ACTUALIZARE Un bărbat de 66 de ani a fost găsit căzut în râul Șieu în localitatea Mărișelu. La fața locului s-au deplasat un echipaj cu medic SAJ și un echipaj ISU Bistrița-Năsăud.
”Pompierii militari au reușit să scoată victima din apă, dar din păcate echipajul cu medic al SAJ BN a fost nevoit să constate decesul la locul intervenției deoarece nu se impuneau manevre de resuscitare, bărbatul prezentând rigiditate și pete cadaverice”, a precizat Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud.
Se pare că bărbatul era plecat de aseară de acasă.
”În această dimineață, Politia a fost sesizata prin 112 cu privire la faptul că în râul Șieu se află trupul unei persoane. La fata locului, în urma verificărilor efectuate de politisti, a rezultat faptul că este vorba despre un barbat de 66 de ani, din Mărisșelu, care din păcate era decedat. Cadavrul acestuia nu prezenta urme vizibile de violență. Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiști și urmează a fi efectuată necropsia care va stabili cu exactitate cauza decesului”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Tot IPJ BN a anunțat că în această după-amiază polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că în comuna Târlișua un bărbat s-a spânzurat în grădina locuinței lui.
La fața locului a fost identificat un bărbat de 74 de ani, din Agrieș, care din păcate era decedat.
Polițiștii din Târlișua continuă cercetările în cadrul unui dosar penal de ucidere din culpă, urmând a fi dispusă necropsia.
Adaugă comentariu