Luni 29 august, când se prăznuiește Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul, Mănăstirea Cormaia și-a serbat hramul.
Slujba a fost oficiată de IPS Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, alături de un sobor de preoți și diaconi.
Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Năsăud – preotul Ioan Dâmbu, duhovnicul mănăstirii – protosinghelul Nicodim Sîngeorzan, directorul Centrului Misionar de Tineret ”Ioan Bunea” din Sângeorz-Băi – preotul Paul Gavriloaie, dirijorul Coralei Armonia – arhid. Ion Iulian Dumitru, stareți și duhovnici de la mănăstirile din eparhie, precum și alți preoți invitați.
La finalul slujbei, pentru implicarea activă în viața Bisericii și pentru sprijinul acordat așezământului monahal, IPS Andrei i-a acordat lui Ioan Șot Crucea Transilvană pentru mireni, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului.
Mănăstirea Cormaia a fost reînfiinţată în anul 1994, pe o veche vatră monahală, de Mitropolitul Bartolomeu, cu destinația mănăstire de călugărițe. În cadrul ansamblului mănăstiresc a fost construită o biserică din zid, ce poartă hramul ”Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul”, fiind sfințită la data de 29 mai 2016, de IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, alături de un sobor de ierarhi. La Mănăstirea Cormaia mai există şi o bisericuţă din lemn, cu hramul ”Acoperământul Maicii Domnului”, construită în prima jumătate a secolului al XVII-lea, de călugării ortodocşi veniţi de la mănăstirile Neamţ şi Putna. Acest lăcaş de cult păstrează până astăzi opere de artă valoroase, între care icoane ale pictorului Tudor Zugravu. În anul 1762, mănăstirea a fost incendiată și călugării prigoniți, însă bisericuța din lemn a fost salvată. În 2004, bisericuța a fost resfințită, iar începând cu anul 2014 pictura a fost restaurată integral, de către pr. conf. univ. dr. Marin Cotețiu, cadru didactic al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, la secția Artă Sacră. În anul 2015, Mănăstirea din Cormaia, situată la 5 km distanță de orașul-stațiune Sângeorz-Băi, a primit o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina.
Până în prezent, așezământul monahal a cunoscut o dezvoltare impresionantă, aici vieţuind 28 de maici, stareță fiind stavrofora Sebastiana Sîngeorzan, iar duhovnic protosinghelul Nicodim Sîngeorzan.
Adaugă comentariu