demisionat din functiile de partid(PNTCD si CDR ) pe care le -am avut,neretribuite! Am facut un comentariu de bun simt care observ ca,te -a deranjat! Imi pare sincer,rau!
Bun și unde vor parca în fața caselor sub geamuri, sunteți ca în junglă nu aveți legi nu aveți nimic, corupție .
Îmi blochează ușa de ieșire , lovesc cu ușa pereții, un oraș de groază.
Vor parca pe strada Liviu Rebreanu că în altă parte nu au unde.