O mână de clujeni a pornit în urmă cu câteva zile, pe jos, spre București, pentru a participa la protestul din 20 ianuarie împotriva modificărilor legilor Justiției. Pe drum li s-au alăturat din ce în ce mai mulți oameni, printre care şi bistriţeanul Antal Francisc. Marţi seara, grupul a traversat și municipiul Brașov.
Coloana, care numără acum 11 protestatari, a intrat în Brașov pe Bulevardul Griviței, după care a trecut prin Centrul Civic continuându-și drumul pe Calea București.
Organizatorul acțiunii, Sorin Bobiș, a declarat, presei, că dacă grupul de clujeni poate merge pe jos la Bucureşti pentru Justiţie, şi locuitorii Capitalei ar trebui să iasă din blocuri, în stradă, să protesteze.
”Intenţia noastră este să mergem pe jos la Bucureşti, în <Marşul speranţei>, pentru a ajunge la mitingul programat în Capitală în 20 ianuarie. Vrem prin acest marş să spunem răspicat că nu dorim modificarea legilor Justiţiei, este forma noastră de protest. Mesajul nostru este <Toată lumea la Bucureşti>, trebuie să fim cât mai mulţi acolo. Vom merge pe drum, în şir indian, şi mi-aş dori ca la intrarea în Bucureşti să fie un şir de 2 kilometri şi să ne întâlnim toţi clujenii care vor merge la miting pentru a merge împreună în Piaţa Universităţii. Când am avut această iniţiativă m-am întrebat cui ne adresăm şi am spus că ne adresăm bucureştenilor. Dacă noi venim pe jos din Cluj, şi ei trebuie să iasă din blocuri, să vină în stradă, să protesteze”, a spus Bobiş.
Alături de Sorin Bobiş, din grup mai fac parte, printre alţii, unul dintre fiii săi în vârstă de 18 ani, o tânără de etnie maghiară din Târgu-Mureş şi un cetăţean francez, stabilit de 15 ani în România şi căsătorit cu o româncă, Alexandre Lacaille, care susţine lupta anticorupţie din ţara noastră. De asemenea, grupul are în componență și 4 nevăzători, unul plecând din Cluj şi trei din Sighișoara.
Din grup face parte şi bistriţeanul Antal Francisc, un pensionar de 63 de ani din Bistriţa, despre care Timp Online a scris AICI.
Grupul îşi propune să parcurgă în fiecare zi circa 40 de kilometri, participanții fiind urmați de o maşină, care le va duce bagaje, și se vor caza pe traseu în diverse pensiuni.
Sorin Bobiş are 51 de ani, lucrează în domeniul culturii plantelor şi a participat la Revoluţia din 1989 de la Cluj-Napoca. Traseul marșului este: Turda, Târgu Mureș, Sighișoara, Brașov, Ploiești, București – Piața Universității.
Bravo, România!
Bravo lor ! Mari BARBATI . Cu oameni ca dansii merita sarbatorit Centenarul nu cu politruci impostori. Atata timp cat exista vointa si demnitate ca la ei, Romania nu se preda. Domnul sa fie cu voi la drum !!!
Da, mai ales Florin Badita. Pot avea si sexy time cu el. =))
Salut, papagalule! Ai apărut? Alandala, mă refer la cel din cartea lui Ilie Cârciu, era mare papagal. Sorin Obreja i-a făcut desenul. Vând papagal!
Acuma nu ii mai evaluati din punct de vedere dentar? Radeati de cei care protestau la Cotroceni, ca nu au dinti. Nici astia care fac marsul nu pea au dinti. Nu radeti si de ei?
Aplicati dubla masura sau ii considerati „cai de dar”?
Intrebarea e pentru toti penelisti, useristi si liiceni (nu liceeni)?
Evaluăm și dentar pe hamsterul din Teleorman. Mustață PSD are dinții cariați. Dar cine să-l trimită la stoma, pupincuriștii?