Actualitate

Mașina de serviciu a primarului Bistriței, fotografiată în Austria. Ovidiu Crețu, în concediu

(FOTO) În această perioadă, primarul Bistriței Ovidiu Crețu este în concediu de odihnă. Pe Facebook a fost publicată o fotografie în care mașina sa de serviciu, având deasupra portbagajul pentru schiuri, se află pe o autostradă din Austria.

”Unde se deplasa mașina Primăriei Bistrița cu numărul de înmatriculare BN 01 ADP, dotată cu portbagaj pentru echipament de schi, surprinsă pe autostrada spre Innsbruck în Austria? Cine se afla la volan? Asta în timp ce în Bistrița, azi dimineață la ora 8.00, străzile arătau precum cele din fotografie, nefiind curățate nici măcar arterele principale, pe cele secundare fiind deja instalat poleiul, iar pârtia din Wonderland este impracticabilă cu toată strădania tunurilor de format zăpada și cu toată bunăvoința zăpezii venite din cer. Dacă zvonurile că ar fi edilul șef se vor dovedi a fi reale, concluzia e că prin alegerea unei vacanțe la schi în altă locație când pârtia Wonderland, creația ta, se află în plin sezon, confirmi că acest proiect este un fiasco”, a scris pe pagina sa de Facebook consilierul municipal PNL Diana Morar.

Ea a spus pentru Timp Online că nu a fost aprobată în Consiliul Local nicio delegație oficială a primarului Ovidiu Crețu în străinătate, care să necesite deplasarea acestuia cu mașina de serviciu.

Întrebat dacă primarul Ovidiu Crețu este în concediu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistrița, Mihai Ruști, a răspuns: ”Domnul primar este în concediu de odihnă și se află în străinătate”.

 

Preşedintele Asociaţiei Bistriţa Civică, Adrian Florin Chereji, a comentat acest subiect pe pagina sa de Facebook: ”Un motiv în plus de a ieși mâine (sâmbătă, ora 18.00 – n.r.) la mitingul pentru susținerea justiției independente. De ce credeți că psd-alde sunt preocupați să mutileze legile justiției și să anihileze instituțiile care au performat în lupta anticorupție, DNA și ANI? Pentru ca să nu răspundă penal și material pentru abuzurile pe care le comit și pentru a li se șterge fărădelegile pe care le-au comis în ultimii ani ca să poată fura în continuare. Pentru ca să folosească resursele țării sau ale comunităților locale în interesul lor personal. Vacanța primarului cu mașina de serviciu este mai mult decât elocventă în acest sens. Sfidarea pe care Ovidiu Crețu o aduce bistrițenilor este incalificabilă. Crețu confundă municipiul Bistrița cu propria moșie. Până când?”.

Foto: Facebook Diana Morar

73 comentarii

    • Si in spatele lui BN57 EUR adica Tanase administratoru partiei ….merg sa cheltuie banii de intretinerea partiei de pe luna noiembrie si decembrie ..RUSINE!!!!

    • Cata invidie la bistriteni !
      Sunteti niste nesimtiti !
      Si ce daca ne facem de cap in Austria .
      Partia din Bistrita , cea cu noroi , e pt. Voi amaratii.

    • Mi-e dor de primarul meu .
      Nu mai pot .
      Cum a putut sa plece si sa ne lase asa … de capul nostru.

  • Se plimbă PSD-ul pe banii noştri la greu prin lume . Revizii , cauciucuri , etc , toate pe banii fraierilor din Bistrița care sunt aşteptați la sens la Taxe şi Impozite ca să decarteze . Jos ciuma roşie ! Demisia , primar nesimțit . Măcar atâta bun simț să fi avut să pleci cu maşina personală .

    • ABSOLUT PENAL!!! Are nevoie de relaxare, amaratu’! NERUSINARE+ SFIDARE+ ABUZ MAXIM! DNA sa se duca sa il ia! Din Austria!

  • Ciocu mic . Suntem la butoane. Fraierii din Bistrita sa stea linistiti pana se asterne omatul din NEWARLAND. Daca sunteti invidiosi nu aveti decat sa candidati. In caz de reusita va asteapta o viata imbelsugata din BANI PUBLICI. Cam asta este gandirea celor care ocupa scaunul de VATAFI locali intr-o tara cu apucaturi bananiere.

    • O fi fost invitat de vreun „edil” din vest, sa mai culeaga niste idei pt partia Cocos…???

  • Toate maşinile de seviciu trebuie să aibă numere GALBENE, pentru ca poliția de frontieră să îi ia la întrebbări pe cei care ies din țară cu soția, copiii şi cu masina de serviciu împachetată de vacanță.
    Cine sunt nesimțitii care l-au spionat, filat, interceptat, urmărit pe primar?
    Ceea ce fac serviciile, mi se pare mult mai grav, decât ceea ce a făcut primarul.
    SRI ar trebui să se autosesizeze, să facă lumină !

    • Adrian C. ai luat curent din greu in ultima vreme. Unde ai vazut numere galbene la masinile de serviciu? Politia de frontiera trebuia sa vada ca-i masina de serviciu cand i-au verificat actele masinii, dar nesimtitul si-a facut delegatie, trece o ora pe la primaria Wells, isi pune stampila pe delegatie
      Si ti se pare normal ca primarul sa-si petreaca vacanta utilizand masina de serviciu,sa deconteze toate cheltuielile de transport. Foarte bine ca l-au fotografiat si l-au dat in gat!

    • @Bisrritean
      Am vrut să spun că legislația trebuie schimbată, pentru ca de la 01.01.2019 maşinile de serviciu, cele pe firmă, cele aparținând asociațiiler non-profit să aibă numere galbene.
      Dacă politia incepând cu anul viitor vede o maşină cu numere de BN galbene, la Mamaia, Săpânța, Poiana Braşov, Băile Figa, verfică dacă maşina este folosită în scop personal sau nu.
      Sustinătorii PSD ne acuză pe noi ăstia care am votat cu partidele din opoziție, că am avea interese ascunse, că am fi oamenii lui Soroş şi că am votat Ciuma Neagră SRi + DNA.
      Am râs de ei şi am crezut că ori sunt proşti, ori dezinformează deliberat.
      Episodul acesta, care se pare că a fost pus la cale de către PNL, mă face să cred că au dreptate.
      Să nu îmi spuneți că fotograful se afla acolo din întâmplare. Şi atunci mai pot avea încredere în PNL?

    • Doar pe vremea lui Ceausescu masinile institutiilor publice aveau numere galbene! Adrian C poate nu ai auzit dar s-a schimbat regimul in 22 decembrie 1989! Apropo poate n-ai auzit dar suntem in secolul XXI! Nu spun ca sunt de acord cu ce face primarul dar in comparatie cu Bistriteanul care spune ca ai luat curent eu spun ca furi curent! Si ca sa te mai informezi poti sa iesi din tara chiar si cu masina unei instituții publice ai nevoie doar de o imputernicire pe care o primesti de la locul de munca!

    • @ adrian c.
      Omule,ma uimesti! Are vreo importanta cine a facut fotografiile? E de vina solul pentru mesajul trimis?
      Faptul in sine devine irelevant datorita calitatii presupus dubioase (de tine) a celui ce l-a relevat? Episodul acesta este ultimul dintr-un serial ce s-a derulat ani de zile (verificati!)! Idiotii aia de la pnl puteau(cu sustinerea bistritenilor) ,daca ar fi avut vointa si minte (in ordinea scrisa) sa-l de-a jos pe cretu si sa puna o alta sluga,dupa forma si asemanarea lor! Blatul a fost mai mult decat evident la alegerile locale! Numai cine n-a vrut nu l-a vazut!
      Iar acum vii dumneata si intrebi ce cautau fotografii acolo! Te faci de ras!

  • A-TI UITAT SA SCRIETI IN ARTICOL DE CINE ESTE INSOTIT, (DE ADMINISTRATORUL PARTIEI) COLEGUL DE BREAZLA, TANASE, SE VEDE CLAR IN ULTIMA POZA DIN ARTICOL, SI TIGUANUL LUI TANASE IN URMA MASINII LUI CRETU, BN 57 EUR.

    • Da, in foto3, este masina Eurocompozite, „suita” este clara, s-au dus sa culeaga roadele noului sezon de ski pe Cocos!

    • Acum am inteles ce s-a facut de cei 85.000 de lei platiți de Primarie lui Tanase pentru operarea teleschiului. Tanase cumpăra skipas-urile primarului in Austria. No, ashe se explică!

  • Tocmai ce am platit impozitul pe masina. Bou am fost. S-a dus carnatul ala de primar la ski pe banii mei. Asta inseamna sa fii mafiot!

  • Pe acest individ nu l-a interesat niciodata de problemele reale ale orasului nostru… strazi vai de ele, lipsa iluminat stradal, etc. A facut doar ce ia trecut lui prin… Ar trebui sa-si prezinte demisia acest nesimtit de tovaras pt ca insteresul lui este salarul, pensia, premii si alte afaceri.. aa si distractia fara limite. El pleaca in vacanta cand orasul este dezastru sub zapada. N-a fost curios cum v-a functiona partia si telescaunul, cati oameni vor veni la partie pt ca pe el nu-l interesaza.

  • Pai daca si ultimul parlit din primarie ,merge cu masina de serviciu sa-i care cartofii lui soacra-sa ,de ce-ar face primarul exceptie?
    Exista totusi un exemplu pozitiv in Bistrita ,de urmat si de alti bugetari:
    Dl. Nutu Tabara de la Directia Agricola ! Eu pe omul asta nu l-am vazut folosind masina de serviciu in oras.Foarte des il vad batand strazile la pas,cu geanta pe umar !
    Diferenta dintre unii si altii ,o face nivelul de educatie !

  • Cred ca e momentul ca cineva sa sesizeze DNA referitor la aceasta partie,la contractele aferente semnate si nu in ultimul rand la cine a facut rezervarea si plata serjurului efectuat de primar in Austria !
    Treaba asta incepe sa puta urat !

  • asta-i un gen tipic – scoală – de abuz în serviciu și poate și ceva falsuri prin cele foi de deplasare, delegații, asigurare, etc. , pentru a justifica ieșirea cu mașina instituției din țară.
    De-aia vor să dezincrimineze abuzul, că-i roade.
    Bine că n-a cumpărat de la Tăsică un avionuț și să iasă cu avionul primăriei.

  • Cu siguranta a devenit obicei sa plece „in delegatie” la ski cu masina de serviciu! Serviciile competente ar putea afla muuulte, daca s-ar dori acest lucru….

  • ioan gura de canal ii face teroristi si sorosisti pe bistritenii care merg la miting sambata. ba baiatule vaccineaza-te ca esti lovit de streche. acuma ca ai citit despre un act care miroase a coruptie o dai cu dna-ul. ai vazut cat esti de lovit in cap ?pai noi ce facem cand urlam in piata ? nu pentru coruptie ne adunam ?

  • Nu mai fiți răutăcioși, părtia de pe dealul Cocoș este pentru începători, nu pentru un schior experimentat, cum este domnul Crețu. #risipădebanii

  • Asa este peste tot! La Bargau nici primarul nici vicele nu au masina!!! Si nici macar nu au bunul simt ca dupa orele de program sa lase masinile la sediul primariei!!! Sunt personale! Rusineeeeeee!!!!!!!

    • O explicaţie ar fi aceea că primarii sunt preşedinţii comitetului local pentru situaţii de urgenţă. În cazul în care apare o astfel de situaţie, ar pierde timp să meargă la garajul instituţiei să ia maşina. E valabilă regula pentru când sunt la serviciu. Când pleacă în concediu, trebuie să delege altcuiva responsabilitatea amintită şi logistica aferentă.

    • Da cînd se duce de doua trei ori pe zi la vila personala e la servici si cind merge duminica de duminica la tenis e tot la servici in concedii cu nevasta si copii e tot la servici. Primaru din prund umbla cu masina lui nu cu a primariei ca Labă pe bani satului . Nu ai ce cere de la unu care o furat tot ce o putut numa sa o duca bine el si ai lui si satu nimica.

    • @ Cristiana Sabau
      Situatiile de urgenta se anunta prin dispecerat,se inregistreaza cu data ,ora,caz!Doar asa poti deconta cheltuielile aferente situatiei .Sau cel putin asa ar trebui sa fie !

  • Cretu e obisnuit ca la comelf… isi facea delegatie, isi incasa diurna și isi facea treburile personale… pun pariu ca asa e si in cazul de fata. 4 zile delegatie+3 zile concediu+4 zile delegatie. Pe banii bistritenilor. Strigator la cer…

  • cretu e un fel de Udrea
    Poze din vacanta …..facute de cineva ce a urmarit si probabil stia
    misto….aia cu rezist acuma de ce nu se duc in fata primariei sa URLE Jos Primarele?
    poate se mai lipesc si altii?
    povestim comentam si cu asta ramanem, el cu VACANTA……si cu masina lui in GARAJ

  • Dar ce e prost sa-si cumpere masina personala,s-o distruga pe drumurile de rahat pe care le avem,sa plateasca taxe impozite rovignte si combustibil din babnii lui?Cand poate s-o foloseasca pe cea de serviciu gratis?Sa-i plateasca fraierii tot?Fraierii de noi,care am primit mere struti si partie de kkt .Deci ne-a dat ceva in schimb tovarul comunist nu?

  • Dar ce e prost sa-si cumpere masina personala,s-o distruga pe drumurile de rahat pe care le avem,sa plateasca taxe impozite rovignte si combustibil din banii lui?Cand poate s-o foloseasca pe cea de serviciu gratis?Sa-i plateasca fraierii tot?Fraierii de noi,care am primit mere struti si partie de kkt .Deci ne-a dat ceva in schimb tovarasul comunist nu?

  • lasati-l in biata lui de amarit , ca nici masina nu are……….nici el nici doctorita lui.
    cu ce sa mearga el in concediu ??? cu trenul ????
    nu va e mila de el ……..??? saracul…

    • Ba da ,ne e mila de el ,ca putina minte care o are l-a facut sa muste mana celor ce-i platesc salariul!,Dar mai mila ne e de noi, de copiii si nepotii nostrii care suportam si vom suporta consecintele imaturitatii acestui asa zis „bistritean” pus de unii din concitadinii nostrii sa reteze orice sansa de dezvoltare al acestui preaiubit oras!

  • Ati vazut de ce umbla alesii sa modifice legea privind abuzul in serviciu ? Le vine ca o manusa la multi primari care se infrupta din lucrurile statului.

  • Ma pis si pe cretu si pe toti cei care ne fura ma pis pe fata lor de comunisti batrani imputiti care nu mai au ce conduce marga in pensie ca ii cauta moartea intr-o zi si ei se gandesc la vacante poi da ma pis pe vacantele lor ca bistrita e plina de gropi si de jegosi ca ei.

  • Cica folositi un limbaj civilizat fara injurii hai nu mai spune dupa ce fura de la toti face ilegalitati evaziuni fiscale si alte manarii pe cand adevarul e altu ca ajunge sa ia vreo 200 300milioane pe langa ce stiti unii poi cum sa te comporți cand vezi ca o pula verde face si pe smecheru si ii bate moartea la ușa.Daca voi considerati unii ca asta e primar atunci pregatitiva sa va schimbati bucsaraile si telescoapele in primu rand lasate in craterele de pe decebal in sus .si salarii de 1000de lei bagamias pula in el de salar bine ca are el vad ca numa el e om restu suntem gunoaie.

  • Dak este vreun bistrițean la ski in Austria si ii cunoaște pe Crețu si Tanase sa le facă niște poze concrete si reale sa le pună pe internet zilele care urmează sa fim convinși ca ei se afla acum in Austria si nu e o poza mai veche va rugam bistrițenilor care sunteți la ski sa ne ajutați cu informații multumim

    • Vezi ca poate sunt in Elvetia..iar acolo nu multi bistriteni isi permit sa ajunga pt a face poze cu Nesimtitu’…

  • Curtea de conturi ? Lucreaza selectiv ? Verifica si primarii PSD ?
    Nesimtitul de Cretu !
    Avem coeficienti de impozitare mai mari sau la fel ca si in Cluj pt. a plati impotenta lui administrativa: 7 milioane EUR pierdute la Colegiul Liviu Rebreanu, partia noroioasa 7 milioane EUR, concediul la ski in Austria …..
    Si sa am incredere in Nicolae, urmatorul candidat PSD ?
    Mi-e scarba !
    Mai stau si capra la mustaciosul din Teleorman, persoana care reprezinta un judet/zona care are vreo 20 de ani in Transilvaniei !
    Suntem niste blegi…

    • Daca e plecat in Austria la schi d-ul cretu e un om de r(…). Fara suparare . Daca e insotit si de tanase , rahatul e mare de tot ! Comentariu editat

    • Psd-oii vor spune ca nu e dovada ca la volan e primarul.La volan era soferul lui fiindca el se respecta, merge cu avionul.Pe el l-a facut masa direct pe scaunul de primar de asta crede ca-i al lui.Un p(…)c! comentariu editat

  • Va stresati degeaba! Eu unul nu mai am nicio speranta de la acesti oameni,dupa ce i-am vazut in Maritul CEX pe toti maharii judetelor aliniati ca niste pisoi cuminti si lingusitori!!! Ce face Cretu este actul Mai marelui orasului care nu da socoteala nimanui!De fapt cui?Lui Cristi Nicolae,lui Muti,LuiAvram…hai sa fim seriosi!Ei nu vor face decat ce au facut prim secretarii in fata lui Dragnea! Adica …vor face ceva in pantaloni…Iar noi,cei multi si prosti ,vom rade tamp,ca altceva nu avem curajul sa facem.

  • Nui bai !! Trebe intretinuta partia si platit ratele aferente infintarii ei ? Scoatem comunitarii ( catelusii ) in strada sa dea amenzi pentru parcari ca sa incaseze bugetul local banuti !! Vad ca a incasat peste target daca merge in austria ! Sau poate e un schimb de experienta pentru buna derulare a proiectului partia „inmolita” ! Domn primar … strada panait cerna in ce deceniu o sa fie strada si nu transee !!?? Intr-un fel e bine ! Doamne fereste de razboi aia care o sa ne atace nu pot intra in bistrita de sensuri si gropi … si tancurile se rup daca merg pe strada andrei muresanu ! Rusine domn primar imi pare rau ca am votat prima data cu dumneavoastra si am mai facut si campanie ! M-ati dezamagit … total ! Marioneta condusa de grupul infractional tanco , calman , george avram !!!

  • Iar sunteti multi viteji. De dat din gura ,( ascunsi in spatele unui nume fals , ) va pricepeti toti. Vreau sa vad sambata seara in strada cati o sa iesiti. Nici 10% din indignatii si furiosii care dati din gura. Din cauza asta suntem unde suntem. Si politicienii profita, ca suntem toti niste ‘papa lapte’. In rest, toate cele bune!

    • Aline eu am sa vin diseara .
      Vom fi cel putin doi din cei vreo 50 care au postat comentarii critice. E o realizare pt . romani . Slaba natie ! Multi indiferenti , blegi , fricosi . Ne meritam soarta . Determinarea , eroismul – curajul natiei sunt notiuni perimate folosite doar in cartile de istorie ale romanilor. Au ramas doar : incompetenta , prostia , indiferenta , frica. Cred ca romanul si daca ar fi scuipat in fata n-ar reactiona.

  • un primar de bistrita ar trebui sa isi permita o vacanta acum in thailanda nu ca saraci in austria la frig cu masina invidiosilor

    • Ai noroc ca nu doare prostia, ca te-ai tavali pe jos de durere. Cand o sa inteleaga problema, astia ca tine?!

  • Voi ati sesizat abia acuma ca, merge la schii in Austria cu masina de serviciu? Asta face in fiecare an de cand e primar mai mult decat atat nu are nevoie de cazare are propria lui locuinta. Doar nu il cazeaza Tanco sa Tase.

  • Gata subiectul? Nu se insista pentru o explicatie? Nu cerceteaza nimeni???
    Macar trimiteti stirea la tv nationale sa vada cei care se uita la tv!
    Daca e adevarata, cu siguranta trebuie sa mai fie poze… la o adica se pot cere poze oficiale de la oficialitatile austriece… e caz penal!!! Repet… daca sunt REALE… In orice situatie e bataie de joc la adresa cominitatii ce face, dpv moral! Daca e ccu masina de serviciu, e si caz penal!!!
    Pt chestii din astea a cazut Ghita, seful SRI, seful Camerei Deputatilor, etc!!! Cu siguranta acolo Tase mai plateste ceva .. adica mita… daca e real nu trebuie sa se opteasca aici!!!

  • Doamna Ana a fost plecat si vicele si alti cativa pupincuristi din primarie alaturi de purtatorul de vorbe a lui Radu M, Tanko.Ii doare pe astia undeva de oras si de oamenii acestui oras care ii platesc regeste iar ei se distreaza.

  • Au fost plecati de o saptamana, s au intors o parte din ei pe rand ca sa nu se prinda prosti dar mai urmeaza o plecare in februarie, inscrierile la prima camera de la intrare la purtatorul de vorba a primsriei. SUCCES DRAGI BISTRITENI MAI ALES CELOR CARE NU ATI FOST LA VOT.

  • Mare branza.Toti primarii si familiile lor folosesc masinile de serviciu in interes personal.Numai sa fiti atenti .Merg dupa cumparaturi,chefuri,amante si unde le taie capul ca le-au crescut burdihanele si capul .Toate primariile au masini iar angajatii de jos sunt pe marginea drumului la ia-ma nene chiar daca sunt in interes de serviciu.Nu au pic de obraz .sunt sigur ca la ora asta 85% sunt cu masinile de serviciu in interes personal iar cele proprii stau in garaje.

  • Daca se adevereste este grav. Este un curaj al primarului care il poate costa. Ma mir insa ca Timp online nu a verificat informatia in mod calificat. Sau nu am inteles eu bine. Nu cred ca primarul se poate….sinucide astfel!!!

  • Nu degeaba fiecare român pierde anual aproximativ 6000 lei din cauza acestor mafioți care stăpânesc România. În caz că știrea e reală , sper ca domnul în chestiune să putrezească la Gherla și până atunci să scape soponul de nenumărate ori.

  • Este in delegatie! Aranjata, ca de obicei, ca acolo is dereftoresele lui care se ocupa de plecari pe sustache……. am dreptate Liliano?

  • La imitat pe PRIMARUL Comunei Livezi le care a plecat la mare care a dat masi na primariei lu nevasta-sa lu cumnatul sau si bine mersii livezenii nu sunt deranjati!!

  • La cat de zdrente sunt aceste lepre nu ma mira faptul…iar strazile din Bistrita necuratate de zapada,pai,stiti de ce…? O bagat Cretu furtunul si o golit rezervoarele de motorina ale autospecialelor de dezapezire… Doar este lung drumul pana in Austria!!! De ce nu ai ramas in Bistrita sa schiezi,la partia facuta de tine cu 4.000.000€ imprumutati de primarie bancilor.Ne-ati amanetat bancilor,ca sa puteti fura si merge in vacante prin strainatate!!! PRoTv-ul a facut acum 1-2 ani un reportaj despre aceasta partie,iar Cretu a dat un interviu acestora.(comentariu editat)

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.