Actualitate

Marius Bălan apără parcul înființat de prof. Livius Gubesch, de unde ar urma să dispară 70 de copaci

(VIDEO) Vestea că 70 de arbori din parcul dendrologic al Colegiului Național ”Liviu Rebreanu” din Bistrița ar urma să fie tăiați pentru a se pune în practică un proiect de ”mineralizare”, inițiat pe vremea fostului primar Ovidiu Crețu și a ex-directorului CNLR Constantin Rus, l-a determinat pe Marius Bălan să sune adunarea în calitate de membru al Asociației Bistrița Civică.

A chemat reprezentanți de la toate partidele, însă invitației i-au răspuns numai Dan Ciobănică (Partidul Verde) și Silviu Rus (Partidul Ecologist).

În plină stradă – a Zimbrului – Marius Bălan și-a spus păsul: nu este de acord să fie tăiați arbori din specii rare ca să se creeze ”câmp vizual” pentru a se vedea clădirea reabilitată a Colegiului Național ”Liviu Rebreanu”. Cei doi l-au felicitat pentru inițiativă și au spus că îi susțin demersul (VEZI VIDEO).

”Este un proiect destul de mișelesc, tras la indigo cu cel din Piața Centrală, de mineralizare, făcut în 2017 în vremea fostului primar Ovidiu Crețu și a directorului Costică Rus, consilier local PSD, care urmează să fie pus în practică. Primăria Bistrița a cerut o reabilitare a parcului – trebuie evident făcută – pentru că în unele puncte s-a sălbăticit având în vedere că nimeni nu a mai întors o brazdă după moartea marelui profesor Livius Gubesch. Ca atare, parcul are 191 de arbori numărați de mine, din care avem 71 de specii de interes local și național. Sunt în pericol 70 de copaci. Veți vedea 70 de benzi în jurul unor arbori de diferite specii. Până nu se face o inventariere exactă – trebuie să cerem caietul profesorului Gubesch care este la catedra de Biologie – să știm fiecare specie în parte, dacă avem două sau trei exemplare, dacă una poate fi eliminată, nu trebuie făcut nimic. E singurul parc dendrologic din municipiul Bistrița, al doilea din Bistrița-Năsăud după cel de al Arcalia. Nu pot admite așa ceva pentru că sunt ecologist la Bistrița Civică, am făcut practică, am măturat aici, am greblat și știu ce este aici. Am mai îmbătrânit între timp, am uitat speciile. Cândva erau trecute numele lor în latină și în română. Dacă elevii și profesorii actuali de Biologie nu au mai catadicsit să mai facă o practică bună, cu învățăminte pentru elevi, Primăria Bistrița în 2017 a angajat o firmă care, cu un concept idiot, vrea eliberarea câmpului vizual ca să se vadă imobilul reabilitat”, a spus Marius Bălan.

El susține că aleșii locali care erau în funcții în 2017 ”habar nu au ce înseamnă descrierea unui parc dendrologic”, unde este interzis să se intre cu utilaje grele și să se facă alt gen de construcții decât de lemn, informațiile lui fiind acelea că aici ar urma să fie amenajat un amfiteatru.

Asociația Bistrița Civică va cere Primăriei Bistrița să organizeze o dezbatere publică legată de soarta parcului dendrologic de la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu”. În caz că nu va găsi înțelegere, Marius Bălan vrea să ajungă până la ministrul Mediului.

”Se doresc construcții de bolovani, borduri probabil de la bulevardul ăsta. Legea 24 descrie foarte clar ce înseamnă un perimetru dendrologic. Nu poți intra cu utilaje grele și cu construcții din dale, bolovani. Că trebuie refăcută fântâna lui Gubesch? Și eu mi-o doresc să o văd cu picăturile de apă, cele 3-4 alei rază de soare care porneau de la fântână, la fel, dar cu piatră concasată și în niciun caz cu utilaje grele, cu tonaj mare și cu scule care fac trepidații. Nu ai ce căuta în parcul dendrologic decât cu lopata, roaba și cu fierăstrăul japonez. Proiectul lor arată ca naiba”, a spus Marius Bălan.

Potrivit ecologistului, în parcul de la ”Liviu Rebreanu” ar fi ”al doilea rege al brazilor” cu șapte vârfuri și trebuie apărat atât el, cât și tot ce înseamnă verde.

17 comentarii

  • Parcul dendrologic de la Colegiul National Liviu Rebreanua fost infiintat in anul 1958 din initiativa si supravegherea profesorului de biologie Livius Gubech si avea la acea data o suprafata de aproape 3 hectare, insa de atunci si pana in prezent suprafata a fost redusa pana la 0,75 ha. Scopul principal al parcului este unul educational, acela de a permite elevilor sa studieze in mod sistematic aspecte ale botanicii si biogeografiei. Organizarea parcului este pe criterii clasice, avand doua zone distincte. In zona denumita “A” se gasesc arbori plantati in ordine filogenetica, de la gimnosperme la angiosperme. In zona “B”, arborii sunt plantati dupa criterii biogeografice, dupa cum urmeaza: a) referinta geografica este Marea Neagra, b) in partea stanga se gasesc arbori si plante din America, c) in partea dreapta sunt specii de arbori din Asia. In ultimii ani importanta parcului dendrologic a crescut foarte mult, atat din punct de vedere educational, cat si din punctul de vedere ecologic. Avand in vedrere valoarea floristica a speciilor de plante colectate si plantate de-a lungul anilor cu multa migala de regretatul profesor Livius Gubesch, Parcul Dendrologic al CNLR Bistrita a fost declarat arie protejata inca din anul 1976, Prin decizia nr.58/1976 a Consiliului Judetean, fiind reconfirmata prin Hotararea nr.3/1995.
    De aceea, in loc de interventia brutala a celor fara ratiune, ar trebui procedat cu multa grija si profesionalism pentru pastrarea valorii stiintifice a colectiei dendrologice, refacandu-se inclusiv rozariul (colectia de trandafiri) care, din pacate, a fost lasata in paragina pana a disparut.
    (Vezi: https://timponline.ro/ce-arii-protejate-are-bistrita-si-ce-minunatii-ascunde-fiecare/)

    68
    1
    • Ar face parcare și acolo…. Nu au fost în stare să facă parcări etajate în oraș și de 32 de ani au distrus foarte mult spatiu verde și au tăiat foarte mulți copaci pentru a face loc automobilelor. Și asta într-un ritm crescător. Au ajuns la zona Bulevardului . Acum intră în calcul distrugerea unei oaze de verdeață. Foarte multă verdeață a dispărut în oraș fie din spații publice fie din zone private , fie din pădurile ce înconjoară orașul, fie livezile ce înconjurau orașul. NU DISTRUGEȚI PARCUL DE LÂNGĂ COLEGIUL NATIONAL LIVIU REBREANU!

      51
      5
  • Eliberați Zidul Cetății din gratiile de închisoare. Restaurați și puneți în valoare Zidul Cetăți, interziceți accesul autovehiculelor pe străzile Dogarilor, Mihail Kogălniceanu, Ecaterina Teodoroiu, Barbu Lăutaru, faceți acolo doar un culoar pentru biciclete separat de restul străzii dedicat în exclusivitate pietonilor.
    https://timponline.ro/octombrie-negru-in-centrul-istoric-fatada-art-nouveau-distrusa/

    41
    4
  • GIGI esti total paralel nu ai ascultat filmuletul unde zic foarte clar ca acest proiect a fost ales si votat in 2017 in vremea lui O. T ,Cretu
    Domnul TURC nu are nici o initiativa in acest sens si are in maini si sub scaun o gramada de castane fierbinti si daca nu stie sa le gestioneze sa le corecteze cei ca tine dezinformati o sa i le puneti nemeritat in carca.
    Si de data asta cunosc foarte bine subiectele deoarece la acea data in 2017 eram in sedinta de CL unde s-a dezbatut subiectul dar acuma a sosit timpul ca cei de astazi sa faca corecturile necesare.Domnul Primar IOAN TURC va fi din nou felicitat de mine daca asculta propunerile si sezizarile societatii civile si organizeaza DEZBATERE PUBLICA cu bistritenii pe acest subiect.
    IOLVON ?

    20
    30
  • Felicitări Turc și administrațjei …..🤣
    No Bălane acum de ce te superi pe Turc ? Acum ție rușine cu el ? Probabil că din cauză că recent a mai comis alte bazaconi alea cu pistele de biciclete de pe dealul Budacului și Jelnei pe care nu va putea urca nici-un biciclist ?!

    29
    6
    • Din pacate in privinta parcului aceasta nu merge fara un pic de scandal ca sa se treseasca cei responzabili sa modifice proiectul.

      5
      5
  • No!!! Amu să te văd, domnule, Bălan! Aici ai perfectă dreptate. Tot din spusele matale, am înțeles că anumite spații din Bistrița, nu ii reprezintă pe toți bistrițeni. În acest părculeț ar trebui restricționat, inclusiv accesul, fără rost… Acest colțișor de natură e unic în Bistrița, parcul mare e compromis ca și ecosistem demult timp.

    5
    2
  • Colț, Ursului cu bulevardul Republici există un ECOSISTEM, o diversitate de specii, un loc fixat în amintirile absolvenților de la Rebreanu, ecologic este unic în buricul târgului. Vă rog, nu vă atingeți nici măcar de urzici.

    10
    5
  • Poate vrea să știe și Bălan cum a apărut „regele brazilor” din parcul liceului. În anii 90 un individ nu avea brad de Crăciun și s-a urcat într-un brad din parcul liceului tăind vârful bradului. Fiind în stare de ebrietate, coborârea a fost pe bază de accelerație gravitațională și cățărătorul a decedat. În timpul cercetării la fața locului de către milițieni (redenumiți polițiști) vârful bradului a dispărut.
    Și așa respectivul brad a ajuns rege.

    1
    5
  • Din pacate orasul e blocat si mai poluat din cauza unor asa zisi ecologisti care sau opus intotdeauna initiativelor de dezvoltare a orasului Va rugam sa ne mai lasati in pace luati va pomii si mergeti unde vreti cu ei

    7
    21
  • Bai Costica. Vine de șa scandalagiul ca nu este altul instare sa o faca.
    fiind scandaloasa o astfel de actiune normal ca trebuie sa se faca o leaca de scandal ca sa priceapa dezinformatii si nefericitii.
    Te las pe tine data viitoare sa organizezi scandalul pe acstfel de situatii.

  • Bogdan . Imi pare rau de tine dar te anunt ca si tu esti un ANALFABET FUNCTIONAL.
    Adica citesti te uiti si nu pricepi nimic cu toate ca eu am explicat al cui este proiectul.
    Nu pot sa-l felicit pe actualul atata timp cat o magarie a fost lansata de predecesorul.
    Si personal voi continua cu felicitarile indiferent cine este primar, doar cand o sa-mi placa un proiect si cand edilul se tine de treaba.
    Rolul unui cetatean este sa si laude nu numai sa critice de la caldurica si mai ales sa vina cu solutii.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Daniel Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS