”Mesajul pe care dorim să îl transmitem prin tema acestui an, ”Fiecare viaţă este un dar”, este că fiecare persoană este unică şi are o valoare infinită, iar societatea are doar de câştigat dacă sprijină persoanele cu nevoi speciale, şi că orice viaţă este demnă de respect şi ajutor, indiferent de alte criterii: etnie, sex, religie, stare de sănătate, stare de dezvoltare. Am ales, pentru ziua desfăşurării marşului, data de 21 martie, în care se sărbătoreşte Ziua mondială a persoanelor cu Sindrom Down. Urmărim astfel să sensibilizăm societatea că discriminarea persoanelor cu Sindrom Down, a persoanelor cu nevoi speciale în general, începe înainte de naştere. Marşul este neconfesional şi apolitic”, a precizat Asociaţia Studenţi pentru viaţă, iniţiatoarea proiectului la nivel naţional.
”Marşul pentru viaţă” din 21 martie va avea loc şi la Bistriţa, pentru al treilea an consecutiv, cu punct de plecare Protopopiatul Ortodox (Biserica de la Coroana), începând cu ora 12.00, dar şi la Năsăud.
La Biserica de la Coroana se va oficia o scurtă rugăciune şi se vor ţine cuvântări cu privire la impactul negativ al avortului asupra mamei şi a întregii familii. Apoi, cu mesaje pro viaţă pe pancarte, se va porni în marş până la Biserica ”Sfânta Ana” de la Big, unde va fi oficiată o slujbă de parastas.
Printre organizatorii de anul trecut ai ”Marşului pentru viaţă” la Bistriţa: Asociaţia Pro Vita, Protopopiatul Ortodox Bistriţa, Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi, Asociaţia Filantropia Ortodoxă şi Asociaţia Culturală Sfântul Pahomie de la Gledin.
În România, ”Marşul pentru viaţă” se află la ediţia a V-a, iar în Republica Moldova (Chişinău şi Orhei) la prima ediţie. Anul trecut, evenimentul s-a desfăşurat în 40 de oraşe.
”Marşul pentru viaţă”, iniţiat cu 40 de ani în urmă în SUA şi organizat în prezent în multe state din Europa şi America, este dedicat valorizării şi protejării vieţii copiilor, începând de la concepţie, şi sprijinirii familiei.
ACTUALIZARE 1
Anul acesta, organizatori sunt Protopopiatul Ortodox Bistriţa, Asociaţia Filantropia Ortodoxă, Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Beclean-Năsăud-Bistriţa, Asociaţia Culturală Sfântul Pahomie de la Gledin şi Asociaţia Impact Bistriţa.
Pr. Marius Pintican, preşedintele Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Bistriţa-Năsăud, a transmis următorul comunicat:
“Marşul pentru viaţă” – Sătui de intoxicaţii media! Tinerii ies în stradă pentru normalitate
Asociaţia “Filantropia Ortodoxă” Bistriţa-Năsăud, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, trage un puternic semnal de alarmă şi iese în stradă pentru promovarea valorilor creştine ale familiei. ”Marşul pentru viaţă” vine ca o formă de manifestare a tinerilor într-o societate agitată, confuză şi nihilistă, care încurajează avortul, destrămarea familiei şi sexualitatea exacerbată.
“Marşul pentru viaţă” va începe în Curtea Bisericii “de la Coroana” şi se va desfăşura pe traseul: Bulevardul Grigore Bălan, Spitalul Judeţean, Str. 1 Decembrie, Prefectură, Bulevardul Republicii, Poliţia Bistriţa, Bulevardul Independenţei, Biserica „Sfânta Ana” (de la Big).
Acţiunea va avea loc în preajma sărbătorii Bunei Vestiri, care marchează zămislirea Mântuitorului Iisus Hristos. În acest sens, accentuăm faptul că Biserica Ortodoxă a învăţat întotdeauna că viaţa umană, ca dar al lui Dumnezeu, începe la concepţie, eveniment unic şi absolut, din punct de vedere genetic, în existenţa fiinţei umane.
Vor fi alături de noi protopopi, preoţi, medici, profesori, elevi şi membri ai societăţii civile care cred în familie şi susţin valorile ortodoxiei, ale neamului românesc, cu toţii responsabili pentru viaţă”.
ACTUALIZARE 2
Pr. Marius Pintican, preşedintele Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Bistriţa-Năsăud:
”Un om nu devine om. El este om… în fiecare etapă a dezvoltării sale, începând cu momentul concepţiei” spunea renumitul embriolog german Prof. Dr. Erich Blechschmidt. Iată de ce avortul nu este o simplă întrerupere de „sarcină” ci un act dramatic şi violent, un act de întrerupere a unei vieţi omeneşti, o crimă.
Dumnezeu Însuşi, prin cuvântul Sfintei Scripturi, condamnă crima şi ne dă poruncă: Să nu ucizi! (Ieşire 20, 13). Avortul, aşadar, este un păcat de moarte, strigător la cer şi în majoritatea cazurilor este urmat de tulburări psihice şi spirituale foarte grave. Una din zece boli psihice este legată de avort! (Jurnalul Britanic de Psihiatrie 2011).
Mai mult, deşi practicat în condiţiile unei depline sterilităţi medico-chirurgicale, nici un medic nu poate afirma că avortul este lipsit de riscuri şi complicaţii medicale, câteva dintre ele fiind hemoragia, perforaţia uterină, leziunile colului uterin, chiar moartea subită, infertilitatea secundară şi cancerul mamar (Dr. Loredana Lar).
Cu toate acestea, iertarea şi îndreptarea există, iar acestea nu pot să vină decât de la Dumnezeu, prin părere de rău şi mărturisire!
Aşadar, tineri, părinţi, copii şi adulţi, vă aşteptăm cu drag alături de noi, sâmbătă 21 martie ora 12:00, în curtea Protopopiatului ortodox, să promovăm cel mai mare dar oferit omului: VIAŢA!”
Foto: arhivă 2014
Este vorba de acea asociație ProVita care incita părinții sa refuze vaccinarea copiilor?
Așa militați voi pt viață, promovând promiscuitatea, lipsa informațiilor si negând medicina moderna?
Mai bine ați promova utilizarea prezervativelor, impostori populiști ce sunteți!
Îmi amintesc ca Bor a incitat si pt refuzul acceptului cardului de sănătate.
Doamne fereste-ne de astfel de … promotori ai vieții :))
Fara popi nu se poate ?
Tanti/nene, iarasi ti-ai uitat tratamentul. Fuguta la spital, la nenea doctorul, sa-ti prezinte si noua camasa la moda – alba, cu maneci lungi pana la spate. O sa ti se potriveasca de minune.
In Scripturi-Biblie sta scris ”barbatul care se desparte de femeia lui pentru a lua de femeie si soata o alta femeie,comite pacatul preacurviei”-acestai cuvantul lui Dumnezeu,Tatal nostru din ceruri -biserica ortodoxa vorbeste de FAMILIE ,tocmai ea care permite ca tatii sa-si paraseasca familia si copii pentru a-i cununa in preacurvie cu alte femei,pot sa d-au o multime de exemple in care bisericile din Bistrita fac legal cununii de a lega in preacurvie barbati de alte femei -au auzi preotii de cuvantul lui Dumnezeu in care se spune in Biblie”barbatul se leapada de mama lui si de casa tatalui pentru a fi un singur trup si suflet pana la MOARTE”,-UNDE SUNT ACESTE VALORI MORALE PE CARE BISERICA SI PREOTII BISERICII ORTODOXE NU LE RESPECTA.
Nene/tanti, ofera si matale exemplu si mergi la nenea medicul cu incredere, sa-ti dea tratamentul la timp.