Social

Malurile mai multor râuri și ale lacului Colibița, curățate de gunoaie de angajații SGA

Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa sărbătorește și anul acesta Ziua Mondială a Apei prin acțiuni de implicare socială și conștientizare publică a importanței resurselor de apă pentru viață și mediul înconjurător.

Alături de colegii lor din alte județe, și angajații Sistemelului de Gospodărire a Apelor Bistrița-Năsăud au igienizat tronsoane ale râurilor Bistrița, Lechința, Someșul Mare și Meleș. De asemenea, aceștia au acționat pentru colectarea deșeurilor la acumulările Colibița.

”Prin aceste activități dorim să atragem atenția asupra riscurilor poluării și să oferim un exemplu de comportament cetățenilor. „Prețuiește apa!” este tema aleasă anul acesta de Organizația Națiunilor Unite pentru sărbătorirea Zilei Mondiale a Apei, în data de 22 martie. Îndemnăm publicul să-și îndrepte atenția asupra protejării și conservării resurselor de apă. Fiecare dintre noi are un rol important în susținerea unor practici adecvate față de apă și mediul înconjurător. Haideți să dăm dovadă de mai multă responsabilitate în relația cu mediul în care trăim!”, a transmis pe Facebook Administrația Bazinală Someș-Tisa.

https://www.facebook.com/ApeleRomaneSomesTisa/posts/260686849028637
Etichete

9 comentarii

  • SGA BN a igienizat, demonstrativ, tronsoanele râurilor din județ. Bistrițeni, vi s-au deschis noi spații și posibilități pentru rampele clandestine de gunoi. Arătați-le SGA-iștilor că în BN nu este deloc greu să cureți apele, ci este greu să întreții curățenia. Vă reamintesc faptul că Someșul se varsă în Tisa iar Tisa ajunge în Ungaria. Cu ocazia asta vecinii noștri pot contoriza câți proști trăiesc în Transilvania. Și vor putea spune încă odată: Dacă și proștii ar fi de vânzare, la Bistrița n-ar mai avea nevoie de ecologiști.

    • Dar de ce nu spuneti ca apele romane incaseaza de la noi toti consumatorii de apa de la aquabis, o taxa pentru asa ceva: sa garanteze calitatea si cantitatea apei pe rauri!
      Adica pe scurt: banii care-i platim sunt fix sa faceti ce aratati in poze doar odata pe an cu ocazia zilei apei! Ei prin masurile lor (chiar amenzi, dar nu au curajul ca si acolo e politic si cum in romnia toti fac politica ) ar trebui si sa intretina ceea ce spui ca e foarte greu!
      Ce se vede in poza e IN FISA POSTULUI

    • Asa ca si apele romane mai este o regie de stat care suge banii bugetului si a cetatenilor, AIA DE IMBUNATATIRI FUNCIARE care trebuie sa intretina toate canalale de desecare, primite cadou de la statul roman. acel Canale ori sunt colmatate ori sunt lipsa , GANDITE DE STAT ca si masura de a preveni inundatiile .
      Sa nu dam in judecata aceste regii de stat ca ne pune in pericol sanatatea?

  • Dar de educația romanilor nu spuneți nimic?
    Unul aruncă și celălalt aduna?
    Peste tot în lume, educația „gunoiului” s-a făcut prin amenzi usturătoare, paza, camere de filmat etc…

    • sga nu vrea sa deranjeze primarul care la randul lor nu vrea sa deranjeze cetateanul
      adica cetateanul sa platesca salarii mari la astia sa nu ne deranjeze la platit de impozite!

  • Cred ca noi ar trebui sa constientizam ca aruncarea de deseuri de toate felurile oriunde nu este in folosul nostru .Acum avem un sistem integrat de colectare a deseurilor si este pacat sa nu folosim ceea ce platim oricum .Gunoaiele care zac oriunde nu folosesc nimanui si ne creeaza probleme tuturor si cred ca ar trebui sa facem un efort sa nu mai aruncam in natura lucruri care nu au ce cauta acolo.Un vechi proverb spun ,,ce tie nu-ti place altuia nu face” nu aplicati asta doar in curtea proprie daca va pasa de viitor.

  • Este vorba de emisiunea “România te iubesc”, de la ProTv, difuzată duminică la ora 18, și de localitățile Budești, Rebra, Beclean, Bistrița, printre altele. Niște primari șmecheri, un președinte de consiliu județean lunecos, funcționari impasibili, ciovârgăi îmbârligați și o mizerie în râuri care te îngrozește. Dar ei, responsabilii, ei nu știu, nu cunosc și nu recunosc nimic. Iar concluzia reporterului pe parcursul investigării este următoarea: Suntem într-o țară de lumea a treia. Ce părere aveți despre asta, umflaților? Să vă și să ne fie rușine!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.